Singura ţară europeană neimplicată în niciun război în ultimii 500 de ani. Pe vremuri, au fost cei mai temuţi mercenari

Singura ţară europeană neimplicată în niciun război în ultimii 500 de ani. Pe vremuri, au fost cei mai temuţi mercenari

Ţara Cantoanelor FOTO trafalgar.com

În mod paradoxal, această ţară care a preferat să nu se alieze cu nimeni inclusiv în cele două războaie mondiale a avut cei mai buni soldaţi din istoria Evului Mediu, dar şi cel mai puternic sistem de apărare în epoca contemporană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elveţia este una dintre cele mai bogate ţări europene. Din punct de vedere geografic este parte a Europei Centrale, fiind o ţară muntoasă, aşezată pe platourile Alpilor, între Italia, Franţa, Germania şi Austria. Elveţia este şi un loc al multiculturalităţii, pe teritoriul său fiind vorbită italiana, franceza, germana şi retoromana, un soi de reminiscenţă a trecutului său de fostă provincie romană. 

Totodată Elveţia a fost mereu o ţară mică înconjurată de vecini foarte puternici, în mare parte cu tendinţe expansioniste. Cu toate acestea de mai bine de 500 de ani, elveţienii şi-au păstrat independenţa, refuzând totodată să se implice într-un conflict militar cu alte state. Nu a luat partea nimănui, nici atunci când Europa a fost efectiv măcinată de război de la un capăt la celălalt. În cele două războaie mondiale, Elveţia a fost o insulă de pace într-o Europă distrusă de război. 

Muntenii elveţieni şi-au văzut de ceasuri, ciocolată, alpinism şi afaceri cu sistemul bancar. Nici măcar Hitler, deşi a cucerit mare parte din Europa vestică şi centrală, nu s-a atins de Elveţia. Care a fost secretul neutralităţii elveţiene? De ce au decis să procedeze aşa muntenii din cantoanele alpilor? Specialiştii spun că există un cumul de motive, factori şi interese care au dus la acceptarea neutralităţii elveţiene. 

Ţara mercenarilor înalţi, puternici şi foarte războinici

Culmea, cea mai paşnică ţară din Europa a avut şi printre cei mai de temut războinici de-a lungul timpului. În epoca fierului, pe teritoriul de astăzi al Elveţiei, au locuit triburile celtice ale helveţilor, alături de alte neamuri galice. Aceştia erau războinici renumiţi dând mult de furcă marilor puteri regionale, în special romanilor. În cele din urmă triburile celtice din munţi, au fost supuse de romani. Mai târziu, în evul mediu, elveţienii au ajuns faimoşi tot pentru calităţilor lor războinice. 

La început, cantoanele elveţiene au fost vasale fie Casei de Savoia, fie Hasburgilor. Pe 1 august 1291, cantoanele Uri, Schwyz şi Unterwalden s-au unit pentru a-şi proclama independenţa după moartea împăratului Rudolf I de Habsburg. Aceste cantoane au format nucleul Confederaţiei Elveţiene. Până în 1353 alte cantoane şi oraşe autonome au aderat la această Confederaţie. 

Aceste pretenţii şi manevre politice ale cantoanelor elveţiene nu au fost văzute cu ochi buni de habsburgi. Armatele imperiale au atacat cantoanele dar în bătălia de la Sempach din 1386, muntenii elveţieni au reuşit să-i învingă pe cavalerii germani şi să câştige o largă autonomie în cadrul Sfântului Imperiu Romano-German. Mai târziu avea să le fie recunoscută şi independenţa. Cu ocazia luptelor cu habsburgii muntenii eleveţieni şi-au arătat valoarea ostăşească. Înainte să fie renumiţi pentru ciocolată, ceasuri şi operaţiuni bancare, elveţienii au fost faimoşi pentru calităţilor lor războinice. Au fost printre cei mai căutaţi mercenari ai evului mediu. 

De altfel majoritatea bărbaţilor în putere făceau bani din mercenariat şi război. ”La început elveţienii au ajuns mercenari din motive economice. Vechea Confederaţie Elveţiană era o ţară foarte săracă. Nu era potrivită pentru agricultură pe scară largă, nu avea acces la bunuri coloniale şi nici deschidere la mare. Aşa că mercenariatul era o bună sursă de venit”, preciza Laurent Goetschel, profesor de ştiinţe politice din Basel, într-un interviu pentru BBC. De altfel elveţienii erau potriviţi pentru război şi se pricepeau de minune. 

Erau înalţi, puternici şi foarte rezistenţi. Nici nu era de mirare, se hrăneau ca un muntean, creşteau într-un mediu puţin prilenic şi erau obişnuiţi cu vicisitudinile. Elveţianul nu ştia să lupte călare şi nici nu era priceput la artilerie. Forma în schimb una dintre cele mai redutabile forţe de infanterie din istoria evului mediu european. Puternicii elveţieni luptau cu arme redutabile, cu halebarde şi ţepuşe lungi. Au fost coşmarul cavaleriei fiind capabili să reziste inclusiv şarjelor cavaleriei greu înarmate. 

Când pădurea de ţepuşe devenea inutilă şi începea lupta corp la corp, elveţienii îşi arătau şi aici valoarea. Înarmaţi cu securi şi spade late şi lungi aceştia făceau prăpăd în rândul inamicului. Tocmai de aceea erau mercenarii preferaţi ai francezilor, italienilor şi germanilor. Mercenarii elveţieni erau consideraţi indispensabili de regii francezi ai dinastiei Valois. Aceştia nu concepeau să plece la război fără un nucleu de infanterie elveţiană. Au câştigat o faimă de nedescris luptând împotriva cavaleriei greu înarmate. 

Au ajuns în toată Europa, fiind angajaţi chiar şi de regele Ungariei, Matei Corvin. Machivelli în dă ca exemplu în lucrarea sa ”Principele” fiind la fel foarte căutaţi şi în Italia. Însuşi Papa şi-a constituit o gardă formată din mercenari elveţieni. Falanga elveţiană era de temut datorită unui adevărat record de victorii dar şi din cauza faptului că nu luau prizonieri. Până la finele secolului al XV lea, elveţienii nu au avut rival, ca infanterie grea. 

Abia la începutul secolului al XVI lea, detaşamente germane, în special din Swabia,cunoscute drept  andsknechts au început să imite tehnicile de luptă ale eleveţienilor, devenind la fel ca şi aceştia o forţă de mercenari feroce în evul mediu târziu. Între cele două corpuri de mercenari, nemţi şi elveţieni au apărut rivalităţi sângerose, mai ales că Landsknechts au început să folosească nişte spade uriaşe, pentru două mâini numite simplu Zweihänder. Cu ajutorul acestora mercenarii germani puteau sparge formaţiile de ţepuşe şi halebarde. Cu toate acestea supremaţia elveţiană s-a menţinut în domeniul mercenariatului. Pe câmpurile de luptă ale Europei, infanteria elveţiană cu greu îşi găsea rival. 

Bătălia care i-a transformat pe războinici în pacifişti

Pare greu de crezut că o ţară a mercenarilor, cu tineri care-şi câştigau pâinea în focul războiului avea să devină un loc al pacifiştilor. Cu toate acestea s-a întâmplat. Şi totul s-a tras de la o bătălie pe care elveţienii au pierdut-o, tocmai atunci când se credeau aproape invincibili pe câmpul de luptă. S-a întâmplat în timpul Războaielor Ligii Sfinte de la începutul secolului al XVII lea. Papa se războia cu francezii şi a reuşit să cumpere ajutorul elveţienilor. 

Elveţienii au făcut ceea ce ştiau mai bine şi au confirmat că erau o forţă de temut, reuşind să obţină succese militare pe bandă rulantă. A urmat însă o ciocnire cu armata franceză la Marignano în 1515. Francezii erau conduşi de tânărul rege Francisc I. Acesta a obţinut sprijinul veneţilor care au venit cu artilerie. Totodată regele francez a cumpărat şi serviciilor mercenarilor germani Landskneschts. Elveţienii aveau doar 22.000 de soldaţi iar francezii peste 40.000. Cu toate acestea era cunoscut faptul că mercenarii eleveţieni erau deja obişnuiţi să lupte împotriva unui adversar mult mai numeroso. La Novara au spulberat o armată cu un efectiv dublu faţă de al lor. Francisc I a adus şi numeroase piese de artilerie împotriva elveţienilor. 

Nici această manevră nu i-a intimidat pe munteni. Din contră, aceştia au şarjat frontal încercând să captureze cât mai multe piese de artilerie franceză. Au şi reuşit parţial. A urmat însă o ciocnire foarte sângeroasă cu mercenarii germani iar în cele din urmă artileria francezi şi mai apoi o şarjă puternică de cavalerie  a destabilizat falanga elveţiană. Oamenii cantoanelor au fost înfrânţi şi măcelăriţi. Elveţienii au pierdut mai mult de jumătate din efective. Această bătălie i-a făcut pe oamenii din cantoane să nu-şi mai dorească să poarte război vreodată. 

În tratatul de pace cu francezii au promis pace pentru eternitate. De altfel după acest episod, elveţienii nu s-au mai implicat în niciun conflict. Individual, mercenari elveţieni au mai continuat să servească în diferite armate, în special cea franceză până la finele secolului al XVIII lea. Elveţienii luptaseră alături de prea multe armate şi nu şi-au găsit niciun aliat de încredere pe termen lung. În contextul în care riscau să devină pradă pentru una dintre marile puteri vecine, neutralitatea era cartea câştigătoare. Chiar şi în timpul Războiului de 30 de ani care a răvăşit toată Europa, elveţienii nu s-au mai implicat. 

Singura ţară netră într-o Europă minată de război

Evident, declararea neutralităţii nu era suficientă. Ea trebuia şi recunoscută. După războaiele napoleoniene, la Congresul de la Viena din 1815, elveţienii au cerut Marilor Puteri să le recunoască oficial neutralitatea. Pictet de Rochemont a fost omul care a scris declaraţia de neutralitate a Elveţiei ratificată la Congresul de la Viena. Marile Puteri au ajuns la concluzia că Elveţia servea bine ca stat tampon între Franţa şi Austria aşa că au fost de acord şi au declarat Elveţia ca ţară neutră pentru totdeauna. Elveţia a continuat să rămână neutră chiar şi atunci când lumea s-a dărâmat în jurul ei. În Primul Război Mondial şi-a mobilizat armata dar nu s-a implicat în conflict. 

A primit în schimb refugiaţi şi au ajuns din punct de vedere sanitar. După Primul Război Mondial, în 1920, proaspăt constituita Ligă a Naţiunilor a recunoscut oficial neutralitatea Elveţiei şi a stabilit cartierul său general la Geneva. În timpul celui de-al doilea război mondial, elveţienii au avut o poziţie cu adevărat delicată, înconjurată de ţările Axei. Cu toate acestea Elveţia şi-a păstrat neutralitate. Hitler s-a gândit să o invadeze dar a renunţat având în vedere sistemul de apărare sofisticat din munţi al elveţienilor, ceea ce ar fi întârziat mult războiul fulger. Pentru a-şi păstra independenţa şi neutralitatea, elveţienii au făcut comerţ pe toată perioada războiului cu ambele tabere. 

Francul elveţian era singura monedă care putea fi convertită liber, în anii războiului, aşa că ambele tabere au vândut aur băncilor elveţiene. Mai mult decât atât, elveţienii au permis Germaniei Naziste stocarea de bunuri în băncile sale, se spune că inclusiv aurul jefuit de la popoarele cucerite sau de la evrei. În schimb elveţienii exportau ceasuri, utilaje, brânzeturi,bijuterii şi electricitate. Elveţia nu a fost ferită de frământări sociale în anii războiului, între adepţii diferitelor ideologii dar fără consecinţe notabile. În cel de-al doilea război mondial, în timp ce ţările lumii se sfâşiau pentru putere, elveţienii îşi vedeau de treburile lor şi prosperau, chiar dacă era un soi de dans pe sârmă pentru păstrarea independenţei şi neutralităţii. 

Elveţia a fost şi un loc în care se ascundeau spionii ambelor blocuri militare. Totodată muntenii din ţara cantoanelor au oferit sprijin refugiaţilor şi s-au implicat în numeroase acţiuni umanitare atât în timpul războiului cât şi în perioada post-belică. Până astăzi şi-au păstrat neutralitatea. Nu au aderat niciodată la NATO.

O ţară a păcii apărată cu stricteţe

Neutralitatea nu înseamnă însă şi vulnerabilitate pentru elveţieni. Din timpul perioadei interbelice aceştia au realizat un sistem de apărare extraordinar. Este format din redute, fortificaţii şi tunele prin munţi, greu de trecut. Acest sistem a fost realizat la iniţiativa generalul elveţian din cel de-al doilea război mondial Henri Guisan. Acesta a şi pregătit armata, soldaţii elveţieni fiind antrenaţi pentru confruntările din munţi. În caz de război, Elveţia putea mobiliza 600.000 de oameni în numai jumătate de oră. Unii consideră că armata elveţiană este pe locul doi, ca valoare, în topul armatelor europene. Pentru orice armată depăşirea fortificaţiilor din Alpi ar fi însemnat luni de război de uzură. Şi astăzi Elveţia dispune de o forţă armată stabilă dar şi de rezervişti care au efectuat stagiul militar. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: