Un copil de 10 ani a murit electrocutat pe un câmp unde juca fotbal

Un copil de 10 ani a murit electrocutat pe un câmp unde juca fotbal

FOTO IPN

Un copil în vârstă de 10 ani a murit electrocutat luni seară, pe un câmp din judeţul Botoşani unde juca fotbal, acolo aflându-se şi un panou electric. În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns în zonă au găsit trupul băiatului carbonizat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, pompierii au fost solicitaţi să intervină luni seara în satul Rădeni Noi, comuna Frumuşica, unde un copil s-a electrocutat.

Cadrele medicale care au mers la faţa locului au constatat că băiatul în vârstă de 10 ani era carbonizat. Conform primelor informaţii, băiatul se afla pe un câmp unde juca fotbal, iar în zona respectivă se află şi un panou electric de care copilul s-ar fi apropiat.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Botoşani au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care băiatul şi-a pierdut viaţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările