„Adevărul de Seară”, citit zilnic de 23.000 de brăileni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Studiului Naţional de Audienţă (SNA) pentru perioada 18 ianuarie 2010-19 ianuarie 2011, cotidianul „Adevărul de Seară", ediţia de Brăila, a ajuns la o audienţă medie zilnică de 23.000 de cititori, în creştere cu 2.000 de cititori faţă de perioada septembrie 2009 - septembrie 2010.

Ediţia de Brăila a fost lansată la data de 14 august 2009, făcând parte din cea mai nouă redacţie regională a reţelei „Adevărul de Seară". Tirajul zilnic distribuit (luni-vineri) este de 7.000 de exemplare.
Studiul Naţional de Audienţă (SNA) pentru perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2011 scoate în evidenţă faptul că „Adevărul de Seară" a ajuns la 1.040.000 de cititori la nivel naţional, fiind al doilea cotidian din România din acest punct de vedere, după Click, editat tot de trustul de presă Adevărul Holding. Trustul de Presă Adevărul Holding este cel mai important trust media din România la capitolul audienţă, cu o cotă de piaţă de 23%.

Iată câteva dintre declaraţiile unor cititori ai ziarului „Adevărul de Seară":

image

Ion Lupu, 62 de ani, pensionar: „Excelent ziarul, pacat ca sunt câte unii care iau cu teancul şi în unele zile citim mai mulţi oameni publicaţia pe rând."

image

Floarea Marin, 72 de ani, pensionară: „Citesc zilnic Adevarul de Seară, mi-l aduce un vecin. Este ziarul din care afli ce trebuie, fără înflorituri. Bravo!"

image

Mirel Cojocaru, 56 de ani, întreprinzător: „Îl zilnic zilnic şi pe web. Pentru că are mulţi cititori, nu-l apuc întotdeauna la standuri."

image

Niculaie Tănase, 75 de ani, pensionar: „Citesc zilnic Adevarul de Seară, îmi place. Ideal ar fi un sistem prin care să nu poată fi luat decât un ziar odată, să-l apucăm la stand."

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite