Tânărul care a devenit unul dintre cei mai buni generali ai istoriei. Era un intelectual modest şi genial, iar numele său însemna „Glorie lui Baal“

Tânărul care a devenit unul dintre cei mai buni generali ai istoriei. Era un intelectual modest şi genial, iar numele său însemna „Glorie lui Baal“

Hannibal Barca unul dintre cei mai de succes generali ai istoriei FOTO realmofhistory.com

Unul dintre cei mai importanţi generali şi tacticieni militari ai istoriei a fost un fenician din oraşul-stat nord-african Cartagina. Se numea Hannibal şi a reuşit cu o armată de mercenari să terorizeze cea mai mare putere a lumii antice, Roma, influenţând destinul lumii mediteraneene. Datorită geniului său militar, Hannibal a intrat în galeria celor mai importanţi generali alături de Napoleon şi Caesar.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 264 îHR, Cartagina era o super-putere a lumii antice, un oraş-stat întemeiat de fenicieni pe ţărmurile Africii de Nord, care domina întreaga Mediterană, dar şi numeroase neamuri şi triburi din împrejurimi. Cartaginezii controlau de asemenea marile insule din Mediterana, Corsica, Sardinia dar şi Sicilia. De cealaltă parte, în Peninsula Italică, Republica Romană, o putere tânără, dar în ascensiune, a supus numeroase triburi italice şi dorea să se impună pe scena istoriei. 
 
Era evident că între cele două puteri din bazinul Mediteranei va ieşi un război cumplit pentru supremaţie. Din 264 îHr până în 241 îHr, au fost 23 de ani de războaie crunte între Cartagina şi Roma, cunoscute sub titulatura generică de primul război punic. Culmea, Cartagina a fost înfrântă pe propriul teren, adică pe mare. Romanii au reuşit să construiască şi să echipeze în timp record o flotă şi să învingă pe cartaginezi, stăpânii mărilor la propriul joc. În urma primul război punic, Cartagina abia supravieţuise şi pierduse marile sale antrepozite din Sicilia. 
 
Mai mult decât atât, înfrângerea a venit şi cu un război civil, care a priit Romei. Cartaginezii au pierdut în faţa romanilor şi cele două insule, Corsica şi Sardinia. Romanii deveniseră noii stăpâni ai Mediteranei. Marele general cartaginez Hamilcar Barca a lăsat cu limbă de moarte fiilor săi dorinţa de răzbunare. Iar unul dintre aceştia, ”Graţia lui Baal”, în traducere semitică, va fi cel care onoara ultima dorinţă a tatălui său şi va arunca teroarea asupra Republicii Romane. A fost un moment de cotitură în istorie, când civilizaţia latină ar fi putut dispărea în neantul istoriei.
 
Copilul de nouă ani îndemnat să-i urască de moarte pe romani
 
În timpul primului război punic, comandantul armatei cartagineze a fost Hamilcar Barca, un aristocrat puternic şi războinic. Barca însemna ”fulger” în limba fenicienilor din Cartagina şi venea de la tactica preferată a lui Hamilcar, atacurile rapide şi decisive. Era renumit şi pentru capacitatea sa de a pune pe picioare războiul de gherilă, dar şi de a controla perfect armatele de mercenari ale Cartaginei. Şi asta fiindcă oraşul-stat din nordul Africii se baza în război pe trupele de mercenari, gali, greci, libieni, numizi, iberici sau italici. Hamilcar i-a ţinut ani de zile, în şah, pe romani în Sicilia. Îi hărţuia, organiza ambuscade perfect şi provoca pierderi însemnate. Ataca, totodată, coastele Italiei, încercând să şubrezească alianţa Romei cu celelalte triburi italice. A fost nevoit să capituleze fără să fie învins şi a rămas cu gustul amar al umilinţei. Hamilcar atunci şi-a îndreptat atenţia către Hispania. Acolo Cartagina avea câteva colonii, mai ales în sudul Peninsulei Iberice, la Gadir, Malkah şi Noua Cartagină. Hamilcar Barca avea patru fii, Hasdrubal, Hasdrubal cel Cinstit, Mago şi Hannibal.
 
Ultimul dintre aceştia avea să ajungă unul dintre cei mai străluciţi generali ai istoriei. Numele său semnifica ”Glorie lui Baal” sau ”Graţie lui Baal”. S-a născut în 247 îHr, timp în care tatăl său lupta în Sicilia contra romanilor. De altfel nu şi-a văzut părintele până în 241 ÎHR. De educaţia lui Hannibal s-au ocupat însă cei mai buni profesori ai vremii. Spartanul Sosylos a fost profesorul său de limbă şi cultură greacă, iar sicilianul Silenos avea să-i completeze celelalte domenii de educaţie. Pe scurt, Hannibal a fost educat ca un grec. De altfel, spun o serie de specialişti, îi depăşea ca pregătire intelectuală pe comandanţii din vremea sa. De la vârsta de 9 ani, Hannibal intră sub aripa tatălui său, care-i oferă o pregătire militară grecească şi feniciană. În anul 237 ÎHr, Hamilcar pleacă cu fiul său Hannibal în Iberia, acolo unde se va pregăti fizic şi militar, de la vârsta de 9 ani. Înainte de plecare, aşa cum mărturiseşte şi Polybios, Hannibal a depus un jurământ în faţa tatălui său. La numai 9 ani, tânărul cartaginez în templul lui Baal a jurat să nu dea ”niciodată dovadă de bunăvoinţă romanilor”. Despre acest jurământ a povestit personal şi Hannibal regelui Antioh al III lea al Siriei, când îi va servi drept consilier militar. În Spania tânărul Hannibal a devenit un atlet, un războinic şi un intelectual de seamă.
 
”Tânărul Hannibal a fost enorm influenţat de moştenirea militară a grecilor, dar şi de cea a strămoşilor săi semiţi. Trebuie să ni-l imaginăm ca un atlet bun şi complet şi un adolescent priceput la toate artele care aveau să-l transforme într-un războinic de succes”, preciza Nic Fields în lucrarea sa ”Hannibal”. După moartea tatălui său, comanda trupelor din Iberia a fost luată de fratele său, Hasdrubal cel Frumos. Deşi era doar un adolescent, Hannibal a devenit comandant al cavaleriei. Avea talentul tatălui său de a negocia cu mercenarii şi de a se face iubit de aceştia. În anul 226 î Hr, speriaţi de influenţa Cartaginei în Spania, romanii au forţat încheierea Tratatului Ebrului, care delimita sferele de influenţă ale Cartaginei şi ale Romei în Spania. În anul 221 îHR, Hasdrubal cel Frumos moare asasinat, se spune, de trimişi ai Romei. Romanii au răsuflat uşuraţi şi credeau că au decapitat forţa cartagineză în Spania. S-au înşelat însă. Au pregătit doar drumul celui care va deveni coşmarul Romei.
 
Tânărul care va duce la capăt răzbunarea tatălui
 
Hannibal a fost ales de trupe drept noul comandant. Nu a stat mult pe gânduri şi a încălcat deliberat tratatele cu romanii. Mai precis, în 219 î HR, Hannibal cucereşte Saguntum, o cetate iberică aflată sub protecţie romană. Mai mult decât atât, trupele sale depăşesc linia Ebrului, intrând în teritoriile romane. Imediat romanii declară război Cartaginei. Pentru autorii antici, Hannibal dorea să se răzbune pe Roma în numele tatălui său. Atât Polybios, cât şi Titus Livius susţin cu tărie, că motivul celui de-al doilea război punic a fost atât răzbunarea cartaginezilor, dar şi dorinţa acestora de a îngenunchea Roma, redobândindu-şi statutul de stăpână a Mediteranei. În aceea perioadă Republica Romană dispunea de o forţă militară de peste 700.000 de infanterişti şi în jur de 70.000 de cavalerişti. Totodată deţineau o flotă net superioară Cartaginei. Conform diferitelor surse, trupele lui Hannibal nu depăşeau numărul de 40.000 de infanterişti şi 12.000 de călăreţi. Trupele lui Hannibal erau compuse din greci, iberici, libieni, gali şi numizi. 
 
Totodată Hannibal se baza şi pe serviciile temuţilor prăştieri balearici. De temut erau mai ales călăreţii numizi, o cavalerie uşoară, care hărţuia cumplit inamicul. Totodată Hannibal ataca Roma şi cu elefanţi de luptă. În 218 îHR, Hannibal a pornit lungul său drum către Roma. Nu putea să atace pe mare, din cauza superiorităţii flotei romane, dar a dorit să folosească elementul-surpriză. Avea să-i atace pe romani de acolo de unde nu se aşteptau, din nord. Totodată Hannibal spera să facă alianţe ad-hoc şi cu triburile galice din văile râului Po, în nordul Italiei, triburi îngenuncheate de romani de scurtă vreme. Trece prin ţinuturile iberice ale celţilor, luptă şi îi învinge pe cei care-i stau în cale şi în cele din urmă ajunge în Gallia. Începe să traverseze Alpii, o încercare temerară pe care niciun alt general nu ar fi încercat-o. Mai ales cu soldaţi din Africa de Nord, din ţinuturile mediteraneene şi cu elefanţi.
 
Trecerea Alpilor a fost dificilă, marcată de lupte cu triburi galice, cu negocieri cu diferite căpetenii, dar şi cu condiţiile meteorologice care i-au ucis aproape toţi elefanţii şi jumătate din armată. Între timp o armată consulară, formată din două legiuni şi două alae plecase către Gallia să-l întâmpine pe Hannibal. O altă armată consulară, tot cu două legiuni şi două alae, îl aştepta în Gallia Cisalpină, adică în nordul Italiei. Hannibal evită prima armată şi se năpusesteşte asupra câmpiilor Italiei. Romanul Florus a comparat venirea lui Hannibal cu cea a unui fulger lovind în câmpiile italice.
 
Omul care a semănat teroare în Italia
 
După ce evită o ambuscadă de cavalerie, cu jumătate din armata cu care plecase, Hannibal dă piept în câmp deschis cu romanii. Prima bătălie importantă se dă la Trebbia, pe o câmpie întinsă şi despădurită, în anul 218 îHR. Armata romană îşi ridicase tabăra pe malurile râului Trebbia, la confluenţa cu Pad-ul. De cealaltă parte a râului, Hannibal era aşteptat de consulii Tiberius Sempronius Longus şi Publius Cornelius Scipio. Hannibal l-a atras cu măiestrie pe Sempronius  pe terenul deschis dintre taberele romană şi cartagineză. Romanii s-au apropiat în stil tradiţional de cartaginezi şi s-au încins în luptă cu centrul armatei cartagineze format din greci, gali şi iberici. Pe flancuri însă, numizii şi libieni lui Hannibal au învins cavaleria romană şi au reuşit să flancheze cu succes pe romani. Deşi uzi şi îngheţaţi, soldaţii romani din centru au rezistat până când au fost alungaţi de elefanţi şi numizi. După această victorie Hannibal a invadat Etruria. În Roma panica începea să pună stăpânire pe Senat. Consulul Flaminius a fost trimis imediat la Aretium, astăzi Arezzo, să apere partea de vest a Apeninilor. 
 
Consulul Servilius se instalase deja în zona de astăzi a oraşului Rimini, iar o altă armată a rămas să apere Roma. Hannibal se grăbea să-l atace pe Flaminius pentru a nu-i oferi răgaz de a face joncţiunea cu celelalte trupe. Trupele lui Hannibal se mişcau aparent haotic, iar Flaminius nu ştia încotro se va duce cartaginezul. În cele din urmă consulul a ieşit din tabără la Lacul Trasimene. Trupele lui Hannibal deja ocupaseră dealurile şi erau gata de luptă. După o bătălie cumplită şi geniul lui Hannibal romanii au fost din nou înfrânţi. Cel puţin 15.000 de soldaţi romani şi-au pierdut viaţa în această bătălie. Întreaga Etrurie, adică Toscana de astăzi, dar şi nordul Italiei, era controlată de Hannibal. După bătălia de la Lacul Trasimene, în anul 216 îHr, Senatul a hotărât să-l înfrunte decisiv pe Hannibal. O armată romană atacase Cartagina, Hannibal rămăsese fără întăriri, iar strategia la care sperase, aceea de a ridica pe toate triburile italice împotriva Republicii Romane, eşuase. 
 
Aliaţii Romei, din Italia, şi-a menţinut loialitate. În aceste condiţii romanii credeau că-i vor da lovitura decisivă singurului cartaginez care a avut curajul să invadeze Italia. Au fost numiţi consuli Gaius Terentius Varro şi Lucius Aemilius Paullus. Ambii au fost trimişi cu o armată de peste 80.000 de oameni, după Polybius, să-l înfrunte pe Hannibal. Hannibal avea aproximativ jumătate din armata trimisă de Senat să-l alunge din Italia. Cu toate acestea, datorită geniului său tactic, a reuşit la Cannae să-i zdrobească pe romani. A fost înfrângerea care a semănat teroare în Roma. Practic Republica Romană părea la mâna generalului care abia împlinise 30 de ani, dar care conducea cu o mână de fier o întreagă armată de mercenari recrutaţi din toate colţurile lumii. În aceste condiţii, tânărul general Cartaginez, rămas fără un ochi şi călare pe singurul elefant care-i mai rămăsese, intra triumfător în Capua, unul dintre cele mai prospere oraşe italice şi o transformă în capitala sa din Italia. Sardinia se revoltă şi trece de partea cartaginezilor.
 
Un exemplu pentru soldaţii săi, un războinic şi un intelectual
 
Personalitatea lui Hannibal este cea care a uimit pe toată lumea. Deşi un geniu militar şi un fin intelectual, Hannibal era un comandant ataşat de soldaţi, împărţea cu ei greutăţile campaniei şi avea o modestie aparte. Prin calităţile sale de comandant, dar şi de camarad, Hannibal a reuşit să transforme o armată de mercenari în cea mai disciplinată forţă. ”N-a fost pe lume un om mai bine înzestrat cu însuşiri atât de felurite şi de a asculta şi de a porunci. Când înfrunta primejdiile, Hannibal era cel mai cutezător dintre toţi, iar în toiul pericolelor dovedea cea mai mare chibzuinţă. Hannibal era deopotrivă de răbdător şi la frig şi la arşiţă. Mulţi l-au văzut adesea pe Hannibal odihnindu-se pe pământul gol, acoperit numai cu o mantie soldăţească, în mijlocul străjerilor la posturile de veghe. În luptă pornea cel dintâi şi ieşea din încăierare cel din urmă”, spune Titus Livius în ”Ad Urbe Condita”. Totodată era deosebit de cumpătat, spune tot Titus Livius, fără să mănânce sau bea în exces. 
 
Aceste calităţi l-au făcut deopotrivă urât şi respectat de romani. Puţini ştiu că Hannibal nu a fost doar un bun comandant, ci şi un autor priceput. Una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale se referă la campaniile lui Gnaeus Manlius Vulso în Asia Minor. Practic a fost scrisă ca un manual militar ce urma să servească forţelor care apărau Rodosul de romani. Hannibal era înainte de toate un erudit. Totodată Hannibal, după cum arată o serie de autori, era un comandant care avea simţul umorului în cele mai disperate momente. În faţa uriaşei armate romane, la Cannae, Hannibal a ales să glumească, mobilizându-şi astfel soldaţii. Se spune că unul dintre ofiţerii săi, pe nume Gisgo, părea impresionat de numărul romanilor şi chiar dădea semne că este temător. Mai mult, i-a spus lui Hannibal că este vizibil faptul că armatele romane sunt duble ca număr faţă de trupele lor.
 
Atunci Hannibal s-a întors cât se poate de serios la ofiţerul său şi i-a spus. ”Mai este însă un lucru pe care tu, Gisgo, nu l-ai observat, şi anume unul şi mai uimitor. Că în toată această hoardă enormă din faţa noastră nu se găseşte nici măcar un om pe nume Gisgo”. Mărturia îi aparţine lui Plutarh, care mai spune că toţi comandanţii au izbucnit în râs, iar gluma s-a transmis şi soldaţilor, iar armatele romane au fost întâmpinate de hohotele de râs ale cartaginezilor. Totodată Titus Livius spune că hainele lui Hannibal nu se deosebeau de a le celoralţi. Era îmbrăcat ca un soldat, singura deosebire fiind armele şi caii, de cea mai bună calitate. 
 
”Hannibal ante portas”, coşmarul roman şi o retragere inexplicabilă
 
Deşi Roma era aproape îngenuncheată, Hannibal nu s-a mişcat din Capua să dea adversarului său lovitura decivisă. ”Ştii să învingi, dar nu ştii să profiţi de victorie”, i-ar fi replicat fratele său. În schimb după un timp Hannibal s-a apucat să atace şi să cucerească cetăţile din sudul Italiei. Odată ieşit din Capua, romanii îşi adună forţele şi asediază Capua. Pentru a-i intimida, Hannibal apare în 211 îHR în faţa Romei. Strigătul ”Hannibal ante portas” a cutremurat întreaga cetate şi, spun unii autori, a rămas coşmarul romanilor timp de generaţii. Cu toate acestea Hannibal nu a reuşit să ridice asediul oraşului Capua, care a fost recucerit de romani. Adevăratul motiv pentru care Hannibal nu cucerise Roma era lipsa forţelor proaspete. Soldaţii săi obosiseră şi generalul cartaginez nu putea primi întăriri de nicăieri. Deşi cucerise nişte porturi, trupele trimise erau nesemnficiative. Totodată romanii au evitat să mai dea lupte deschise cu Hannibal şi s-au profilat pe lupta de gherilă. Obosit, hărţuit şi fără întăriri, Hannibal, deşi neînvins, a fost rechemat acasă de Cartagina. 
 
A fost începutul sfârşitului şi ratarea unei ocazii unice. Romanii şi-au revenit uluitor, iar prin tânărul general Publius Cornelius Scipio au reuşit până în 206 îHr să distrugă stăpânirea cartagineză în Spania, cea mai importantă bază a familiei Barca. În 203 ÎHr, Hannibal se întoarce în Africa după 18 ani de lupte. La Zama, în 202 î Hr, Hannibal este învins de Scipio şi marchează finalul carierei uluitoare a marelui general. După ce a eşuat în ultima sa bătălie contra Romei, Hannibal s-a dedicat adminsitraţiei dovedind o capacitate ieşită din comun. A iniţiat reforme, în special economice, constituţionale şi militare. Dorea să reînvie capacitatea de luptă a Cartaginei, evident contra romanilor.
 
Romanii au reuşit însă să-i cumpere pe marii armatori şi negustori cartaginezi, iar la presiunea lor, în 195 îHR, Hannibal a fost nevoit să fugă în exil. A ajuns la curtea lui Antiohos al III lea, stăpânul Regatului Seleucid, în Siria, şi devine consultatul militar al acestuia. După înfrângerea seleucizilor în faţa romanilor la Magnesia, Hannibal se refugiază în Bitinia. Şi aici îşi dedică timpul şi efortul combaterii influenţei romane. Regele Prusia I este însă înfrânt, iar Hannibal - predat romanilor. Acesta se sinucide în 183 îHr. 
 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările