Un primar încearcă să reabiliteze un liceu vechi de 130 de ani, iar birocraţia blochează o investiţie de 1,4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul din comuna Pomârla (Botoşani), Dumitru Chelaru (fost PSD, actualmente independent), îi acuză pe funcţionarii de la Consiliul Judeţean de lipsă de respect şi incompetenţă. Edilul spune că din cauza lor nu poate implementa un proiect de peste 1,4 milioane de euro, cu finanţare europeană la el în comună. Este vorba despre reabilitarea Liceului „Anastasie Başotă“, una dintre cele mai vechi şi prestigioase unităţi şcolare din mediul rural.

Liceul funcţionează de aproape 130 de ani. Construcţia a fost donată statului român de boierul Anastasie Başotă. În anul 2017, edilul a reuşit să obţină fonduri europene pentru o reabilitare totală a clădirii. „Ar trebui să fie consolidări, schimbarea acoperişului, a instalaţiilor electrice şi sanitare, plus dotările. Mai deosebit este acel sistem de încălzire cu pompe de căldură, pe care sperăm să-l facem funcţional la nivelul ţărilor nordice, care îl folosesc de peste 40 de ani“, precizează Chelaru. Contractul a fost semnat deja, la Ministerul Dezvoltării în martie 2017, iar până în decembrie Primăria a reuşit să obţină aproape toate autorizaţiile.

Toate procedurile stagnează însă de patru luni. De vină, spune primarul din Pomârla, sunt funcţionarii Consiliului Judeţean (CJ), care nu au făcut intabularea terenului, pe care se află construit liceul, în condiţiile în care terenul respectiv este în proprietatea CJ. Niciunul dintre urmaşii boierului Başotă nu mai era în viaţă în 1990, iar pământurile lui au trecut în proprietatea statului. Edilul susţine că a făcut solicitarea şi a predat toate actele pentru intabulare, încă de acum patru luni. De atunci, spune Chelaru, nu s-a mişcat nimic. „Felicit Consiliul Judeţean că reuşeşte să facă o amărâtă de intabulare. Nu reuşesc de atâta vreme să-şi termine de intabulat obiectivele. Au tot felul de motive. De patru luni stau şi tot aştept“, spune edilul.

Primarul din Pomârla spune că nici măcar nu poate face licitaţia pentru execuţia lucrărilor, fiindcă nu are intabularea. Nici măcar nu a primit un termen. „S-au mărit salariile în administraţie şi trebuie să arăţi respect maxim. Proiectul stagnează, este licitată proiectare şi stăm de patru luni de zile pentru că nu şi-au făcut ei intabularea. Eu nu pot merge mai departe să licitez execuţia până nu am intabularea“, spune primarul.

„Să se descurce domnul primar cu departamenul Patrimoniu“

Preşedintele CJ, Costică Macaleţi (PSD), spune că el nu se opune investiţiei şi că de fapt responsabilitatea este a departamentului Patrimoniu şi a primarului, care trebuie să predea toate actele necesare: „Eu spun da oricărei investiţii. Să se descurce domnul primar cu departamentul Patrimoniu“. Cei de la departamentul Patrimoniu i-ar fi transmis primarului că intabulările trebuie să treacă printr-o procedură de licitaţie şi că Pomârla nu este singura comună care a solicitat acest lucru şi, evident, trebuie să stea la rând.

Liceul „Anastasie Başotă“ a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi este primul institut academic de la ţară, realizat din fondurile boierului filantrop Anastasie Başotă şi dedicat copiilor săraci de ţăran. Aici au predat profesori germani, francezi dar şi numeroşi junimişti, liceul fiind vizitat inclusiv de Mihai Eminescu şi Ion Creangă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Blestemul din august (I)

VIDEO Sute de buzoieni, puşi pe drumuri de gafele funcţionarilor de la ANAF

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite