Tânăr prins la 8 metri sub pământ de surparea malului unei fântâni pe care o săpa. N-a mai putut fi salvat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Tragedia s-a produs în noaptea de vine spre sâmbătă, în satul Racovăţ, comuna Pomârla, din judeţul Botoşani. Trupul bărbatului a fost scos abia după două ore de intervenţie a salvatorilor.

Eveniment dramatic, cu final tragic, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în judeţul Botoşani. Un tânăr în vârstă de 20 ani, din satul Racovăţ, comuna Pomârla, a murit după ce fost prins sub un mal de pământ, la circa opt metri adâncime, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, tânărul, care lucra la construcţia unei fântâni, a fost prins sub malul de pământ, fiind acoperit în totalitate, iar intervenţia salvatorilor a fost extrem de dificilă.

"Timp de două ore, nouă pompieri de la Detaşamentul de pompieri Dorohoi au acţionat pentru a-l scoate de sub pământ. S-a intervenit cu un buldo-excavator, cu accesorii specifice şi chiar cu mâinile goale. Scoasă de sub pământ, victima a fost preluată de echipajul medical care, din nefericire, a declarat decesul", a precizat oficialul ISU Botoşani.

Vă recomandăm şi:

Pericolul de moarte ce însoţeşte sosirea toamnei. Ce este „testul lumânării” şi cum poate salva vieţi

Au dat vina unul pe altul pentru moartea unui copil de 13 ani, dar nu au scăpat. Ce pedepse le-au aplicat judecătorii

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite