Asistentul medical care a violat zeci de paciente internate pe secţia unde lucra a fost liberat condiţionat a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Brăila consideră că Viorel Milcu, bărbatul de 61 de ani găsit vinovat de viol şi condamnat la 8 ani de închisoare, îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi liberat condiţionat după doar doi ani de detenţie.

Judecătoria Brăila a hotărât a doua oară, pe 9 decembrie, ca Viorel Milcu (61 de ani), asistentul medical condamnat la 8 ani de închisoare, să fie liberat condiţionat. Chiar procurorul de şedinţă a motivat că asistentul medical trebuie eliberat pentru că, pe parcursul executării pedepsei, bărbatul a obţinut 8 recompense pentru bună purtare, nu i s-a aplicat nicio sancţiune pe perioada detenţiei, nu are antecedente penale şi şi-a achitat obligaţiile civile stabilite de instanţă. Decizia poate fi contestată la instanţa superioară.

Tribunalul Brăila stabilise, pe 19 noiembrie, că bărbatul nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi pus în libertate. Viorel Milcu ceruse anterior de trei ori să fie liberat condiţionat, dar comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din  Penitenciarul Brăila s-a opus pentru că acesta nu îşi achitase integral obligaţiile civile, fiind vorba de daunele morale şi cheltuielile de judecată.

Instanţa a constatat că, pentru a putea fi liberat condiţionat, Viorel Milcu trebuia să execute 1.461 de zile de închisoare, iar până pe 30.09.2019, când a fost întocmit procesul verbal de către  comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, executase 208 zile suplimentar faţă de cât reprezenta fracţia obligatorie. Asistentul medical a stat în arest preventiv 904 zile, i s-au scăzut 180 de zile în baza recursului compensatoriu şi a executat 585 de zile de închisoare în penitenciar.

Viorel Milcu a dat o declaraţie aiuritoare în faţa instanţei înainte de pronunţarea verdictului de către Judecătoria Brăila, susţinând că a fost nevoit să îşi ”distrugă” un cont de pensii private ca să achite daunele morale în sumă de 15.000 de euro pe care fusese obligat să i le plătească unei adolescente de 17 ani pe care a violat-o.

Cazul a a stârnit un puternic sentiment de revoltă în rândul brăilenilor după ce anchetatorii au stabilit că Viorel Milcu s-a folosit timp de opt ani de calitatea sa de asistent medical la Spitalul de Urgenţă din Brăila pentru a le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor de pe secţia unde lucra, inducându-le o stare de somn ca să le poată apoi viola.

Tatăl uneia dintre victime i-a cerut scuze

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat, pe 22 februarie 2018, verdictul definitiv în acest caz, care a scandalizat opinia publică în urmă cu patru ani. Viorel Micu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi obligat să-i plătească daune morale de 15.000 de euro uneia dintre victime.

Pe 7 iulie 2015, o adolescentă internată pe secţia Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila îl reclama pe asistent pentru viol. Fapta s-ar fi petrecut chiar în salonul unde tânăra de 17 ani era internată, după ce asistentul medical i-a administrat un medicament care i-a indus o stare de somn. La scurt timp, a ieşit la iveală faptul că tânăra ar fi întreţinut raporturi sexuale cu prietenul său şi s-ar fi temut să le spună părinţilor, preferând să dea vina pe asistentul medical.

"Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia", declara atunci medicul Mihail Iugulescu, director la acel moment al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Asistentul medical chiar s-a arătat ofensat de acuzaţiile aduse, iar tatăl fetei care îl acuzase de viol şi-a cerut scuze atunci faţă de acesta. După două săptămâni, în urma analizelor ADN care s-au efectuat, s-a constatat că acuzaţiile adolescentei erau întemeiate. ”Probele ADN arată prezenţa lichidelor comunicante ale bărbatului în vârstă de 58 de ani în secreţiile vaginale recoltate de la fată”, au concluzionat anchetatorii. 

Drogate şi violate

Oamenii legii au constatat ulterior că asistentul medical îşi făcuse un obicei din violarea pacientelor internate pe secţia unde muncea, după ce în prealabil le administra medicamente cu care le inducea o stare de somn.

“Le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor internate în unitatea spitalicească, aspect reliefat şi de martore, coroborat cu fişele medicale ale acestora, declaraţiile medicilor, condicile de prescripţii din farmacie şi celelalte documente puse la dispoziţie de spital”, susţin procurorii.

Poliţiştii au audiat zeci de paciente care s-au internat pe secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu 2010, toate confirmând comportamentul asistentului medical.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite