Victorie aşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Botoşani a reuşit să obţină astăzi trei puncte în faţa unei formaţii ce aminteşte mai mult de liga a treia. Jucătorii formaţiei gazde nu au luat în serios întălnirea de astăzi însă scorul dovedeşte diferenţa de valoare dintre cele două formaţii

La finalul partidei antrenorul formaţiei FC Botoşani s-a declarat dezamăgit de jocul elevilor săi, mai ales în cea de-a doua parte a întîlnirii.

"De ce ne-a fost teamă nu prea am scăpat, în sensul că nu am dat de o echipă resemnată, coroborat şi cu un joc slab din partea noastră, cel puţin din punct de vedere fizic am suferit la capitolul ăsta. Ca mulţumire este că am reuşit să ne punem la adăpost rezultatul din prima repriză, un 2-0, dar în a doua repriză eu ştiu, cam iniţiativa au avut-o în majoritatea timpului cei de la Râmnicu Sărat şi favorizaţi de eliminarea lui Vrabie", a declarat Cristi Popovici, antrenor FC Botoşani.

De partea cealaltă antrenorul formaţiei oaspete pune înfrîngerea suferită astăzi pe seama tinereţii jucătorilor săi, mare parte cooptaţi din liga a treia şi care stau mai prost la capitolul experinţă.

"E greu pentru că fondul de jucători este cel care este, cu mare greutate am reuşit înainte de începerea campionatului să strîng un nucleu de jucători, foarte mulţi cu antecedente care pe parcurs ne-au dus în situaţii critice, s-au accidentat unii chiar cînd au coborît din pat şi prima condiţie ca să faci sport şi să joci fotbal este să fii sănătos fizic şi mintal", a afirmat Mihai Ciobanu, antrenorul CSM Râmnicu Sărat.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite