Ultimul meşter român care ştie secretul acoperişurilor din stuf produce şi pentru străini: „Pus greşit, stuful poate fi o pacoste. Pus bine, e o binecuvântare“

Ultimul meşter român care ştie secretul acoperişurilor din stuf produce şi pentru străini: „Pus greşit, stuful poate fi o pacoste. Pus bine, e o binecuvântare“

Petrică Ungureanu FOTOGRAFII: COSMIN ZAMFIRACHE

Botoşăneanul Petrică Ungureanu din Ibăneşti este ultimul meşter care confecţionează acoperişuri şi adăposturi din stuf din toată Moldova. Botoşăneanul practică un meşteşug vechi de aproape 1.000 de ani şi primeşte comezi din toată Europa.

Ibăneştiul este o comună situată la peste 60 de kilometri de municipiul Botoşani, în nordul extrem al României, la graniţa cu Ucraina. Aici, tradiţiile milenare se păstrează cu sfinţenie. Cutumele sunt transmise din tată-n fiu, iar era digitală abia se strecoară. Încă de pe vremurile dacilor, aşa cum spun majoritatea localnicilor, obiceiurile au rămas aceleaşi. Cea mai bună dovadă o reprezintă casele ibăneştenilor care împânzesc dealurile înalte de peste 380 de metri de la graniţa cu Ucraina.

Vile sau simple bordeie ale oamenilor nevoiaşi, aproape toate sunt acoperite aşa cum făceau şi strămoşii, cu stuf gros, tăiat şi prelucrat după tehnici transmise din tată-n fiu. Practic, Ibăneştiul este o localitate-unicat în Moldova, un fel de sat de stuf, o capsulă a timpului în care meşteşugul prelucrării stufului este singular şi păstrat cu sfinţenie de ultimii meşteri stufari din nordul Moldovei. De fapt, un singur om mai ştie acest meşteşug milenar, cu secretele şi ritualurile sale.

„Asta nu este o simplă meserie. Aici sunt obiceiuri şi fel de fel de descântece şi secrete pe care doar noi le ştim. Dacă-i să o luăm aşa, am mai rămas singurul care mai ştie cum trebuie pus stuful pe case, aşa cum îl făceau odată strămoşii, daci“, spune Petrică Ungureanu, ultimul maestru al stufului din Moldova. „La noi, obiceiurile dacilor s-au păstrat pe parcursul a câtorva milenii, fiindcă metisajele au fost rare, interacţiuniile ocazionale, suntem o comunitate nordică care ne-am păstrat tradiţiile fără prea multe interfenţe. Inclusiv această tehnică-unicat de a ne acoperi casele cu stuf“, spune Octavian Vitcu, istoricul local al Ibăneştiului.

Ultimul mare maestru „stufar“

Încă din Dumbrăviţa, primul sat de la intrarea în comuna Ibăneşti, se ivesc casele tradiţionale, cu cerdac, pereţi din împletituri de nuiele şi acoperişuri de stuf. 80% dintre casele acestui ţinut nordic al României sunt acoperit cu stuf. Şi nu este un semn al sărăciei, spun localnicii, gospodarii. „De când mă ştiu, aşa se fac casele aici. Am auzit că de la dacii, care au construit cetatea de pe dealurile Ibăneştiului, a rămas obiceiului. Casa mea are 100 de ani şi nu s-a stricat, nici măcar stuful“, spune Maria Isac, o băbuţă de 80 de ani din Ibăneşti. Ca orice tradiţie veche, este însă sufocată de tehnologie.

Cei tineri, plecaţi la muncă şi cu experienţa Occidentului, au renunţat să mai folosească  stuful. Ultimul meşter care perpetuează tradiţia este Petrică Ungureanu. Stă într-o margine a satului şi, când vorbeşte de meşteşugul său, parcă începe să viseze. „Să prelucrezi stuful este un meşteşug vechi de cel puţin câteva sute de ani. Nu este uşor, dar nici foarte greu. Singura condiţie este pasiunea. Dacă-ţi place, faci, iar dacă nu, mai bine o laşi baltă“, spune bărbatul. Nea Petrică adaugă că prelucrarea stufului este o treabă pe care trebuie să o tratezi cu seriozitate. „La acoperişurile cu stuf nu trebuie să te joci. Este un material care se aprinde uşor şi trebuie tratat cu nişte tehnici pe care eu le consider un secret profesional. Stuful trebuie tăiat şi prelucrat într-un mod aparte. Se fac «păpuşi», adică o mână de stuf, bine cumpănită, care apoi se adaugă în straturi succesive şi intercalate, în aşa fel încât acoperişul să nu reţină apă şi nu putrezească. Se pot face zeci de modele distincte de acoperiş, inclusiv artistic dacă vrea omul“, spune nea Petrică.

Stuf de pe lacul magic

Nea Petrică spune că meşteşugul l-a învăţat de la tatăl său, care la rândul său l-a învăţat de la bunicul şi străbunicul lui. Totul fără cărţi şi manuale. „Meşteşugul s-a transmis de la buni-străbuni. De la ureche la ureche şi prin muncă multă. Sunt tehnici aparte de tăiere şi poziţionare pe casă, care numai meşterii le ştiu. Pus greşit, stuful poate să fie o pacoste. Pus bine, este o binecuvântare“, spune Ungureanu. Totodată, meşterul precizează că, dacă totul este făcut ca la carte, nu există riscuri în faţa incendiilor şi sunt numeroase beneficii.

„Dacă stuful este pus cum trebuie şi tratat, nu apare incendiul. Nu a luat foc nicio casă în ultima sută de ani aici la Ibăneşti. Stuful izolează casa perfect. Vara este răcoare, iar iarna  ţine de cald. Cuscrul meu avea acoperiş cu ţiglă, dar iarna s-a mutat la mine, la stuf, că era mai cald. Apoi şi-a pus şi el acoperiş de stuf“, spune Ungureanu. Stuful este recoltat de pe iazul Dragalina, numit „iazul urieşului“, locul unde şi-ar fi sfârşit zilele, acum multe mii de ani,un uriaş care a bântuit acele locuri. „ Este un loc magic“, completează zâmbind nea Petrică.

Comenzi din Italia şi Spania

Ibăneşteanul spune că, dacă în Moldova există reticenţă faţă de materialele tradiţionale, precum stuful, în străinătate are numeroase comenzi, în special în zonele calde. A primit comenzi chiar pentru umbrele în Tenerife. „Când eram mai tânăr eram chemat la Brăila şi în general în localităţi din sudul ţării. Acum, în afară de Ibăneşti, nimeni nu mai cere acoperişuri de stuf la noi în ţară. În schimb, am comenzi de adăposturi şi umbrele în Italia şi Spania, mai ales pentru plaje“, spune nea Petrică. Costurile variază de la 400 de lei în Ibăneşti până la 150 de euro în străinătate, în cazul adăposturilor din stuf pentru plaje.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: