Şomajul are aproape 100 de locuri de muncă pentru cei fără slujbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda crizei economice, încă mai sunt angajatori care au nevoie de forţă de muncă. Astfel, în perioada 18 – 25 noiembrie la  Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila sunt oferite şomerilor, 97 de slujbe în domenii diverse.

Cele mai multe slujbe disponibile sunt în domeniul confecţiilor, respectiv 16 posturi de confecţioner-asamblor articole textile. Alte 10 slujbe sunt destinate patiserilor, şase pentru agenţii de securitate din incinta unor magazine sau întreprinderi, cinci pentru instalatori de reţele termice şi sanitare, cinci pentru electricieni, cinci pentru muncitori necalificaţi la ambalarea produselor solide şi semisolide.

Lista continuă şi cu alte slujbe: cosmetician, coafor, educatoare, frizer, inginer, inspector asigurări, medic veterinar, proiectant arhitect, şofer autoturisme şi camionete, tăietor confecţii, zidar pietrar.

Absolvenţii de facultăţi se pot înscrie la şomaj

Şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ pot primi gratis de la AJOFM o serie de servicii.

„Pentru a beneficia de serviciile oferite, absolvenţii se vor deplasa la sediile AJOFM, Agenţiei Locale sau la punctele de lucru din Făurei şi Însurăţei pentru înregistrare în vederea solicitării unui loc de muncă", a explicat Simona-Ely Chioibaş, director coordonator al AJOFM Brăila.

Aceştia trebuie să aibă la ei următoarele documente: buletin/carte de identitate, actele de studii şi de calificare, carnetul de muncă acolo unde este cazul şi adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte că este apt de muncă sau dacă are restricţii medicale care sunt acelea.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite