Astăzi, un an cu Adevărul de Seară Brăila şi Galaţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţie din cadrul Centrului Regional Galaţi, Adevărul de Seară Brăila împlineşte, astăzi, un an de la prima aparţie. Noi, echipele redacţionale ale celor două cotidiane, din Brăila şi Galaţi,  avem toate motivele să ne mândrim că am reuşit să impunem în peisajul publicistic local un alt fel de presă, apolitică, dedicată oamenilor. Garantăm că aşa va fi mereu !

În căldura infernală de afară, pe trotuarul care dogoreşte ca o plită din cauza soarelui necruţător, câteva zeci de persoane s-au adunat în apropierea standului din care se distribuie Adevărul de Seară.

Este ora 16.30 şi afară termometrele arată 39 de grade. Sfidând codul galben de caniculă, oamenii aceştia, cititori fideli ai cotidinului nostru, aşteaptă să sosească maşina care face difuzarea ziarului.

Sunt aproape leşinaţi şi abia respiră aerul fierbinte, dar continuă să îndure şi să aştepte. Îi vedem pe geamul redacţiei în timp ce lucrăm la ediţia de astăzi 14 august, ediţie care marchează împlinirea unui an de la apariţia primului număr din Adevărul de Seară, la Galaţi şi la Brăila. Admirându-le temeritatea, avem parte de cea mai valoroasă răsplată a muncii noastre. Munca de un an în care le-am oferit cititorilor noştri din cele două oraşe, câte 349 de ediţii, tipărite în nu mai puţin de 6.980.000 de exemplare, cu un conţinut impresionant de informaţii cu şi pentru oameni, multe în exclusivitate, reportaje, anchete, portrete ale unor oameni pe care urbea se cuvine să-i cunoască. Niciun rând despre politică şi politicieni. Doar despre oameni.

Pentru noi membrii echipelor redacţionale ale Adevărului de Seară de la Galaţi şi Brăila, pe primul plan se află concitadinii noştri, viaţa lor, cu bunele şi relele sale. Marcăm un an de existenţă al ziarului cu o sumă de împliniri de care suntem mândri. Fără îndoială ca vor fi fiind şi minusuri, dar poate că acest moment aniversar nu este cel mai potrivit pentru a le aminti.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite