Top trei cele mai ciudate plante de pe Terra. De la „floarea cadavru“ până la ciudăţenia care trăieşte şi 1200 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pământul găzduieşte numeroase specii de animale şi plante. O parte a acestor plante sunt cu adevărat bizare pentru omenire. Fie imită mirosul de cadavru, fie şochează prin formă sau obiceiuri. Specialiştii spun însă că există o explicaţie ştiinţifică pentru toate ciudăţeniile plantelor de pe Terra.

Deşi trăim într-o epocă a informaţiei şi a ştiinţei, regnul vegetal continuă să ne surprindă. Pe Terra sunt multe plante ciudate fie ca aspect, fie ca funcţionalitate, fie în ambele cazuri. De exemplu, sunt flori care miros a cadavru sau ierburi care ”dansează” când aud o anumită melodie. 

Planta „cadavru“ şi o atracţie nemăsurată

Una dintre cele mai ciudate şi, totodată, dezgustătoare plante de pe Terra este planta numită Amorphophallus Titanum, sau, aşa cum este cunoscută popular, ”planta cadavru”. În ciuda aspectului său plăcut şi impozant, această plantă miroase îngrozitor. Poate fi întâlnită în zona Indoneziei, în Asia de Sud-Est şi arată ca o cupă, din mijlocul căreia se ridică o proeminenţă destul de masivă. Culoarea este atrăgătoare, un mov catifelat. Este de altfel şi o plantă impresionantă ca dimensiuni, ajungând la o înălţime de 2.4 metri. În schimb, miroase a cadavru aflat în plină descompunere. Este o plantă pe lângă care cu greu poţi sta câteva secunde, din cauza mirosului. Specialiştii spun că, de fapt, este o strategie a plantei de a atrage cât mai multe insecte pentru polenizare, mimând un cadavru în descompunere.

Iarba dansatoare

Una dintre cele mai fascinante plante de pe Planetă este Desmodyum Girans sau ”Iarba dansatoare”. Este vorba despre o plantă care creşte în statul Sikkim din India. A fost planta preferată a lui Charles Darwin, de altfel, acesta a şi scris despre ea în ultimul său volum, înainte de moarte, intitulat ”The power of movement in plants”. Este o plantă de mici dimensiuni cu frunze mari şi lunguieţe care la prima vedere nu impresionează cu nimic. Mai degrabă seamănă cu o iarbă cu frunze late. În momentul în care începe să se mişte, şochează pe oricine, Demodyum Girans fiind, într-adevăr, o plantă mişcătoare. Se mişcă vizibil, impresionată de razele solare, dar şi de sunete. Practic, se spune că este o plantă care dansează când aude anumite melodii. De exemplu, se spune că este în special mişcată de  ”Greatful Dead”. Totodată, atunci când ”doarme” îşi lasă frunzele în jos. 

Cea mai rezistentă plantă de pe Pământ

Există însă o plantă care i-a şocat până şi pe oamenii de ştiinţă. Se numeşte Welwitschia Mirabilis şi este o plantă fără moarte. Trăieşte în deşertul Namibiei şi poate trăi peste un mileniu. Nu impresionează prin frumuseţe, pentru că arată, mai degrabă, ca o tufă de frunze lungi şi dure, ca o creatură extraterestră cu tentacule. În realitate, sunt două frunze cu rădăcini care cresc aproape continuu, ajungând să se încolăcească în acelaşi loc deasupra rădăcinilor. La rândul lor, rădăcinile se îngroaşă o dată cu vârsta. Frunzele pot depăşi 2 metri lungime. Planta trăieşte între 400 şi 1200 de ani, fiind capabilă să reziste şi doi ani fără apă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Curiozităţi despre Islanda: au o rată de alfabetizare de 100%

Cinci curiozităţi despre Nil. Cum a intervenit omul pe traseul celui mai lung fluviu din lume

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite