Accident pe DJ 221. Un şofer aflat aproape în comă alcoolică a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 45 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce s-a urcat beat la volan, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe şosea, răsturnându-se cu maşina pe care o conducea.

Luni, 4 noiembrie, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Râmnicelu, în timp ce conducea o maşină pe DJ 221, la ieşirea din satul Găvani, comuna Gemenele, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra vehiculului şi a ieşit in afara părţii carosabile, răsturnându-se.

”În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat faptul că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,29 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Pe numele său poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite