Amenzi de peste 24.000 de lei aplicate într-o singură zi pentru încălcarea măsurilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Pentru nerespectarea măsurilor  privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport, poliţiştii brăileni şi poliţiştii locali au sancţionat contravenţional 32 persoane, dintre care 2 şoferi şi 30  pasageri, valoarea  amenzilor fiind de 5.450 de lei.

Miercuri, 9 decembrie, poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi poliţişti locali, au continuat verificările privind respectarea prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.

Astfel, au fost desfăşurate 16 acţiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele şi târgurile din municipiu şi cele din judeţ, zonele aglomerate şi mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI şi cele care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

În intervalul orar 23.00 - 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020. În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 8 societăţi comerciale, au legitimat 816 de persoane şi au controlat  286 vehicule, 185 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală 24.450 de lei.

Pentru nerespectarea măsurilor  privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport, poliţiştii brăileni şi poliţiştii locali au sancţionat contravenţional 32 persoane, dintre care 2 şoferi şi 30  pasageri, valoarea  amenzilor fiind de 5.450 de lei. Totodată, 13 persoane care nu au respectat interdicţiile privind circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei.

”Scopul forţelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toţi cetăţenii să conştientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19. Aceste activităţi se vor desfăşura şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie şi să nu se expună la riscuri”, a precizat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Curtea spitalului din Constanţa a devenit morgă: cadavrele constănţenilor morţi după ce s-au infectat cu noul coronavirus sunt depozitate pe o alee VIDEO

Focar de coronavirus la Penitenciarul Iaşi. 20 de deţinuţi, diagnosticaţi cu COVID-19

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite