Singurul preot român care a militat pentru incinerare. Arhimandritul Calinic Şerboianu, răzvrătitul care s-a ridicat împotriva neregulilor din Biserică

Singurul preot român care a militat pentru incinerare. Arhimandritul Calinic Şerboianu, răzvrătitul care s-a ridicat împotriva neregulilor din Biserică

Calinic Şerboianu oficiind o slujbă la Crematoriul din Bucureşti FOTO Marius Rotar

Arhimandritul Calinic I. Popp Şerboianu a fost singurul preot ortodox român care a susţinut oficial cremaţiunea umană. Acesta a demonstrat că de fapt incinerarea cadavrelor nu contravine cu nimic dogmei creştine şi nici Sfintelor Scripturi. Pentru această îndrăzneală a fost dat afară din Biserică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Incinerarea sau cremaţiunea umană este o chestiune controversată în societatea românească. În special în rândul creştinilor, prin simplul fapt că această practică funerară veche de altfel de câteva milenii contravine tradiţiei. Totodată conform opiniei unei părţi a clerului, cremaţiunea umană contravine şi textelor din Sfânta Scriptură. A existat totuşi în perioada interbelică, un preot ortodox, singurul de altfel, care a susţinut cremaţiunea şi chiar a oficiat slujbe la Crematoriul uman deşi acest lucru era interzis de Biserică. Se numea Calinic I. Popp Şerboianu şi a fost un personaj total inedit în lumea ortodoxă a României dintre cele două războaie mondiale.
 
Preotul ortodox care sfida tradiţia

În anul 1935, lumea tradiţionalistă şi ortodoxă românească era zguduită de apariţia unui articol care susţinea cremaţiunea în ziarul  ”Flacăra Sacră”, o publicaţie de altfel susţinută de adepţii incinerării. Nu neapărat apariţia articolului era şocantă ci autorul, arhimandritul Calinic Popp Şerboianu, fost preot şi chiar stareţ la mănăstirea Crasna în perioada interbelică. Era singurul preot român care îndrăznise să susţină făţiş incinerarea. „Opiniile pro cremaţiune ale lui Şerboianu au fost publicate în revista Flacăra Sacră, începând cu numărul doi al acesteia din ianuarie 1935. 

Prin urmare apariţia în paginile revistei a arhimandritului era una necesară pentru mişcarea cremaţionistă din Româna acelor vremuri, deoarece oferea un punct de sprijin provenind din interiorul retoricii ortodoxe, chiar dacă exponentul său era, la acel ceas, marginalizat complet”, precizează Marius Rotar  istoric şi cercetător la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia dar şi preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste ”Amurg”.  Şi asta în condiţiile în care în perioada interbelică Biserica Ortodoxă Română respingea ideea incinerării şi chiar interzisese prin decizii sinodale în 1928 şi 1933 efectuarea oricărui serviciu religios ataşat incinerării. 

”Aşadar din punct de vedere ortodox incinerarea era complet în afara „adevărului”, iar susţinătorii ei era stigmatizaţi public ca militând pentru surparea tradiţiilor, a bisericii şi, prin aceste, a temeliei naţiunii române”, adaugă Rotar. Arhimandritul a publicat de altfel până în 1936, 12 articole în legătură cu cremaţiunea, tot în revista ”Flacăra Sacră”. Cel mai important studiu privind practica incinerării în lumea creştină a se numea ”Cremaţiunea şi religia creştină”.  Inclusiv contribuţia arhimandritului ortodox a dus la o adevărată victorie a cremaţioniştilor, mai ales prin legiferarea incinerării în 1936. ”România era la acel moment unicul stat balcanic care poseda un crematoriu şi primul stat cu o religie majoritar ortodoxă unde funcţiona un asemenea aşezământ”, precizează Marius Rotar. 

Preotul care a demonstrat că incinerarea nu contravine credinţei

Preotul Şerboianu a încercat să şi demonstreze că de fapt incinerarea trupurilor nu este interzisă de Scripturi şi nu contravine credinţei ortodoxe. În primul rând argumentele sale se leagă de expresia „din ţărână eşti şi în ţărână vei merge”. Arhimandritul susţinea în articolele sale că de fapt Dumnezeu l-a pedepsit pe Adam şi a indicat prin aceste cuvinte că el trebuie să lucreze pământul nu neapărat să se îngroape în el.  

„Din tot textul scripturistic, nu rezultă altceva decât că Dumnezeu pedepseşte pe omul cel dintâi, întorcându-l să LUCREZE pământul din care a fost luat, iar nicidecum să se-nmormânteze în el”, preciza Calinic Popp Serboianu în  „Cremaţiunea şi religia creştină. „Ţărână eşti şi în ţărână vei merge” apărut în revista ”Flacăra Sacră”, din 1935. Totodată argumenta, Calinic Şerboianu, focul spre deosebire de pământ este purificator. „Dintru început, în opoziţie cu pământul, blestemat şi necurat, a fost socotit ca singurul element al curăţiei şi simbol al divinităţii şi nemurirei”, adăuga Calinic Popp Serboianu în ”Cremaţiunea şi religia creştină. „Ţărână eşti şi în ţărână vei merge” din ”Flacăra Sacră”,  apărută tot în 1935.

Răzvrătitul care s-a ridicat fără teamă împotriva nedreptăţilor

De altfel, un adevărat erudit, Calinic Şerboianu, a fost un răzvrătit pentru capii Bisericii Ortodoxe Române. Nu se sfia să critice neregulile din Biserică şi nici să condamne superstiţiile, obscurantismul şi ipocrizia. ”S-a remarcat de timpuriu ca fiind un disident în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, manifestând o atitudine clară anti ierarhică. Aceasta însă nu izvora dintr-un teribilism, sau dintr-o dorinţă de parvenire, ci dintr-un curaj aparte, ghidat de ceea ce el considera a fi ”adevărul”. Prin urmare, în virtutea acestui principiu şi-a riscat cariera prin criticile formulate, cât şi prin susţinerea publică a unor idei novatoare cum a fost incinerarea.”, precizează Marius Rotar. 

În anul 1911, în mijlocul unui scandal sinodal, arhimandritul Calinic Şerboianu critica deschis neregulile constatate de el în sânul Bisericii.  „În ţara noastră, parodia creştinismului este la ordinea zilei şi nu e opera nici a fracmazonilor liber cugetători, nici a ateilor nepăsători, nici a savanţilor sporadici, care se ţin departe mai cu seama de biserică şi de religie. Ea e opera Mitropoliţilor şi a Arhiereilor inconştienţi de misiunea lor; e opera preoţilor iubitori de arginţi, ipocrişi şi intriganţi, şi e preludiul unei catastrofe, pe care toţi o-ntrevăd, dar toţi pun mâinile la ochi, ca să n-o vadă împlinindu-se”, scria la aceea vreme Calinic Şerboianu. 

Această ”nesupunere” şi libertinajul de idei, a fost aspru sancţionat de reprezentanţii Bisericii. A fost caterisit în 1933. Cu alte cuvinte dat afară din sânul Bisericii. Unul dintre motive a fost şi încălcarea interdiciţiei de a oficia slujbe la crematoriu. Calinic Şerboianu făcea slujbe ori de câte ori i se cerea. De altfel chiar şi atunci când a început să publice articole pro-cremaţie, Calinic Şerboianu a fost constant în opiniile sale. „Scriu aceste rânduri pentru puţinii oameni inteligenţi, iar nu pentru aceia, care m-au pus la stâlpul infamiei, fiindcă am ieşit din bârlogul lor tradiţionalist, slujind la acest Crematoriu şi devenind un adevărat cetăţean al patriei mele şi al întregii lumi, eliberat de interese particulare şi în slujba singurului adevăr Care este Iisus Christos”, preciza acesta. 

Preotul veteran de război, misionar în satele romilor

Calinic Şerboianu s-a născut 16 octombrie 1883 în satul Şerboieni, judetul Argeş. Nimic nu prevestea furtuna pe care arhimandritul ortodox avea să o stârnească în societatea românească. Proveanea dintr-o familie de preoţi ortodocşi şi a absolvit la rândul său facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, devenind preot. Slujeşte în străinătate, la Paris, ca diacon la Capela Română Ortodoxă. Se întoarce în ţară în anul 1913, slujind la mai multe biserici din Cadrilater şi Bucureşti. Interesant este faptul că în timpul primului război mondial, preotul din Şerboieni a fost mobilizat şi a luptat pe front ca şi ofiţer în trupele de cavalerie. După război ajunge colaborator la diferite reviste, străbate Europa într-o călătorie de studii şi ajunge inclusiv în Statele Unite. 

Arhimandritul Şerboianu a stat inclusiv la diferite mănăstiri din ţară, printre care Crasna, Cozia şi Stănişoara, fiind şi stareţ. Una dintre cele mai interesante misiuni religioase ale preotului Şerboianu a fost aceea de misionar în satele romilor. ”După revenirea în ţară din Franţa (1931), Şerboianu îşi asumă latura organizatorică în cadrul comunităţii ţiganilor. Astfel, în aprilie 1933 el fondează Asociaţia Generală a Ţiganilor din România. Meritul său era evident, fiind vorba despre o prima încercare de organizare, din punct de vedere asociativ a ţiganilor romani. Scopul acestei asociaţii era emanciparea ţiganilor, în acest scop Şerboianu redactând un „Apel către toţi ţiganii din România”, în 26 de puncte. Se propunea: editarea unei gazete, publicarea de cărţi, cursuri serale, universitate populară, biblioteci, şcoli ambulante, scoli de meserii, muzee, burse, spitale, dispensare, aziluri, bresle, asistenţă juridică, obţinerea de terenuri pentru cei nomazi etc.”, precizează Marius Rotar.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările