Soldaţii români, umiliţi de politicieni puşi pe căpătuială. Trimişi la moarte cu arme stricate, flămânzi şi operaţi pe viu
0Documentele arată o realitate cruntă a participării României la Primul Război Mondial. Armata română a fost victima corupţiei politicienilor şi guvernanţilor din acea perioadă. Soldaţii au fost trimişi la moarte cu echipament prost, fără cartuşe, cu ofiţeri slabi şi laşi, dar mai ales cu hrană puţină şi fără asistenţă medicală.
În istoria românilor, participarea ţării noastre la Primul Război Mondial ocupă un loc aparte. Mai ales din perspectivă naţionalistă, a fost mereu privită ca o experienţă glorioasă a poporului român, mai ales că, în urma acestui război, a fost înfăptuită la 1918 ”România Mare”.
În realitatea însă, participarea României la Primul Război Mondial a fost o afacere uriaşă pentru politicienii şi oamenii din ministerele României din aceea perioadă.
Documentele vremii prezintă o realitatea cruntă. Primul Război Mondial a însemnat un mod de căpătuire iresponsabil, pe seama a sute de mii de soldaţi. Armata română a fost aruncată în război cu tot soiul de cuvântări demagogice, cu o fanfaronadă greu explicabilă şi fără pregătirea necesară.
Soldaţii au fost trimişi la moarte, fără echipament, cu muniţie puţină, după o strategie perdantă, fără asistenţă medicală şi fără hrană. Şi asta în timp ce afaceriştii şi oamenii din ministere prosperau. Asta a dus inevitabil la dezastrul din 1916, dar şi la campaniile disperate din 1917. România a fost pierdută în 1916 de politicieni şi speculanţi şi a fost salvată de soldaţi-opincari trimişi la luptă desculţi şi cu baionete în faţa mitralierelor.
Primul război mondial prilej de afaceri grosolane cu banii statului
În 1913, după campaniile din Bulgaria, cunoscutul politician român Gheorghe Tătărescu scria un studiu intitulat „Relele organice ale armatei noastre”. În respectivul studiu, Tătărăscu reclama problemele majore ale armatei române. Era prost echipată, nu ţinea pasul din punct de vedere tehnic cu naţiunile puternice ale Europei şi avea nevoie de o logistică bine pusă la punct. Tocmai de aceea, într-un context internaţional tot mai tulbure, Tătărescu cerea în mod imperios investiţii masive în armată. ”Orice reformă, orice cheltuială de forţă sau de bani care nu ar duce direct sau indirect o împuternicire a armatei noastre constituie o reformă inutilă, o jertfă păgubitoare, o energie pierdută”, scria acesta.
În anul 1914, lumea intra în Primul Război Mondial. România a ales calea netrualităţii dar evident că la un moment dat pasul către război urma să fie făcut. Guvernul condus de Ion I.C. Brătianu la aceea vreme a acţionat în direcţia dorită şi de Tătărescu, adică alocarea de sume importante pentru modernizarea şi echiparea armatei. În perioada 1916-1917 bugetul alocat Ministerului de Război era 115 milioane de lei. Totodată din vara lui 1914, creditele pentru armata română au fost nelimitate. De altfel, până în 1917, au fost luaţi pe credit peste 850 de milioane de lei. Totodată, au fost încheiate sute de contracte cu fabrici de armament din străinătate pentru echiparea armatei române cu muniţie, arme moderne şi chiar obiecte de zbor.
Mai mult decât atât, în lunile premergătoare războiului primul ministru Brătianu se lăuda că prin achiziţiile costisitoare făcute va putea asigura soldaţilor „o supă şi hrană caldă”. De fapt, toate aceste demersuri au fost demagogie pură. În realitate, Primul Război Mondial nu a fost pentru mulţi politicieni şi precupeţi din aceea vreme un ”măreţ ideal naţional”, ci un prilej extraordinar de îmbogăţire. S-au făcut afaceri grosolane cu banii statului. Ministerul de Război se transformase într-un loc al comisioanelor necinstite, ale nepotismelor şi îmbogăţirii. ”Cu începutul anului 1915 s-au deschis într-adevăr pentru cei cu trecere la guvern atâtea posibilităţi de îmbogăţire peste noapte prin exportuirle şi importurile de favoare, prin furniturile armatei şi prin lucrări publice, încât numai cei tari de înger sau cei proşti nu s-au pricopsit”, scria Constantin Argetoianu. Iar unul dintre protagoniştii acestor afaceri făcute cu inconştienţă în detrimentul siguranţei naţionale, după cum se va vedea mai târziu, era generalul Dumitru Iliescu.
Cel puţin asta reieşea din spusele lui Nicolae Filipescu (1862-1916), un politician şi ziarist român. Mai precis, acesta l-a numit "hoţ" pe generalul Dumitru Iliescu. Tot Filipescu spunea că Ministerul de Război s-a umplut de afacerişti sprijiniţi de tot soiul de politicieni dispuşi să se îmbogăţească pe seama războiului şi în detrimentul armatei române. Propriu-zis, erau tărăgănate diferite înţelegeri pentru a se putea obţine comisioane grase sau preţuri astronomice din bugetul statului pentru afaceriştii agreiaţi de politicieni sau chiar rude ale politicienilor români. Tot Nicolae Filipescu explica la aceea vreme mecanismul de fraudare a statului, chiar de reprezentanţii Ministerului de Război.
Mai precis, oamenii ministerului ghidaţi de colonelul Rudeanu făceau oferte pentru aprovizionarea armatei fie cu armament, muniţie sau orice era necesar pentru dotarea acesteia. Oferta era mai apoi tărăgănată şi amânată tocmai pentru ca reprezentanţii fabricilor din străinătate să înţeleagă că trebuie să plătească comisioane grase pentru a primi un contract cu statul român. Bineînţeles, comisioanele ajungeau în buzunarele generalilor şi coloneilor români care perfectau afacerea.
Un bun exemplu este afacerea cu fabrica de cartuşe. În 1914, o fabrică italiană de armament se oferea să facă o filială în România pentru fabricarea cartuşelor.
Aceste cartuşe urmau mai apoi să fie vândute armatei române. Italienii cereau 160 de franci pe o mie de cartuşe produse. Pe baza mecanismului descris mai sus, italienii sunt şicanaţi şi strânşi cu uşa de oamenii din ministerul românesc. Italienii renunţă însă contractul pentru fabricarea cartuşelor este semnat cu nişte francezii care au înţeles ce trebuie să facă. Preţul însă pentru o mie de cartuşe a crescut considerabil. În loc de 160 de franci, francezi le făceau cu 180 de franci. Asta însemna câteva milioane de lei pagubă pentru statul român. Atât timp cât îşi primeau comisioanele, oamenilor din minister, faceriştilor şi politicienilor nu le păsa cum se risipesc banii statului român, chiar în pragul războiului.
Cumnaţii şi rudele cinstite şi ele din banii de război ai României
Nu au lipsit nici afacerile în familie. Bineînţeles tot pe banii de război ai României. De exemplu în 1915, în pragul războiului, Ministerul de Război cumpără de la cumnatul primului-ministru, introdus şi el pe filieră politică în afacerile cu statul compania Blau Gaz. Preţul oferit de stat este dublu faţă de valoarea reală a acestei companii. Această companie urma să producă toluen pentru explozibili. Preţul plătit acestei societăţi falimentare de statul român, pentru a produce toluen, a fost la rândul său exorbitant, iar eficienţa minimă.
Soldaţi umiliţi şi îmbrăcaţi din chetă
Deşi statul român prin Ministerul de Război a cheltuit sume exorbitante pentru echiparea armatei, România în primul an de război a dispărut aproape de pe harta Europei. Adică a fost efectiv zdrobită de armatele austro-ungare, germane, bulgare şi turce. Explicaţia a fost simplă. Pur şi simplu sutele de milioane alocate pentru armată au fost fie furate, fie cheltuite în mod iresponsabil, fie oferite cu bună ştiinţă afaceriştilor dispuşi să plătească comisioane grase. Conform unui raport al Intendenţei din vara anului 1916, armata română era perfect echipată cu bocanci,raniţe, corturi,vestoane şi alte obiecte vestimentare.
Totul era însă numai teoretic. În realitate soldaţii români au fost umiliţi de afacerişti şi politicieni. Statul român a plătit sume uriaşe dar oştenii au ajuns să lupte în zdrenţe. Uniformele erau putrede la regimente de infanterie iar majoritatea soldaţilor au rămas desculţi după numai 30 de kilometri de marş. „Soldaţii noştri au intrat în război cu bocanci a căror talpă era lipită cu pap şi în mai puţin de două săptămâni erau improprii oricărui serviciu”, raporta într-o şedinţă a Senatului D. Niculescu. La toate acestea se adăugau toate celelalte echipamente de cea mai proastă calitate. Pe hârtie România era o adevărată forţă militară la nivel de echipament, însă în realitate era una dintre cele mai prost îmbrăcate armate ale Europei.
Şi nu este de mirare având în vedere că Ministerul de Război făcuse afaceri cu Saidman, un samsar căruia în perioada antebelică i se interzisese să mai facă afaceri cu statul. Cu toate acestea în anii războiului, a fost ales cu iresponsabilitate drept principaul furnizor al armatei. Iar efectele s-au văzut. În baza lui Saidman şi cu o groază de bani cheltuiţi degeaba, Guvernul a ajuns să apeleze la mila oamenilor pentru a-i îmbrăca pe soldaţii trimişi să lupte pentru ţară. ” Publicul este rugat a ne da rufe, haine, paltoane, ghete, căciului. ”, lansa un apel populaţiei, ministrul de Război, Vintilă Brătianu în 1916.
Trimişi la moarte cu bună ştiinţă
Tot la nivel teoretic, armata română era şi bine înarmată. În realitate însă aşa cum arătau rapoartele vremii, soldaţii români au fost trimişi cu bună ştiinţă la moarte. În urma controalelor efectuate, 40% din armamentul unui corp de armată nu putea fi folosit. Adică soldaţii au primit puşti stricate şi trimişi pe front. Totodată românii au plecat la război, contra unor armate redutabile fără artilerie grea, cu muniţie puţină cu puşti vechi sau stricate. Soldaţilor le mai rămânea doar să atace cuiburile de mitralieră la baionetă. Din declaraţiile oficiale ale vremii Armata Română avea şi aviaţie, o noutate tehnică a vremii. La fel ca şi în cazul armamentului însă realitatea era cutremurătoare.
În 1915, Ministerul de Război plătea pentru pregătirea a 30 de piloţi la Băneasa, suma de 210.000 de lei. Cu toate acestea în anii războiului se putea conta numai pe 12 piloţi pregătiţi. Totodată s-a înregistrat şi o altă situaţie tragico-comică. Ministerul de Război a cumpărat aparate de gimnastică petnru pregătirea piloţilor dar nu a achiziţionat piese de schimb pentru avioane şi combustibil. După ce a dat sume considerabile pentru pregătirea unor piloţi, care nu au mai ajuns să zboare în anii războiului, statul român a fost nevoit să angajeze aviatorii străini pentru a le pilota aparatele de zbor.
Oşteni trimişi flămânzi şi fără bandaje pe câmpul de luptă
„Serviciul nostru sanitar este organizat în aşa fel încât dacă n-am întrecut pe cel al Angliei, apoi cu siguranţă că suntem pe aceeaşi treaptă cu el”, declara plin de emfază pentru un ziar al vremii doctorul Anghelescu, un artizan al dotării sanitare a armatei române, în pragul Primului Război Mondial. Era doar o fanfaronadă. În realitate serviciul sanitar al armatei române era un dezastru. Doctorul Nicolescu, senator al aceea vreme denunţa dezastrul. Mai precis operaţiile în spitalele de campanie erau făcute pe viu, din lipsă de anestezice, pansamentele erau septice, feşele putrezite. Totodată s-au făcut achiziţii la preţuri uriaşe, de medicamente care nu erau de folos.
Doctorul Nicolescu preciza că dotarea sanitară armatei române era un jaf în toată regula pe banii statului şi cu efecte catastrofale pe front. Bineînţeles, beneficiarii erau afacerişti cu pile în zona Guvernului şi a politicului. Hrana era la fel de proastă ca echipamentele sanitare. Soldaţii nu de puţine ori au suferit de foame, deşi primul ministru se lăuda că a luat cele mai perfomante bucătării de campanie. Soldaţii era atât de flămânzi că ajungeau să cerşească sau să fure. Un bun exemplu este oferit de tefan Zeletin care a descris retragera soldaţilor prin zona Argeş. ”Când treceau trupele noastre printr-un sat nu mai rămâneau pe drum decât ofiţerii. Soldaţii năvăleau în case pe amândouă părţile. Unii cerşeau pe din faţă, în vreme ce alţii furau pe din dos”, preciza acesta. Incompetenţa, hoţia şi afacerile necurate au dus aproape la dispariţia României de pe harta Europei în 1916.
Te-ar putea interesa:
Se încarcă comentariile...
