Unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei. Care era originea puterii „regilor-vindecători“
0
Vindecătorii miraculoşi sau oamenii cu puteri magice nu erau ceva neobişnuit în lumea medievală. Cu toate acestea, niciun vraci medieval nu se putea compara cu faima de vindecători pe care o dobândiseră regii Franţei din celebra dinastie Capet. Până în secolul al XIV-lea erau recunoscuţi în toată Europa şi se organizau pelerinaje anuale pentru vindecarea tuturor bolilor. Până şi tratatele medicale ale vremii le recunoşteau puterea.
În Europa medievală, în cele mai multe cazuri, pentru omul de rând regele era unsul lui Dumnezeu. Practic, doar cu voia lui Dumnezeu acesta era investit cu putere asupra celorlalţi oameni din regat. Aşa cum o arată o serie de lucrări de istoria mentalităţilor, exista credinţa că regele este o binecuvântare sau un blestem, dar care necondiţionat emana de la Divinitate şi conducea cu voia acestuia.
O dinastie de regi din Europa medievală a fost considerată însă cu adevărat binecuvântată şi cu un har divin. Este vorba despre dinastia Capeţienilor, care a condus regatul Franţei de la sfârşitul secolului al X lea şi până la începutul secolului al XIV lea.
Regilor din această dinastie le erau atribuite puteri extraordinare şi capacitatea de a vindeca doar cu ajutorul mâinilor. Un dar care era transmis din generaţie în generaţie. Puterea Capeţienilor a fost confirmată până şi de oamenii de ştiinţă ai vremii şi devenise faimoasă în toată Europa medievală. Nici astăzi nu se ştie cu exactitate care este explicaţia ştiinţifică pentru puterea de vindecare a acestor monarhi doar din această dinastie. În istorie au rămas cunoscuţi sub numele de regii taumaturgi, adică regii vindecători.
Una dintre cele mai puternic dinastii europene
Dinastia Capet a fost una dintre cele mai importante şi longevive dinastii ale Franţei medievale. Sunt de fapt una dintre cele mai importante pagini din istoria acestei ţări, reuşind, prin câţiva membri de marcă, să centralizeze puterea statală şi să transforme vechiul regat carolingian perimat şi măcinat de conflicte dinastice într-o super-putere a lumii medievale. Povestea regilor capeţieni începe la finele secolului al X lea. În anul 987 ultimul rege carolingian (dinastie fondată de renumitul rege franc Carol cel Mare) Ludovic al V lea murea fără urmaşi în urma unui accident de vânătoare. Pentru a evita o nouă criză dinastică, marii nobili îl aleg pe Hugo Capet, rege al Franţei. Familia Capet era una dintra cele mai ilustre familii nobiliare din Franţa carolingiană.
De altfel în secolul al IX lea, tot un membru al familie Capet asigurase regenţa, într-un alt moment de criză al regatului franc. Din 987, familia Capet va oferi Franţei o dinastie continuă de 15 monarhi plus alţi 21 pe linie indirectă. La urcarea pe tron al lui Hugo Capet acesta moştenise un regat măcinat de războaie între marii feudali, cu teritorii puţine şi instabil. Urmaşii săi vor reuşi să aducă regatul Franţei la statutul de super-putere a Europei medievale. Scopul regilor capeţieni a fost, încă de la început, să supună pe marii feudali puterii regale şi să centralizeze regatul, realipind la domeniul regal sau măcar în sfera de influenţă regală, toate provinciile. Ludovic al VII lea(1120-1180) a făcut primul pas şi s-a căsătorit cu Eleanor de Aquitania, reuşind astfel să aducă primele provincii importante regatului Franţei. Tot de numele său se leagă începuturile construirii marilor catedrale în Franţa, în special este vorba de Notre Dame de Paris.
Un alt capeţian ilustru a fost Filip al II lea August. A adus coroanei franceze aproape tot nordul de astăzi al Franţei, pe atunci aflat mai ales în stăpânirea marilor feudali. Este vorba despre Artois, Valois şi Vermandois. Apoi Ludovic al IX lea cel Sfânt, un cruciat celebru, a continuat misiunea de centralizare şi întărire a puterii regelui. Acest proces a fost desăvârşit de cel mai ilustru membru al dinastiei Capet, Filip al IV lea cel Frumos. În timpul său, Franţa era cu adevărat o putere a lumii medievale. A dezvoltat cultura, viaţa orăşenească,comerţul şi a întărit armata. Cu toate acestea, regii dinastiei Capet erau faimoşi mai ales datorită unei puteri aparte, atribuită lor. Era consideraţi ”regii vindecători”, oameni cu puteri divine care puteau tămădui cele mai grave boli, dar mai ales tuberculoza. Faima lor a depăşit graniţele Franţei, iar palatele lor au devenit locuri de pelerinaj.
”Regii treceau pe atunci, în toate ţările, drept nişte personaje sacre şi, cel puţin în unele ţări, drept taumaturgi. Secole de-a rîndul, regii Franţei şi cei ai Angliei au «atins scrofulele» - ca să folosim o expresie clasică pe vremuri; trebuie să înţelegem că ei pretindeau să vindece - prin simplul contact al mîinilor lor - bolnavii atinşi de această maladie; cei din preajma lor credeau de obicei în puterea lor medicinală“, scria Marc Bloch în lucrarea sa ”Regii taumaturgi”. De altfel Marc Bloch este unul dintre specialiştii francezi care s-a aplecat cu precădere asupra acestui fenomen. Acesta spune că această putere de vindecare a aparţinut tuturor regilor capeţieni
Regii ”divini” care vindecau cu putera mâinilor
Aşa cum preciza şi istoricul francez Marc Bloch, se spune că regii dinastiei Capet puteau vindeca cu ajutorul mâinilor. În special le era atribuită capacitatea magică de a vindeca scrofuloza, o formă de tuberculoză care deforma chipul şi era destul de comună în aceea perioadă, în special din cauza condiţiilor igenice precare, dar şi a hranei nepotrivite. Astăzi scrofuloza este de fapt adenita tuberculoasă, nişte inflamaţii ale ganglionilor limfatici cauzate de bacilii tuberculozei. Era nişte umflături mari care supurau. Ei bine, oamenii credeau că regii dinastiei Capet aveau puterea miraculoasă de a-i vindeca. Erau renumiţi peste tot pentru acest dar. Cronicarii mărturisesc că au văzut cu ochii lor cum regii Franţei din această dinastie erau capabili să vindece oamenii doar cu puterea mâinilor. Cronicarul Guibert descrie modul în care vindeca regele Ludovic al VI lea Capet, în secolul al XII lea.
”Ce spun? Nu l-am văzut pe stăpînul nostru, pe regele Ludovic, folosindu-se de o minune obişnuită? Am văzut chiar cu ochii mei bolnavi suferind de scrofule la gît sau în alte părţi ale trupului, alergînd mai mulţi laolaltă ca să se lase atinşi de el - atingere la care adăuga semnul crucii. Mă găseam acolo, foarte aproape de el, şi chiar îl apăram împotriva prezenţei lor neplăcute. Regele îşi arăta totuşi faţă de ei generozitatea sa înnăscută; atingîndu-i cu mîna lui senină, făcea, cu umilinţă, deasupra lor, semnul crucii. Tatăl său, Filip, exercitase şi el cu ardoare aceeaşi putere miraculoasă şi glorioasă”, scria cronicarul, uimit la rândul său de puterea stăpânului. Totodată sunt mii de mărturii ale vremii privind puterea deosebită a acestor regi. Mai mult decât atât, se spune că erau capabili să vindece şi alte tipuri de boli grave, inclusiv ciuma. „Puterea divină i-a acordat acestui om perfect o foarte mare graţie, aceea de a vindeca trupurile; atingînd cu mîna lui prea cucernică rănile bolnavilor şi însemnîndu-le cu semnul sfintei cruci, le scăpa de durere şi de boală", spunea călugărul Helgaud, despre Robert al II lea, un alt rege capeţian.
Această putere magică ar fi venit de la Hugo Capet, care mai apoi ar fi transmis-o fiului său şi tot aşa. Se spune că atunci când regele îşi simţea moartea aproape îşi chema urmaşul pentru a-i conferi puterea. Ritualul era secret, iar în cameră rămâneau doar regele şi urmaşul său. Mai apoi acesta dobândea puterea de a vindeca. Vindecarea se realiza prin atingere şi semnul crucii. ”Regele atinge bolnavii şi face deasupra lor semnul crucii; cele două gesturi succesive vor rămîne tradiţionale. Guibert este un martor ocular ce n-ar putea fi recuzat; el l-a întâlnit pe Ludovic al Vl-lea la Laon, poate şi în alte împrejurări; demnitatea Iui de abate îi dădea dreptul la un loc în preajma suveranului său”, scria acelaşi Marc Bloch.
O faimă internaţională
Numărul cazurilor raportate de vindecare s-au înmulţit atât de tare încât faima Capeţienilor s-a răspândit. A depăşit graniţele Franţei medievale şi s-a răspândit inclusiv în Sfântul Imperiu de Neam German sau statele italiene. De altfel această capacitate de vindecători a fost, evident, amplu promovată şi de anturajul regal. Astfel, de multe ori palatele regale deveneau locuri de pelerinaj unde se adunau mii de oameni în căutarea vindecării. Regii nu ezitau să facă băi de mulţime şi să-şi arate calităţile de vindecători.
”Oamenii credeau în realitatea acestei puteri neobişnuite, la Veneţia, ca şi în întreaga Italie, şi la nevoie se recurgea la ea; un document care, din întîmplare, a scăpat de distrugere, ne-a păstrat amintirea unor veneţieni cumsecade care, în 1307 - cu 33 de ani înaintea misiunii fratelui Francois - s-au dus în Franţa ca să-şi obţină tămăduirea de la Filip cel Frumos”, scria Marc Bloch. Se spune chiar că această putere misterioasă i-a umplut de veneraţie şi respect pe regii capeţieni şi practic le-a asigurat longevitatea dinastiei.
În orice caz le-a garantat notorietatea. „Ceea ce i-a ridicat pe regi la o atare veneraţie au fost mai ales virtuţile şi puterile divine ce-au fost văzute numai în ei şi nu şi în ceilalţi oameni", scria poetul medieval Claude d'Albon în tratatul ”De la maieste royalle”, la 1575. Cei mai celebrii regi vindecători din sânul dinastiei Capet au fost Robert al II-lea al Franţei(972-1031), Filip I (1052-1108) şi Ludovic al VI lea (1081-1137). Mai mult decât atât, se spune că prin mezalianţe cu familia Capeţienilor şi regii englezi din aceea perioadă ar fi dobândit acelaşi dar al vindecării. Mai ales regii englezi proveniţi direct din ramurile capeţiene sau rezultaţi în urma căsătoriilor cu prinţese din neamul Capet. Cel mai celebru rege vindecător din Anglia era Eduard I(1239-1307) un rege războinic dar şi un centralizator. Există chiar inventare ale vindecărilor practicate de aceste rege. Numai în cel de-al 28-lea an al domniei sale ar fi vindecat peste 983 de oameni.
Metoda englezească de vindecare era însă puţin diferită. Aceştia dădeau supuşilor inele sfinţite prin puterea lor. ”Regii Angliei au fost văzuţi împărţind supuşilor, şi chiar dincolo de marginile statelor lor, nişte inele (acele cramp-rings) care, fiindcă fuseseră sfinţite de ei, căpătaseră, după cum se credea, puterea de a reda sănătatea epilepticilor şi de a le potoli durerile musculare”, scria istoricul francez Marc Bloch. Această putere vindecătoare s-ar fi pierdut atât în Franţa cât şi în Anglia odată cu ultimele mlădiţe directe ale capeţienilor. Astfel odată cu instaurarea dinastiei Valois în Franţa, aproape de jumătatea secolului al XIV lea, regii Franţei şi-ar fi pierdut puterea de vindecători. Acest lucru este arătat de o întâmplare petrecută în jurul anului 1330. Ultimul capeţian direct a murit în 1328. Este vorba despre Carol al IV lea, ultimul fiu al lui Filip al IV lea, un rege care s-a stins fără urmaşi. În locul său a fost ales Filip de Valois. Cronicarii spun că regele Eduard al III lea al Angliei, cel care revendica tronul, prin dreptul mamei sale, fiica marelui rege Filip al IV lea cel Frumos şi sora defunctului capeţian, l-a provocat pe Filip de Valois să demonstreze că are puteri de vindecător. Evident, arată cronicarii, Filip de Valois nu a mai putut face dovada acestor puteri.
Putere divină sau autosugestie şi propagandă?
Sunt numeroase mărturii ale puterii vindecătoare a dinastiei Capet. Cronicarii, oameni ai biserici sau laici, oameni de ştiinţă ai vremii, toţi erau convinşi că regii familiei Capet pot vindeca şi că au un har divin. Henri de Mondeville, un chirurg medieval, era convins, de exemplu, că regii Franţei, evident capeţieni, pot vindeca cu mâna, anumite boli. „Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, exercitând chirurgia cu mîinile lui, a vrut să-i cinstească pe chirurgi, la fel şi întru tocmai, serenisimul nostru suveran, regele Franţei, îi cinsteşte pe ei şi situaţia lor, vindecînd scrofulele prin simplă atingere”, scria acesta. La rândul său Gilbert Englezul, un medic din secolul al XIII lea şi autorul unui tratat de specialitate, era ferm convins de puterile suveranilor capeţieni. Nici până astăzi nu s-a găsit o explicaţie plauzibilă, nici contra puterii divine a regilor Franţei, dar nici în favoarea acesteia. Sunt specialişti moderni care spun că era vorba de autosugestie.
O propagandă bine ţintită, eventual cu martori falşi, care să fi demonstrat vindecare, au stimulat crearea efectului placebo la cei care doreau cu disperare să se vindece şi totodată ajungeau să creadă cu tot sufletul că regele Franţei îi poate ajuta. Şi asta în condiţiile în care magia şi miracolul erau lucruri cât se poate de fireşti pentru oamenii acelor vremuri. Jaques Le Goff, un celebru medievist francez, preciza că atribuirea de puteri miraculoase unei dinastii are loc atunci când aceasta are nevoie de legitimare. Este cazul capeţienilor. Veneau după o renumită dinastie francă, cea a Carolingienilor, şi era nevoie de o faimă suficient de mare cât să o facă uitată pe cea a dinastiei anterioare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
