În week-end-ul „Săptămânii prevenirii criminalităţii” copiii au fost cei instruiţi de poliţiştii brăileni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii discută în permanenţă cu copiii pentru a-i feri de neplăceri
Poliţiştii discută în permanenţă cu copiii pentru a-i feri de neplăceri

De data aceasta cei vizaţi au fost copiii care pot cădea uşor pradă unor indivizi fără scrupule. În acest sens Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila au organizat o întâlnire cu un grup de adolescenţi care se află în dificultate.

Este vorba de copii pentru care Comisia Judeţeană pentru Protecţia Copilului a dispus o măsură de protecţie

Ei sunt găzduiţi în momentul de faţă în trei apartamente de tip familial şi au fost însoţiţi la întâlnirea cu poliţiştii de asistenţii sociali care îi supraveghează.

Poliţiştii le-au explicat care este diferenţa dintre contravenţie şi infracţiune, astfel încât adolescenţilor să le fie clar care sunt consecinţele pe care ar trebui să le suporte în situaţia în care ar încălca legea.

„Copiii au învăţat cum trebuie să reacţioneze dacă ar fi victimele unei infracţiuni, cui trebuie să spună şi ce trebuie să facă imediat. Poliţiştii le-au explicat ce înseamnă trafic de persoane, cum exploatarea prin muncă a minorilor face victime în rândul copiilor şi adolescenţilor, care sunt modalităţile prin care victimele sunt racolate şi ce se întâmplă atunci când acestea ajung să nu mai poată produce bani pentru cei care îi exploatează" ne-a declarat inspectorul Jenel Şogor purtătorul de cuvânt al poliţiştilor brăileni.

Totodată, poliţiştii au adus în discuţie şi tema prevenirii consumului de droguri şi le-au explicat copiilor de ce consumul acestor substanţe nu reprezintă niciodată o soluţie pentru diferitele probleme cu care ei se confruntă, mai ales în perioada adolescenţei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite