Alegeri parlamentare 2012. Cinci sesizări de încălcare a legii: duceau oamenii la vot sau îi sfătuiau cum să voteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezenţa la vot e scăzută şi în Brăila. FOTO: Nicoleta Butnaru
Prezenţa la vot e scăzută şi în Brăila. FOTO: Nicoleta Butnaru

Astăzi, în intervalul orar 7:00- 16.00, la Comandamentul Operaţional Judeţean Brăila au fost înregistrate 5 sesizări privind incidente în legătură cu desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatului, 4 dintre ele fiind anunţate prin S.N.U.A.U. 112.

Majoritatea aspectelor sesizate au făcut referire la transportul cetăţenilor la vot şi influenţarea lor de a vota cu cineva anume.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, două sesizări nu s-au confirmat, iar în cazul celorlalte două se continuă cercetările.

***

Astăzi, la orele 10:30, E.Ş. (20 de ani), din Brăila, a sesizat la Poliţie, prin apelul de urgenţă 112, faptul că în faţa unei secţii de votare din cartierul Chercea, din municipiu, se află un bărbat care îndeamnă alegătorii să voteze cu o anumită alianţă.

Echipa de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a deplasat imediat în locul indicat şi l-au identificat pe C.D. (41 de ani), din Brăila, simpatizant al unei formaţiuni politice, care îndemna cetăţenii să voteze cu aceasta.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Art. 50, lit.o din Legea 35/2008.

La orele 10:45, I.T., din oraşul Ianca, satul Târlele Filiu, a sesizat la Poliţie, prin apelul 112, faptul că localnicul U.C. (34 de ani) transportă persoane cu autoturismul său şi le sugerează să voteze cu anumiţi candidaţi.

Poliţiştii au efectuat imediat cercetări şi au stabilit că cele sesizate nu se confirmă, deoarece bărbatul reclamat transportase două rude, ambele în vârstă de 82 de ani, şi nu le sugerase să voteze cu cineva anume.

Apelantul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru alertare falsă a agenţiilor specializate de intervenţie (art. 32, alin. 1, lit. b din OUG 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă).

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite