A dat vina pe soţie după ce a fost prins conducând fără permis auto. Ce le-a declarat bărbatul poliţiştilor

A dat vina pe soţie după ce a fost prins conducând fără permis auto. Ce le-a declarat bărbatul poliţiştilor

La volan fără permis FOTO Poliţia de Frontieră

Totul s-a întâmplat pe un drum important din judeţul Brăila. În urma incidentului, s-a ales cu dosar penal atât bărbatul găsit conducând fără permis, cât şi soţia acestuia, deoarece i-a dat maşina să o conducă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat aflat la volanul unui autoturism fără să deţină permis de conducere şi cu privire la proprietarul autoturismului, pentru că i l-a încredinţat.

În data de 10 martie, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au oprit în trafic, pentru un control de rutină, pe  DJ 212A, comunicaţia Brăila-Măraşu, un autoturism marca Skoda, condus de brăileanul Mircea R., în vârstă de 41 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării permisului de conducere, bărbatul a declarat nonşalant că nu deţine permis de conducere, dar că „ a dat o tură” cu maşina pentru a se obişnui cu manevrarea acesteia, având în vedere că are de gând ca în viitor să obţină un permis auto. Mai mult, el „i-a făcut rost” de un dosar penal şi soţiei lui (proprietara în acte a maşinii) declarând că acesta i-a dat voie să ia maşina chiar dacă ştia că nu are permis.

„În urma cercetărilor efectuate, colegii noştri au constatat că autoturismul aparţine soţiei persoanei în cauză şi că aceasta i l-a încredinţat, cunoscând faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere”, a informat Poliţia de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările