Aflată pe primele locuri în Liga Naţională de Handbal, echipa HC Dunărea a ajuns în pragul colapsului din cauza problemelor de finanţare

Aflată pe primele locuri în Liga Naţională de Handbal, echipa HC 
Dunărea a ajuns în pragul colapsului din cauza problemelor de finanţare

FOTO site-ul oficial HC Dunărea

Deşi evoluează foarte bine în Liga Naţională de Hadbal feminin, situându-se în acest moment pe locul al patrulea, echipa HC Dunărea Brăila a ajuns într-un impas financiar care ar putea duce chiar la desfiinţarea sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Salariile nu au mai fost plătite de trei luni, iar jucătoarele au făcut deja demersuri la Federaţia Română de Hadbal pentru rezolvarea acestei situaţii.

S-a ajuns în această situaţie deoarece Primăria şi Consiliul Judeţean au întrerupt finanţarea echipei de handbal pe fondul acumulării unor datorii mai vechi, neonorate de către HC Dunărea. Problema aceasta s-a rezolvat, recent, astfel că Primăria Brăila a fost de acord să finanţeze clubul cu 695.000 lei. S-a semnat deja contractul de finanţare, însă acesta va putea fi aplicat abia de la 1 aprilie.

Consiliuli Judeţean a aprobat încă din februarie a.c un buget de un milion de lei, însă banii nu au mai fost stransferaţi în contul HC Dunărea, din cauza unui blocaj apărut în cadrul CJ. Surse din cadrul clubului de handba afirmă că hotărârea votată de consilierii judeţeni, prin care era aprobată finanţarea echipei a fost contestată chiar de directorul economic al CJ, din cauza unor aspecte considerate ilegale.

Dacă situaţia nu îşi găseşte rapid o rezolvare, clubul HC Dunărea nu va putea să plătească salariile restante ale jucătoarelor, iar acestea vor deveni libere să plece la alte formaţii din ţară, în condiţiile în care oricum sunt curtate asiduu de alte echipe. În plus, clubul brăilean nu va mai putea face transferuri, şi chiar dacă va reuşi cumva să încheie actuala stagiune competiţională, la vară nu va mai fi înscrisă în competiţiile organizate de FR Handbal.

Citiţi şi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: