Secretele celui mai mare seducător din istorie. Cinci trucuri care făceau pe orice femeie să cadă în pat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giacomo Casanova FOTO wikipedia
Giacomo Casanova FOTO wikipedia

Giacomo Casanova este cel mai renumit seducător al istoriei. Se spune că a avut peste 132 de amante şi că nu exista femeie care să nu-i cadă în braţe. Casanova a fost un personaj cât se poate de real şi chiar a reuşit să-şi scrie autobiografia dezvăluind şi o parte a secretelor succesului său.

Giacomo Girolamo Casanova este simbolul seducţiei masculine, un personaj intrat în legendă, care şi astăzi este sinonimul cuceritorului sexual. Deşi pare mai mult un personaj de poveste, Casanova a fost cât se poate de real. Cassanova s-a născut pe 2 aprilie 1725 în Republica Veneţiană, considerată la aceea vreme o adevărată capitală a plăcerilor. 

Casanova nu a fost doar un cuceritor, un bărbat despre care se spune că a avut peste 132 de amante şi căruia nicio femeie nu-i rezista, ci şi un intelectual.  Şi-a scris inclusiv autobiografia, ”Histoire de ma vie”, considerată una dintre cele mai importante surse privind viaţa din secolul al XVIII lea. În această autobiografie, Cassanova şi-a prezentat toate aventurile dar a strecurat şi sfaturi pentru bărbaţi în arta cuceririi. 

Casanova, intelectualul devenit sex-simbol

Giacomo Casanova provenea dintr-o familie de artişti. Mama sa era actriţa Zanetta Farusi iar tatăl său actorul şi dansatorul Gaetano Casanova. Giacomo mai avea încă 5 fraţi, fiind primul născut. Casanova a crescut într-o Veneţie turistică, libertină şi învăluitoare, plină de distracţii, partide de jocuri de cărţi, carnavaluri şi curtezane frumoase. A fost crescut mai mult de bunica sa, mama fiind plecată mult în turnee iar tatăl a murit când micul Giacomo avea doar opt ani. Încă din copilărie, Casanova a dovedit o inteligenţă sclipitoare. A fost educat iniţial de preotul Abbé Gozzi, cel care l-a învăţat să cânte şi la vioară. La numai 12 ani a fost înscris la Universitatea din Padua absolvind cursurile la 17 ani, cu licenţă în drept. Nu era foarte pasionat de acest domeniu şi nu se vedea practicând această meserie. S-a dedicat din nou studiului şi a învăţat filosofie, chimie, matematică dar şi medicină. Casanova era un intelectual de primă mână, însă în niciun caz un şoarece de bibliotecă. Din contră era un tânăr cult, inteligent dar vicios până în măduva oaselor. 

Iubea femeile şi jocurile de noroc. Şi-a încercat norocul în cariera ecleziastică lucrând pentru episcopi sau abaţi, dar în cele din urmă a sfârşit în puşcărie din cauza datoriilor făcute la jocurile de noroc. Până la 73 de ani, Casanova a fost muzician, secretar dar şi jucător profesionist de cărţi. A fost chiar şi medic. La 22 de ani salva viaţa unui patrician bogat din Veneţia, un membru al reputatei familii Bragadin.  Patricianul care era şi senatoar al Republicii Veneţiene suferise un atac cerebral după o  petrecere. Casanova a reuşit să-l salveze, iar acesta l-a luat pe tânăr sub aripa sa. În slujba patricianului Casanova a dus viaţa unui nobil, îmbrăcându-se magnific, folosind cele mai bune parfurmuri şi reuşind să ajungă în lumea bună. Patricianul era şi un cabalist cunoscut, iar o glumă nepotrivită privind profeţiile sale, l-au făcut pe Casanova să-şi piardă bogatul patron. Seducătorul italian a continuat să străbată Europa, câştigând la cărţi sau găsindu-şi patroni. 

În Franţa a intrat şi în masonerie. Ceea ce l-a făcut însă celebru pe Casanova a fost viaţa sa deosebit de scandaloasă. Era un zeu al sexului pentru femeile din înalta societate şi nu numai. Era seducătorul perfect. Se folosea de inteligenţa dar şi de şarmul său pentru a cuceri şi totodată de a duce un trai lipsit de griji sub aripa unor protectoare frumoase dar şi bogate în acelaşi timp.  Prima experienţă sexuală a avut-o la numai 11 ani în casa protectorului său preotul Gozzi. Fiica acestuia cu câţiva ani mai mare decât el l-ar fi satisfăcut pe Casanova, ceea ce, mărturiseşte el în autobiografia sa, avea să-i aprindă patima pentru sex şi femei. ”Fata m-a satisfăcut pe loc, deşi nu ştiam de ce. Ea a fost cea care a aprins o lumină în inima mea, o scânteie care va deveni mai târziu pasiunea mea călăuzitoare”, mărturisea Casanova. Prima partidă de sex adevărată de care a avut parte Casanova s-a întâmplat pe când acesta avea 17 ani. Tocmai absolvise universitatea şi a reuşit să-şi facă de cap cu două surori, una de 14 şi cealaltă de 16 ani. Cu amândouă odată. 

Cele două fete proveneau dintr-o puternică familie de patricieni veneţieni numită Savorgnan. Evident escapada lui Casanova s-a lăsat cu un scandal uriaş.  După aceea se spune că Giacomo Casanova a avut 132 de amante în Italia şi Franţa. A făcut dragoste cu femei nobile, cu actriţe, dansatoare, cameriste, sclave, nepoata unui preot, cu o ţărancă, cu cinci surori dar şi cu mama acestora, cu o cocoşată, cu o nimfomană şi chiar cu două călugăriţe. A fost nevoit să fugă dintr-un loc în altul din cauza scandalurilor pe care le lăsa în urmă iar în 1755 a şi fost arestat pentru afront adus religiei şi imoralitate. A reuşit să evadeze şi a fugit la Paris acolo unde se declara rozicrucian şi alchimist, continându-şi viaţa de aventuri amoroase în special. Totodată Casanova, în Franţa a făcut o adevărată carieră în spionaj ajungând să se învârtă în anturajul celor mai importante personaje de la curtea Franţei. A strâns avere dar a risipit-o şi a fost nevoit să fie mereu pe fugă. A sfârşit în Boemia, în Praga la vârsta de 73 de ani. Casanova a lăsat drept moştenire câteva sfaturi pentru cucerirea unei femei.

Ceva special, pentru o femeie specială

Unul dintre principiile de bază ale lui Casanova este de a face pe o femeie să se simtă specială. Asta ar fi fost o armă redutabilă în cucerirea ei, spunea marele seducător. Dar, adăuga Casanova, pentru ca femeia să se simtă specială, bărbatul trebuia să-şi dea silinţa şi să facă ceva cu adevărat deosebit pentru a o uimi. De exemplu pentru o seară seductivă Casanova a închiriat un apartament elegant cu cinci camere. Şi-a aşteptat iubita într-o gondolă şi a dus-o la apartament. Acolo  a servit-o cu lichior şi raţă afumată.  Mai apoi au urmat opt feluri de mâncare luxoase, în cantităţi mici dar delicioase, tocmai pentru a încânta toate papilele gustative. 

Admir-o din toate unghiurile

În acelaşi apartament în care-şi ducea iubita, Casanova avea grijă să pună multe oglinzi şi candelabre în aşa fel încât iubita să fie văzută din toate unghiurile. Spunea că unei femei frumoase îi place să se privească şi asta o făcea să se simtă şi mai sexi. Casanova îi lăuda ţinuta şi frumuseţea dar nu se mărginea doar la asta ci îi spunea că-i iubeşte inteligenţa şi îi apreciază ideile. O făcea să se simtă înţeleaptă şi deşteaptă. 

Părerea contează, dar şi toate simţurile

Totodată seducătorul obişnuia să-i ceară părerea iubitei în orice domeniu, să o asculte cu mare atenţie. Într-o epocă în care femeile erau considerate inferioare bărbaţilor, atitudinea lui Casanova era flatantă de-a dreptul. Se arăta interesat de preocupările amantei, cerea informaţii şi îşi exprima admiraţia. Casanova spunea că o făcea pe femeie să se simtă valoroasă şi totodată afirma că înainte de a-i atinge trupul, trebuia să-i atingă sufletul. 

Totodată italianul obişnuia să apeleze la toate simţurile pentru a impresiona o femeie. Îşi umplea apartamentul cu flori parfumate fiindcă credea că sunt afrodisiace. Apoi o servea cu scoici şi şampanie, ca un fel de aperitiv care stârnea apetitul şi nu doar pentru mâncare. Crea o atmosferă de lux şi viaţă fără griji, o atmosferă de detaşare faţă de restul lumii unde femeia să se simtă în siguranţă şi relaxare. O atingea uşor pentru a menţine în permanenţă legătura. Casanova spunea că stimulând toate simţurile o făcea pe femeie să se simtă vie şi senzuală.  

Jucăuş şi spontan

Casanova miza mult pe caracterul dar şi inteligenţa sa. Acesta spunea că pentru un bun seducător simţul umorului, ludicitatea dar şi spontaneitatea erau calităţi cheie. Italianul servea preparate gastronomice cu conotaţie sexuală, precum brânză  moale, fructe dulci, stridii suculente. Când o stridie aluneca pe un sân bogat al iubitei, Casanova se ducea şi o lua direct cu limba, mâncând-o. Pentru Casanova sexul era un joc de copii mari.  Totodată Casanova era un oportunist reuşind să se adapteze oricărei situaţii cu o spontaneitate ieşită din comun. Putea fi orice îşi dorea pentru a atrage o femeie şi avea mereu replica potrivită în orice situaţie şi încurcătură amoroasă.  Ştia să glumească inteligent şi totodată savuros când era cazul.

Decandeţa era baza în pat

Casanova nu avea inhibiţii când era vorba de iubire şi sex. După ce-şi relaxa partenera stimulându-i toate simţurile, după ce o vrăjea cu ambianţa dar şi cu inteligenţa sa sclipitoare , după ce o făcea să se simtă cea mai importantă şi sexi femeie de pe pământ, Casanova acţiona. Marele seductor spunea de altfel că după ce-i mâgâia sufletul şi orgoliul, drumul până la sex şi plăcere era doar o formalitate. Până să ajungă la pat Casanova o făcea pe femeie să-l dorească mai mult decât orice. În timpul partidelor de sex, Casanova îşi dezlănţuia fanteziile şi totodată îşi lăsa partenera să facă acelaşi lucru. Toate acestea trucuri l-au transformat într-un amant irezistibil care a intrat în legendă. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cine este Louis Spencer, tânărul devenit cel mai râvnit burlac al familiei regale britanice după apariţia fermecătoare de la nunta prinţului Harry FOTO

Drama primului latin-lover din istorie. Cine a fost actorul a cărui moarte a provocat isterie în masă 

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite