Aberant: 10.000 de lei, salariu de medic legist plătit mai bine decât ministrul Sănătăţii şi decât şeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Morgă sunt salarii mai mari decât la Urgenţă, Reanimare şi Chirurgie. Şefa Medicinei Legale câştigă lunar peste 10.000 de lei, la fel ca un medic specialist de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, unde se fac expertize mult mai elaborate - adesea probe în dosare penale grele. Şi comitetul director al spitalului primeşte mai puţin decât doctorii de la Medicină Legală, iar rezidenţii iau lefuri mai mici şi decât

În timp ce pacienţii sunt trimişi să îşi cumpere medicamentele, dar şi materialele sanitare, unii medici se lăfăie în venituri pe care unii pensionari nici n-ar îndrăzni să le pronunţe.

Bonificații aberante: 13.000 lei într-o lună pentru noua şefă de la Psihiatrie

Instituţiile s-au conformat ordinului de la centru şi au afişat pe site situaţia salarizării personalului, aferentă lunii aprilie 2010. Cel mai bine plătit angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila nu este managerul, ci şeful de la Medicină Legală, respectiv dr. Gina Ilie.

Directorul: 7.755 lei

Ciudat: Unul dintre cei mai longevivi primari este plătit mai prost decât o secretară

Ştefan Mihăilescu, managerul spitalului, a încasat în aprilie 7.755 de lei, în timp ce unul dintre medicii primari de la Medicină Legală, dr. Ilie, 10.813 lei. Ceilalţi doi medici primari de la Morga au primit 9.931 lei, respectiv 8.575 lei.

„Salariul nostru după ultima lege de salarizare se împarte în salariu de bază şi anumite sporuri permanente. O parte dintre sporuri, cum este cel de periclitate, s-a redus. La salariul de bază avem şi un salariu de merit de 15 % valabil până în noiembrie acest an. Eu primesc în plus indemnizaţie de conducere", spune dr. Gina Ilie, şefa Serviciului Medicină Legală.

Averile polițiștilor: Şeful Poliţiei a făcut bani din misiuni de luptă în teatrele de război

O mie de euro pentru un autopsier

Şi ceilalţi angajaţi de la Medicină Legală au salarii atractive, cel mai mare salariu de biolog este de 5.074 lei, în timp ce un autopsier primeşte şi 4.940 lei. Totuşi, Gina Ilie spune că sunt foarte puţini oameni dispuşi să urmeze această meserie.

„Un medic la la Medicină Legală ar trebui să primească cu 50 % mai mult decât oricare alt medic", mai spune dr. Gina Ilie.

Ruşine: Achiziţii publice cu sume exorbitante/Un litru de apă în caz de urgenţă costă cât o bere

Bani buni şi la comitet

image

Directorul medical al Spitalului Județean Brăila încasează lunar 8.667 lei, dar primeşte mai puţin decât medicul primar de la Anatomie Patologică, care are 8.939 lei. Directorul financiar a primit 5.263 lei, directorul administrativ 4.930 lei, directorul cu reforma 4.930 lei, directorul de îngrijiri 4.025 de lei, iar directorul de resurse umane - 4.931 lei.

Salarii de peste 4.900 de lei au şi medicii specialişti de la ATI. Cel mai bine plătit medic primar ATI are 6.033 de lei, în timp ce unul specialist ATI II ia 4.936 de lei.

Soluție: Consiliul Județean vrea medici chinezi la Judeţean/Află de aici cum văd autoritățile locale rezolvarea problemelor spitalului

Rezident cu bani de acasă

Medicii rezidenţi au salarii mici comparativ cu unele asistente. Rezidentul în anul I are un salariu de 949 lei, cel din anul II - 1.108 lei, iar cel din anul III - 1.233 de lei. Asta în condiţiile în care o asistentă medicală de la Boli Infecţioase are 1.863 de lei, de la Cardiologie II - 1.785 lei, de la Chirurgie I - 1.801 lei, de la Chirurgie III - 1.775 lei şi de la Hematologie - 1.905 lei.

Explicaţii, explicaţii

Datori vânduţi pe viaţă, profesorii taie mâncarea şi hainele de pe listă şi pun "lacăte" pe cataloage

Diferenţele salariale de la spital se datorează sporurilor şi încadrărilor de la fiecare secţie în parte.

„Sunt secţii cu spor de 75 %, ca Unitatea de Primire a Urgenţelor, Anestezie- Terapie Intensivă, altele au 100 %, cum se întâmplă la Medicină Legală, iar altele au 10 - 15 %. De aici apar diferenţele. Apoi mai avem vechime diferită şi încadrare diferită", spune Delia Coman, directorul de la Resurse Umane, Normare, Organizare şi Salarizare (RUNOS) al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Rezidenţii n-au voie să facă gărzi

În plus, la medici, diferenţe apar şi în ceea ce priveşte numărul de ore de gardă, dar şi la încadrare.

„Un salariu primeşte medicul specialist şi altul, medicul primar de aceeaşi specialitate. Spre exemplu, directorul medical a primit pentru luna aprilie 2010, salariul pentru funcţia de director medical la care s-au adăugat orele de gardă", a explicat directorul RUNOS.

Aceasta recunoaşte că salariile medicilor rezidenţi sunt mici, dar spune că aceştia nu au voie să facă, în primii ani de rezidenţiat, gărzi şi de aceea în aceste cazuri banii provin doar din salarii.

CITEŞTE DIN BRĂILA ŞI:

Puşcăriaşii-actori din "Eu când vreau să fluier, fluier" nu au fost lăsaţi să mănânce şi să bea după premieră (VIDEO/FOTO)

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite