Încăierare în plină stradă, la Brăila. Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost lovit cu brutalitate

Încăierare în plină stradă, la Brăila. Un tânăr a
ajuns la spital după ce a fost lovit cu brutalitate

Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii au intervenit pentru aplanarea unui conflict între patru tineri, care au decis să tranşeze o dispută cu pumnii. Toţi sunt acum cercetaţi penal.

Marţi, 19 mai, poliţiştii au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe strada Pietăţii din Brăila, a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

”La faţa locului, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat patru persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 32 de ani, unul dintre tineri fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale după ce a fost agresat”, ne-a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru lovire şi alte violenţe şi continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: