Vera Atkins, românca elogiată de „tatăl“ celebrului James Bond: „În lumea reală a spionilor ea era şeful“

Vera Atkins, românca elogiată de „tatăl“ celebrului James Bond: „În lumea reală a spionilor ea era şeful“

Vera Atkins, unul dintre cei mai buni spioni ai celui de-al doilea război mondial FOTO camouflage.osu.edu

În anii duri ai celui de-Al Doilea Război Mondial, o femeie născută la Galaţi şi-a pus amprenta asupra spionajului mondial. Se numea Vera Atkins, a servit în cadrul serviciilor secrete britanice, iar viaţa ei este demnă de subiectul unui film artistic.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1939 începea cel de-al doilea război mondial. O conflagraţie mondială, care a răpit vieţile a 73 de milioane de oameni. După 1 septembrie 1939, maşina de război germană, condusă de partidul nazist al lui Adolf Hitler, a început să ocupe cu o viteză fulgerătoare toate statele vechii Europe. Principalii aliaţi ai Germaniei Naziste erau japonezii, ungurii, italienii şi românii. 
 
Începând cu anul 1940, Anglia era încercuită, singură în faţa maşinii de război germane. Franţa, Olanda, Belgia, Austria, Polonia, Cehia căzuseră rapid în mâinile lui Hitler. Anglia se salvează de operaţiunea ”Leul de Mare”, care trebuia să suprime şi ultima redută europeană în faţa ”Reich-ului” german. Din acel moment, începe o operaţiune concertată de sabotare a Germaniei naziste chiar în inima teritoriile ocupate de nemţi. O reţea uriaşă se întinde în Europa cucerită, chiar sub nasul trupelor SS şi a Gestapo. 
 
Una dintre cele mai importante organizaţii care sabota puterea germană în Europa cu ajutorul spionilor era Special Operations Executive(SOE) organizaţie catalogată drept ”armata secretă a lui Churchill” şi înfiinţată pe data de 22 iulie 1940 de către Ministrul Economiei de Război Hugh Dalton. SOE era un cuib de spioni şi sabotori, ”aruncaţi” în Europa nazistă. În cadrul SOE, s-a distins un spion uluitor, un adevărat agent ”OO7” al vremurilor sale. 
Partizanii din reţeaua Maquis FOTO wikipedia.org
 
Datorită inteligenţei uluitoare şi a talentului său, zeci de sabotori şi spioni au fost trimişi în puncte cheie, au fost aruncate în aer poduri, depozite cu arme, aerodromuri. Activitatea acestui spion a fost decisivă pentru descifrarea maşinii Enigma, planificarea zilei H. mai ales în spatele liniei de apărare de pe plajele Normandiei şi în fine de constituirea reţelei Maquies. Acest teribil agent era de fapt o femeie, o evreică născută şi crescută la Galaţi în România şi care a primit numele de Vera Atkins.
 
O româncă, şefa unui temut comando
 
Românca de 33 de ani, care se recomandase Vera Atkins, se angaja în februarie 1941 ca secretară la SOE, secţiunea franceză. Biografii săi, Sarah Helm şi William Stevenson, spun că era de o inteligenţă rară şi un spirit de observaţie care l-a impresionat pe şeful secţiunii franceze a SOE, colonelul Maurice Buckmaster. Este avansată aproape imediat ca asistentă a lui Buckmaster, iar colonelul se trezea că primea sfaturi pertinente de la fosta sa secretară. Se pare că antrenamentul şi pregătirea specifică a Verei Atkins a durat trei ani. Abia în 1944 a devenit oficial ofiţer al spionajului britanic şi automat cetăţean britanic. 
 
Din acel moment a intrat în acţiune Vera Atkins. A devenit responsabilă de recrutarea, instruirea şi trimiterea în teritoriul ocupat de nemţi a sabotorilor şi spionilor. Trimite prin paraşutare în primul rând, sute de agenţi în puncte cheie. Prin ordinele şi specificaţiile sale au fost sabotate zeci de depozite de aramanet german, dinamitate poduri izolând unităţi de tancuri şi motorizate în special. În timpul invaziei Normandiei de către trupele aliate, Vera Atkins, a coordonat o reţea extraordinară de sabotori, care au izolat efectiv trupele naziste de pe plaje de ajutoarele care le-ar fi putut primi din interior. Totodată, trupele de guerilla maquis erau coordonate în lovituri de către oamenii trimişi de Vera Atkins cu ordine şi planuri precise. Vera Atkins FOTO observator tv
 
Mai mult decât atât după 1941 îşi face propriul comando, aflat direct în subordinea şi la ordinele sale, care desfăşoară o intensă activitate de sabotaj în Franţa ocupată în special. Au fost puse la cale numeroase asasinate, numeroşi ofiţeri căzând victime comandoului Verei Atkins. Activitea Verei Atkins l-a făcut pe Jan Fleming, cel care l-a creat pe James Bond, să exclame ”În lumea reală a spionilor Vera Atkins era şeful”, spunea acesta.
 
Evreica bogată de la Galaţi, consiliera lui Carol al II lea
 
Vera Atkins erau un personaj misterios. Nimeni nu ştia dacă acest nume este real. În spatele femeii dure cu părul şaten, de statură medie şi căreia îi plăcea să fumeze ţigări "Senior Service", se ascundea o viaţă secretă, care a fost povestită abia către sfârşitul vieţii marelui spion. Vera Atkins se numea de fapt Maria Rosenberg şi era româncă. Mai precis s-a născut la Galaţi în 1908. Tatăl ei, era bogatul bancher şi om de afaceri de origine evreiască Max Rosenberg. 
 
Tatăl Evei era născut în Germania. Acolo şi-a trăit o bună parte din viaţă şi a încercat să facă bani din afaceri. A eşuat. A emigrat în România, a cunoscut-o pe mama Evei, fugită de pogromurile din Rusia şi la Galaţi şi Bucureşti Max Rosenberg a reuşit să facă avere. Avea domenii întinse şi la Crasna, astăzi în Ucraina. Provenind dintr-o familie înstărită, Verei Atkins nu i-a lipsit nimic, petrecând o copilărie ilidlică la Galaţi, Bucureşti şi Crasna. 
 
Tânăra Vera a luat lecţii de călărie, ştie să cânte la mai multe instrumente şi învaţă mai multe limbi. Aşa cum spun biografii ei, era deosebit de inteligentă. Mai mult decât atât este trimisă la facultate în Franţa la Sorbona şi mai apoi în Londra. Se întoarce în România şi frecventează o bună perioadă ”lumea bună„ a Bucureştiului interbelic. Datorită talentului ei, ajunge consilier pe probleme financiare al regelui Carol al II lea. 
 
Iubirile de român ale unui spion de top
 
În 1932, tatăl ei dă faliment, iar după 1934, Vera fuge cu mama sa în Anglia, mai ales că se înăspriseră măsurile antisemite. De legendă sunt şi istoriile de iubire ale Verei Atkins. Încă de la Bucureşti s-a iubit de la vârsta de 23 de ani cu ambasadorul Germaniei în România, Friedrich Werner von der Schulenburg. Au continuat legătura şi după stabilirea acestuia la Moscova, von Schulenburg furnizându-i mereu informaţii preţioase. Grup de angajaţi din SOE FOTO bbc.co.uk
 
După relaţia cu Schulenburg, Vera Atkins s-a iubit cu un pilot englez Dick Ketton-Cremer, pe care-l întâlnise în Egipt. Acest pilot se pare a fost marea  iubire a spionului Vera Atkins. Cei doi s-au logodit, însă la scurt timp Dick Ketton a murit în Bătălia Cretei din 1941. După Dick Ketton, Vera Atkins se spune că nu a mai avut relaţii cu niciun bărbat.
 
Pe urmele foştilor spioni
 
Vera Atkins aşa cum arată şi Sarah Helm în anii în care Germania nazistă era aproape de capitulare, a pornit pe urmele celor 117 spioni din SOE, daţi dispăruţi în misiune. Practic a străbătut lagărele şi toate taberele de prizonieri pentru a afla soarta lor. Brian Stonehouse sau Odette Sansom sunt doar dintre agenţii salvaţi şi recuperaţi din lagăre de Vera Atkins. Spionul englez, din Galaţi, s-a retras din activitate în 1947. 
 
A fost angajată la UNESCO, unde a devenit în scurt timp director al Biroului pentru Schimburi Culturale şi Vizite Educaţionale. A ieşit la pensie în 1961 şi s-a retras în satul Winchelsea din East Sussex. A murit la 92 de ani, într-un azil din Hastings, după ce în 1995 primise gradul de cavaler al Legiunii de Onoare a Guvernului Francez. În România, este practic o necunoscută.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: