Trei descoperiri revoluţionare ale omenirii. Fără acestea, lumea de astăzi n-ar mai fi fost la fel

Trei descoperiri revoluţionare ale omenirii. Fără acestea, lumea de astăzi n-ar mai fi fost la fel

Roata descoperită în mlaştinile din Ljubliana FOTO ancient-code.com

Inventivitatea este una dintre principalele caracteristici ale speciei umane. Fără invenţii şi inventatori, dar şi fără descoperirea unor fenomene, omenirea n-ar fi evoluat niciodată. O parte a acestora au fost considerate vitale pentru însăşi existenţa omului pe Terra.

Ştiri pe aceeaşi temă

Omul s-a născut în mijlocul naturii. Deşi iniţial a părut o fiinţă vulnerabilă în faţa intemperiilor, a prădătorilor şi în general în cursa pentru hrană, omul a reuşit în cele din urmă să se aşeze în fruntea lanţului trofic. 

Una dintre caracteristicile care l-au ajutat să supravieţuiască, să se îmbunătăţească în permanenţă şi mai ales să devină un adevărat stăpân al lumii, a fost inventivitatea, capacitatea de a găsi soluţii noi pentru a-şi face viaţa mai uşoară dar şi pentru a domina mediul înconjurător. Omul a inventat milioane de lucruri de-a lungul timpului. Unele invenţii s-au dovedit total inutile, altele în schimb au fost vitale pentru evoluţia umanităţii dar şi pentru supravieţuirea ei. 
 
Producerea focului, descoperirea care a schimbat umanitatea pentru totdeauna
 
Probabil cea mai importantă descoperire pentru soarta umanităţii, cu multiple aplicaţii de-a lungul timpului, a fost producerea voluntară a focului. Evident, nimeni nu ştie astăzi cine a descoperit modul în care se produce focul. Din contră specialiştii spun că descoperirea focului nu a fost opera unui singur om sau a unei comunităţi ci un proces îndelungat, de mii de ani. Încă de acum 4 milioane de ani, hominizii au luat contact cu focul, la fel ca orice creatură de pe pământ. A fost martor la erupţii vulcanice, la incendii puternice, la fulgere care aprindeau pădurea. 

Focul a fost descoperit de om în natură, însă acesta este singura specie de pe planetă care a reuşit să-l înţeleagă, să-şi depăşească teama şi mai mult decât atât să-l producă şi să-l folosească în scopuri proprii. Primele dovezi fără echivoc că omul deja stăpânea focul provin de acum 400.000 de ani BC. În peştera de la Qesem, în Israel au fost descoperite de echipe de arheologi urme ale unor vetre pentru foc. De altfel focul în general este asociat cu primele generaţii de Homo Sapiens, adică omul modern dar şi cu Omul de Neanderthal. Ultimele cercetări tind să demonstreze că focul a fost folosit de hominizi şi mai vechi. Mai precis în urma cercetărilor de la peştera Wonderwerk din Africa de Sud, un sit locuit de hominizi încă de acum 2 milioane de ani, au fost descoperite rămăşiţe de oase arse intenţionat dar şi alte plante, la fel preparate termic. 

Descoperirile arată că focul a fost folosit şi acum 1 milion de ani, de Homo Erectus, un hominid care a trăit în perioada dintre 1.8 milioane de ani B.C. şi 500.000 B.C.  Mărturiile de la Wonderwerk Cave sugerează că Homo Erectus era familiar cu focul”  preciza pentru history.com, Francesco Berna, un arheolog profesor la Universitatea din Boston, unul dintre cercetători.  De altfel,primatologistul Richard Wrangham a suţinut în repetate rânduri că Homo Erectus a fost cel care a reuşit să găsească o metodă de a produce focul, metodă îmbunătăţită şi perfecţionată ulterior de Omul de Neanderthal şi Homo Sapiens. Descoperirea focului a fost cu adevărat revoluţionară arată oamenii de ştiinţă. A schimbat efectiv soarta omului. Richard Wrangham în lucrarea sa ”Cathing fire”, spune că de fapt gătitul mâncării este fenomenul care a schimbat decisiv specia umană. 

Folosind focul pentru a prepara termic carnea, omul a reuşit să acumuleze mai multe calorii, să-şi dezvolte un sistem digestiv evoluat dar şi rafinamentul trăsăturilor omului modern. Practic carnea gătită l-a ajutat să-şi dezvolte creierul. Focul a fost folosit pentru producerea uneltelor, armelor, pentru iluminatul încăperilor, pentru încălzit şi pentru multe alte aplicaţii ulterioare, până astăzi. Iniţial, se presupune că focul a fost produs cu ajutorul unui băţ subţire, poziţionat vertical pe o altă bucată de lemn, de preferat uscată. Prin frecarea rapidă cu vârful băţului subţire pe bucata de lemn uscată, omul a reuşit să producă focul, utilizând evident şi iarbă uscată sau alte texturi din natură. Ulterior, omul a folosit cremenea sau alte roci care puteau produce scânteie. 
 
Cercul care a pus lumea în viteză
 
O invenţie cu adevărat revoluţionară a fost roata. Această invenţie are largi aplicaţii şi astăzi, fiind o componentă indispensabilă a majorităţii vehiculelor. Ca şi în cazul focului, este greu de spus cine a inventat cu adevărat roata şi cel mai probabil aşa cum arată specialiştii, roata a fost descoperită în timp. Totodată se consideră că nu există o populaţie anume care să fi descoperit roata şi să le influenţate şi pe celelalte. Conform descoperirilor arheologice roata a fost inventată în zone diferite ale lumii, fără nicio legătură una cu cealaltă. La modul general, se consideră că pentru prima dată roata a fost inventată pentru olărit, în neolitic, adică acum aproximativ 6400 de ani în urmă. Mai apoi a fost inventat axul iar roata şi-a găsit funcţionalitatea pe care o cunoaştem astăzi. 

Mult timp s-a crezut, pe baza descoperirilor arheologice, că roata a fost inventată în zona orientală, mai precis în Mesopotamia. Nu a mirat pe nimeni, având în vedere că Mesopotamia, adică Irakul de astăzi, a fost un adevărat leagăn al civilizaţiei. Pictograme mesopotamiene din anul 3500 îHR prezintă folosirea roţii. Totodată este vorba şi despre descoperirile din preajma vechiului oraş sumerian Ur.  Erau roţi ”pline”, fără spiţe, confecţionate din bucăţi de lemn, bine legate între ele. Un ax grosolan conecta roţile pentru un car, probabil din lemn. Primele care au fost cu două şi cel mai adesea, în Sumer mai ales, cu patru roţi. Ultimele cercetări arheologice arată însă că de fapt cea mai veche folosire a roţii, atestată ştiinţifică, a avut loc de fapt în Europa. 

În zona Sloveniei de astăzi, în cadrul unui sit mlăştinoş situat lângă Ljubliana a fost descoperită în 2002, de o echipă de arheologi, o roată din lemn. În privinţa datării existe mai multe variante, vechimea sa fiind încadrată între 4000 şi 3200 îHr. Roata a fost găsită în mlaştinile de lângă un sit arheologic mai vechi. Mulţi cercetători o consideră cea mai veche roată păstrată. Dovezile folosirii roţii au fost documentate şi într-un sit din Polonia, la Bronocice, acolo  unde a fost găsit un vas ceramic pe care era reprezentat un car cu patru roţi. 

Deasemenea roţi au fost descoperite şi în Germania sau Elveţia. Părerile sunt împărţite. În urma acestor descoperiri, unii cercetători cred că roata a fost folosită prima dată de populaţiile neolitice din Europa, pentru strângerea recoltei de exemplu, încă din 4000 îHr, în timp ce alţii menţin părerile privind inventarea primelor roţi în zona Mesopotamiei, adică acum vreo 8000 de ani în urmă. Conform ultimelor păreri de specialitate, roata se pare că a fost inventată atât în Europa cât şi în Mesopotamia, în perioade aproape asemănătoare de timp. Cert este că roata a revoluţionat istoria omenirii. A avut o influenţă decisivă în activităţile comerciale, în transporturi şi nu în ultimul rând în război. 

Forma de energie care a dat un nou chip lumii

Fără să folosească aplicaţiile electricităţii omenirea cu siguranţă ar fi rămas mult timp, încă, în beznă. Utilizarea practică şi eficientă a electricităţii este una dintre marile descoperiri ale lumii moderne. În fapt electricitatea este o formă de energie care există în natură. Nu a fost inventată ci mai degrabă descoperită. Deşi, oficial, Benjamin Franklin, este creditat ca descoperitorul electricităţii, arheologii dar şi istoricii arată că acestă formă de energie este cunoscută de foarte mult timp, dar evident nu era aplicată la fel de eficient ca astăzi. De exemplu, în anul 600 îHr, vechi greci au descoperit faptul că interacţiunea, prin frecare între chihlimbar şi diferite textile, sau blănuri, se produce un soi de atracţie. Erau primele constatări privind electricitatea statică. 

Totodată în lumea persană, în antichitatea, au fost descoperite nişte dispozitive, ce semănau ca funcţionalitate asemeni unor baterii. Practic erau vase de mici dimensiuni, din lut, în interiorul cărora se afla un cilibru de cupru. În interiorul cilindrului de cupru era introdusă o bucată de fier şi electrolit necunoscut. Nu se ştie cum erau folosite aceste dispozitive. De asemenea o serie de descoperiri ale arheologilor italieni din perioada interbelică, ar duce cu gândul la folosiea unor vase din cupru pentru producerea unei forme de electricitate. Evident în antichitate nu se poate vorbi de folosirea cu succes a electricităţii în sensul pe care-l cunoaştem astăzi ci mai degrabă studierea uneui fenomen. În evul mediu dar mai ales în ”epoca luminilor” alţi oameni de ştiinţă descopereau acest fenomen dar fără să—i poată găsi o aplicaţie practică. În anul 1752, Benjamin Franklina întreprins un experiment considerat un soi de punct zero, de la care s-a plecat în studiul modern al electricităţii.    Experimentul a avut loc în anul 1752 în Philadelphia, Statele unite, pe un câmp, în timpul unei furtuni. Franklin, însoţit de fiul său, a ieşit cu un zmeu, cu un fir conductor ataşat. 

Zmeul este dus în dreptul norilor de furtună pentru a colecta fulgerele, iar energia electrică degajată să coboare pe firul, ud, al zmeului către pământ.  Franklin dorea să dovedească că electricitatea  şi fulgerele sunt parte a aceluiaşi fenomen. Mai târziu, în anul 1800, italianul Alessandro Volta a descoperit o serie de reacţii chimice care pot produce electricitatea. Era un pas uriaş înainte. El a inventat o pilă care producea curent electric continuu fiind primul om care putea să generere flux constant de sarcini electrice, creind şi primul circuit electric. Pe baza acestor descoperiri, Michael Faraday a inventat dinamul electric, primul generator de energie, cu ajutorul unui magnet şi a unei bobine din cupru. Cel care avea însă să ofere cea mai comercială şi practică întrebuinţare electricităţii avea să fie americanul Thomas Edison. 

Acesta a inventat becul cu filament, în preajma anului 1878. În acelaşi timp, în Marea Britanie, Joseph Swan făcea aceeaşi invenţie. Edison şi Swan şi-au dat mâna pentru a încerca să ofere o aplicaţie cu adevărat practică becului. Şi au reuşit. Edison a folosit generatorul de curent continuu pentru a ilumina primele felinare electrice în 1882. Se întâmpla în New York. Mai mult decât atât, cu ajutorul lui Edison, Nikola Tesla a dus la apariţia celor mai revoluţionare aplicaţii ale electricităţii, în aceea perioadă, inclusiv cu studii în electromagnetism.  Descoperirea şi folosirea în scopuri practice a electricităţii a revoluţionat întreaga lume, din toate punctele de vedere. La fel ca roata sau focul, electricitatea a fost descoperită în timp, iar aplicaţiile sale au fost rodul a secole întregi de experimente şi studii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: