Închisoare pe viaţă pentru un criminal care şi-a omorât în bătaie concubina. Individul a mai fost închis pentru crimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leonard Stan, un brăilean de 53 de ani, care în 2015 şi-a ucis cu o cruzime greu de imaginat concubina, a fost condamnat zilele trecute la închisoare pe viaţă. Criminalul a fost obligat să plătească fiicelor femeii ucise câte 50.000 lei daune morale şi 10.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeni. Sentinţa Curţii de Apel Galaţi este definitivă.

Leonard Stan a mai comis o crimă, în 1992, fiind condamnat atunci la 17 ani de închisoare, însă a fost eliberat condiţionat după doar 11 ani. În anii 2000 a mai ajuns odată după gratii, de data aceasta pentru infracţiunea de furt calificat. După ce s-a văzut din nou liber, Stan avea să comită cea de-a doua crimă.

De la începutul anului 2015 acesta trăia în concubinaj cu Aglăiţa Ionescu. Cei doi concubini locuiau, fără forme legale, într-un imobilul de pe strada Danubiului, nr 13, din Brăila, împreună cu cele trei fiice ale femeii.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în prima parte a anului 2015, timp de aproximativ patru luni, femeia de 47 de ani a fost plecată la muncă în Franţa, iar acest lucru l-a nemulţumit pe Leonard Stan.

În iulie 2015, când femeia s-a întors pe Danubiului 13, criminalul a început să o ameninţe cu moartea şi să o bată în mod sistematic, reproşându-i că fusese plecată în străinătate, dar şi faptul că obişnuia să consume alcool în exces.

"Începând cu ziua de 16 august 2015, inculpatul a început să o lovească în mod sistematic pe victimă, cu mare intensitate, creându-i leziuni din ce în ce mai grave, care au adus-o treptat în imposibilitatea de a se deplasa, agresiunile fiind săvârşite până în seara zilei de 18 august. În acel interval de timp, din locuinţa părţilor s-au auzit în mod constant sunete de lovituri, strigăte de ameninţare ale inculpatului, precum şi strigătele victimei", se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori.

Ancheta a stabilit că Leonard Stan şi-a lovit concubina atât cu pumnii cât şi cu catarama unei curele din piele. În urma bătăilor, organismul femeii a cedat, aceasta dându-şi ultima suflare sub privirile terifiate ai fiicei celei mai mici a Aglăiţei, în vârstă de doar 5 ani.

Citiţi şi


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite