Secretele celei mai avansate civilizaţii străvechi de pe teritoriul României. Creatorii de oraşe care nu-şi îngropau morţii, consideraţi leagănul civilizaţiei

Secretele celei mai avansate civilizaţii străvechi de pe teritoriul României. Creatorii de oraşe care nu-şi îngropau morţii, consideraţi leagănul civilizaţiei

Reconstituire a femeilor din cadrul civilizaţiei Cucuteni FOTO Terrae Antiqvae 2008

Pe teritoriul de astăzi al României apărea în urmă cu 7.000 de ani o misterioasă civilizaţie. A fost numită Cucuteni şi a fascinat generaţii întregi de cercetători din întreaga Europă. Este considerată un adevărat leagăn al civilizaţiei agrare de pe bătrânul continent, o cultură sofisticată şi deosebit de avansată pentru acele vremuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acum 8.000 de ani în urmă omenirea declanşa aşa numita ”revoluţiei neolitică”. Practic, omul devenea sedentar, învăţa să cultive plante şi să crească animale. Dezvolta sate uriaşe şi un set de credinţe care va influenţa decisiv spiritualitatea de-a lungul istoriei. Vânătorii şi pescarii nomazi deveneau agricultori şi păstori, iar mai apoi ctitori de oraşe şi civilizaţii. În această lume marcată de revoluţii tehnologice uluitoare în spaţiul danubian, pe actualul teritoriul al României, acum 7.000 de ani sau cu 5.000 de ani î.Hr. lua naştere o civilizaţie unicat, care a reuşit să uluiască lumea ştiinţifică. 

Se numea Cucuteni şi a fost descoperită abia în secolul al XIX-lea în mod accidental. Mai precis, acum 122 de ani, nişte ţărani săpau după piatră într-un deal, de lângă localitatea Cucuteni, judeţul Iaşi, numit Cetăţuia. Piatra era transportată la Târgu Frumos şi Hârlău pentru construcţii civile. Printre pietre apăreau bucăţi de ceramică cu un decor misterios, dar fascinant. Din fericire, în zonă se afla folcoristul Theodor Burada, care vizita biserica de la Cotnari. Acesta a descoperit în cariera de piatră ceramică pictată şi statuete de lut de o frumuseţe rară. 

A oprit săpăturile şi a făcut vâlvă în mediul ştiinţific românesc. Amatori de istorie, dar şi specialişti au explorat superficial zona găsind şi mai multe artefacte. Din lipsa banilor, orice cercetare a fost sistată. Abia în 1910, un arheolog neamţ, Hubert Schimdt, a vizitat locul, l-a cercetat şi a realizat că are de-a face cu o civilizaţie uluitoare dezvoltată chiar înaintea celor binecunoscute din zona Mesopotamiei. Din acel moment, cultura Cucuteni, cum a fost numită, a devenit cunoscută întregii Europe. Au urmat valuri de cercetători, iar mii de aşezări au fost scoase la lumină, împreună cu o civilizaţie misterioasă care şi astăzi fascinează şi ridică numeroase semne de întrebare.

Leagănul civilizaţiei europene agrare
 
Descoperirile arheologice, din punctul de vedere al unor specialişti, arată că civilizaţia Cucuteni, alături de alte culturi din spaţiul danubian, este un adevărat leagăn al civilizaţiei agrare europene, un factor civilizator pentru zonele învecinate, care a răspândit revoluţia agrară în Europa. Atât prin întinderea aşezărilor, viaţa spirituală, arta sa deosebită dar şi prin tehnologiile folosite. 

”Avem aici în zonă un punct forte în evoluţia întregii civilizaţii europene. Aici s-ar părea că a fost leagănul de dezvoltare al civilizaţiei agrare europene şi nu neapărat în zonele vehiculate până acuma din Asia, de exemplu. Este una dintre zonele din care civilizaţia agrară s-a extins ulterior către vestul Europei”, spune arheologul Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani.
 
Civilizaţie întinsă pe 350.000 de kilometri pătraţi
 
Studierea aşezărilor şi a artefactelor aparţinând culturii Cucuteni a dus la o încadrare în timp a acestora, dar şi clasificare a culturii. A fost stabilit faptul că această uimitoare civilizaţie se întindea pe un areal uriaş. Este vorba de 350. 000 de kilometri pătraţi din Ariuşd până în Ucraina la Tryplya. Cu puţine variaţii zonale, specialiştii şi-au dat seama că era vorba despre o civilizaţie unitară, cu aproape aceleaşi obiceiuri şi mod de viaţă. 

Practic, era vorba de o populaţie care trăia asemănător şi este posibil să fi avut şi legături de natură politică. Adică anumite aşezări, uriaşe, precum cea de la Ripiceni, judeţul Botoşani, Cetăţuia, judeţul Iaşi sau Tryplya ajungeau să controleze teritorii şi populaţii însemnate. ”Densitatea aşezărilor cucuteniene este cu totul ieşită din comun. Uneori pe teritoriul unui sat actual găsim urmele a 8-10 staţiuni cucuteniene.”, scria specialistul Senica Ţurcanu,doctor, şef al muzeului ”Istoria Moldovei” de la Iaşi în articolul ”Cultura cucuteni:prezentare istorică” din cadrul sesiunii de comunicări adunate în lucrarea ”Cucuteni-5000 redivivus”. Numărul aşezărilor Cucuteni este uriaş, cele mai multe fiind însă întâlnite în judeţele Iaşi şi Botoşani pe teritoriul României, cu descoperiri importante la nivel naţional la Ripiceni,Cucuteni,Drăguşeni,Târpeşti, Hăbăşeşti, Truşeşti, Dealul Fântânilor. Pe malul Prutului în special a existat în înflorire deosebită a acestor aşezări.
 
”Proto-oraşele„ din România înaintea Mesopotamiei
 
Aşa cum arată specialiştii, aceste aşezări respectă aproape acelaşi tipar în tot acest areal uriaş de 350.000 de kilometri păraţi. Inclusiv modul de aşezare şi dispunere. ” Aproape toate staţiunile cucuteniene se găsesc în imediata apropiere a cursurilor de apă principale sau de mai mică importanţă situare pusă, de unii cercetători şi în legătură cu existenţa unor căi de comunicaţie lesnicioase. Locuirile au fost situate pe promontorii desprinse din terase de diferite altitudini, fragmente de terase, mameloane, dealuri şi mai rar pe interfluvii, grinduri sau insule. 

Săpăturile ample   demonstrează că satele cucuteniene erau construite după un plan mai mult sau mai puţin preconceput. Pe baza datelor publicate până acum au fost deosebite trei modalităţi de organizare a satelor: circular, pe şiruri paralele şi în grupuri.”, scria în acelaşi articol Senica Ţurcanu. Sunt practic sate de agricultori şi păstori, unele cu dimensiuni atât de impresionante încât au fost considerate proto-oraşe. La Ripiceni, un asemenea sat-oraş se întinde pe o suprafaţă de peste 25 de hectare cu sute de locuinţe, ateliere, şi temple. La Tryplya în Ucraina există chiar un ”oraş” cucutenian de câteva sute de hectare cu peste 1500 de locuinţe.  

Pentru specialiştii care au explorat arheologic uriaşele sate-oraşe cucuteniene, oamenii acestei civilizaţii erau destul de avansaţi pentru vremurile în care trăiau. ”Aveau şi un nivel de trai suficient de ridicat, puteau să construiască aceste sate, unele cu locuri centrale care puteau să aibă şi funcţii administrative, poate religioase, poate de tipul acesta comercial, să construiască arme şi unelete la nivel respectiv, să folosească aramă pe o scară destul de ridicată. Să folosească o serie de inveţii care au fost prezente în neoliticul şi eneoliticul est-central şi sud –est european să le folosească pe scară largă”, spune reputatul profesor, conferenţiarul doctor Dumitru Boghian de la Univeristatea ”Ştefan cel Mare” Suceava. 

Casele din interiorul aşezărilor aşa cum arată cercetările arheologice erau făcute din lut cu paie, prinse pe grinzi de lemn şi acoperite cu diferite texturi. Unele dintre acestea probabil a persoanelor bogate din cadrul aşezărilor, erau cu etaj şi de mari dimensiuni. Într-o epocă în care aşezările erau modeste, cu bordeie şi case de mici dimensiuni, satele Cucuteni erau adevărate oraşe, precedându-le pe cele din Mesopotamia, păstrând totuşi proporţiile. Au fost descoperite inclusiv locuinţe de mari dimensiuni , considerate a fi temple sau aşezări ale marilor căpetenii tribale care controlau regiuni întinse. Una dintre acestea a fost descoperită la Ripiceni în această vară. 

„Este o locuinţă de 1000 de metri pătraţi. Deocamdată s-ar părea unicat pentru Cucuteniul din România. Poate fi un templu, poate fi locuinţa şefului de comunitate, de trib”, spune arheologul Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani. Totodată marile aşezări cucuteniene erau bine fortificate cu palisade, valuri de pământ şi şanţuri de apărare. Se constată de exemplu la Ripiceni o adevărată împărţire în ”cartiere” cu o zonă separată de restul comunităţii. Totodată în cadrul aşezărilor au fost descoperite inclusiv ateliere specializate de olărit şi prelucrare a uneltelor şi armelor dar şi spaţii pentru depozitarea cerealelor.
 
Agricultori,păstori,meşteşugari şi războinici
 
Cea mai mare provocare pentru specialişti este reconstituirea pe baza descoperirilor arheologice a vieţii acestei uimitoare civilizaţii. Practic se pune întrebarea cine au fost aceşti oameni care au trăit şi creat pe un areal atât de întins şi au ridicat aceste impresionante ”proto-oraşe” ale lumii vechi, unicat în Europa neolitică şi eneolitică. Se ştie pe baza cercetărilor că au fost păstori şi agricultori specializaţi în cultura cerealelor şi creşterea vitelor. „Pe lângă cultivarea plantelor, comunităţile cucuteniene se ocupau cu creşterea animalelor, în special a taurinelor şi în al doilea rând cu a porcinelor şi a ovi-caprinelor. Vânătoarea avea un rol secundar fără a fi de neglijat.”, arată Senica Ţurcanu în ”Cultura cucuteni:prezentare istorică”. 

Impresionantele vase cu capac dar şi reziduurile arată că puneau la prins laptele şi făceau inclusiv preparate din lapte, având o hrană variată, demonstrată şi de obiectele folosite în bucătărie, de la ”polinice”, la linguri şi castroane de diferite dimensiuni. Existau inclusiv ciururi pentru scurgerea şi prelucrarea brânzei. Totodată oamenii culturii Cucuteni, deosebit de evoluată pentru acele timpuri, erau şi meşteşugari pricepuţi. În special în domeniul ceramicii dar şi al prelucrării aramei şi a pietrei. Foloseau unelte şi arme din piatră, os, corn şi aramă, fiind descoperite inclusiv ustensile sofisticate din aceste materii prime şi cu o fineţe a execuţiei care uimeşte. 

”Cu siguranţă au existat meşteşugari specializaţi care procurau şi prelucrau silexul prin cioplire, piatra prin şlefuire şi perforare, lemnul, osul şi cornul. Comunităţile în discuţie cunoşteau metalurgia cuprului şi a aurului.”, adaugă Senica Ţurcanu. Despre modul cum arătau, cum se comportau şi mai ales cum se îmbrăcau se ştie foarte puţin, acest aspect reprezentând un adevărat mister. Statuetele de lut, idoli feminini în special, găsiţi în săpături arheologice oferă singurele indicii. Se presupune că femeile foloseau fie rochii lungi acoperite cu numeroase forme geometrice şi foarte colorate. Deasemenea sunt mărturii ale unor brâie folosite de femei dar şi fuste până în zona genunchilor. Totodată după cum arată inciziile de pe statuete se bănuieşte că acestea foloseau tatuajul ritualic, cu simboluri magico-religioase pe tot corpul. 

Bărbaţii purtau deasemenea, după cum arată idolii masculini, un soi de şorţuri. Foarte interesant, prezenţa tatuajului este absentă la bărbaţi. Sunt identificate inclusiv podoabe, precum cea de pe celebra statuetă feminină, descoperită la Botoşani şi intitulată ”Venus din Drăguşeni”. Aici femeia poartă un medalion complicat, poate din aur. Etnicitatea acestora este greu de stabilit, fiind probabil populaţii amestecate, prin migraţii dinspre vest către est şi invers dar şi din sud către nord. Pe lângă meseriile paşnice, cucutenienii practicau şi războiul. În special triburile se luptau între ele pentru putere. Există indicii că în cadrul triburilor erau lideri sau „lorzi ai războiului”.

 ” Există în arsenalul lor, în patrimoniul lor a uneltelor litice şi a armelor, foarte multe arme, în special piese din silex, os,corn, piatră care pot fi deopotrivă unelte şi arme. Dar aveau şi arme specializate, la un moment dat apar şi piesele din aramă,unele dintre acestea sunt însemne cu caracter simbolic, le purtau anumiţi indivizi care aveau un anumit social în societate, e greu de spus cât de buni războinici erau fiindcă nu avem semnele niciunei lupte care să ne spună cum s-ar purtat. Cert este că există aceste elemente care vorbesc de distrugerea violentă a aşezărilor şi tot de faptul că exista o lume nepaşnică este că fiecare aşezare mai mare sau mai mică după posibilităţi şi-a ridicat diferite sisteme de fortificare”, explică profesorul Dumitru Boghian.
 
Simboluri şi credinţe unicat în lume
 
Ceea ce uimeşte însă cu adevărat la civilizaţia Cucuteni şi o transformă într-una dintre cele mai misterioase şi evoluate culturi ale lumii vechi, este simbolistica folosită de meşteri sau adevăraţi artişti ai epocii. Ceramica adică vasele de diferite dimensiuni, forme şi utilităţi este una cu adevărat deosebită. Foloseau simboluri greu de descifrat astăzi. De la lupi stilizaţi, păsări, şerpi,meandre cu mesaj magico-religios, la vase cu misterioşi ”oameni-şopârlă„, divinităţi bizare şi spirale, lumea culturii Cucuteni a stârnit fascinaţia întregii lumi în expoziţii din New-York până în China. 

”Splendida ceramică pictată nu este ceea ce pare la prima vedere. Are o serie de coduri culturale bine încetăţenite dar insuficient puse în valoare”, spune Dumitru Boghian. Vasele arse la temperaturi mari în ateliere specializate sunt adevărate opere de artă. Desenele sunt realizate în culori care au rezistat remarcabil trecerii timpului, fără să fie cunoscută provenienţa acestora. Totodată idolii, altare şi vasele de cult în formă de binoclu în special, sunt ”vedetele„ oricărei expoziţii de pe mapamond. Statuetele feminine în special sunt cel mai probabil zeităţi şi uimesc prin simbolistică. De exemplu sunt ”zeiţe” cu trei ochi care perforate trec dintr-o parte în alta a trupului, cu desene şi simboluri greu de interpretat.

 ” Triburile Cucuteni au creat splendida şi originala ceramică pictată şi au lăsat opere nu mai puţin remarcabile în domeniul artei figurative. Realizările artistice ale cucutenienilor se înscriu, incontestabil, între cele mai importante manifestări de artă plastică din lume, constituind, pentru preistoria Europei, o culme de neechivalat, o contribuţie inestimabilă la patrimoniul cultural mondial”, precizează Senica Ţurcanu.
 
Oamenii fără morţi. Ipoteza canibalismului
 
Unul dintre cele mai adânci mistere lăsate de civilizaţia Cucuteni este ritual funerar. Mai precis nu se ştie ce făceau cu morţii. În stadiul actual nu există niciun cimitir al acestei culturi. ” Deocamdată lipsesc necropolele. Există indicii că au fost descoperite morminte. Cert este că arheologii nu vor ştii până la sfârşitul culturii Cucuteni care este cu certitudine problema necropolelor. Să aşteptăm să avem răbadare fiindcă cert aşa cum s-au îmbogăţit în progresie geometrică cunoştinţele noastre odată cu aplicarea metodelor moderne vor apare şi soluţii pentru cunoaşterea mai aprofundată a riturilor şi ritualurilor funerare care nu sunt unele care se etalează la prima vedere.”, adaugă Boghian. 

Descoperirile întâmplătoare de rămăşiţe umane au fost interpretate drept sacrificii umane, precum cele de la Scânteia. Au fost avansate diverse ipoteze, de la depunerea cadavrelor în natură şi aşteptarea descarnării şi eventual integrarea în circuitul naturii până la canibalism ritualic. Ultima ipoteză a fost lansată de specialistul Sergiu Haimovici, care crede că nişte oase găsite la Liveni în judeţul Botoşani, ar putea reprezenta o dovadă în acest sens. „ După ce am arătat caracteristicile morfologice şi biometrice ale fragmentului de femur, menţionăm că în două puncte se observă pe partea posterioară a diafizei, urme ce seamănă cu acelea lăsate de dinţii umani„, arată Haimovici în „ The human bone with possible marks of Human Teeth found at Liveni site(Cucuteni Culture” în Studia Antiqua et Archaeologica, IX, Iaşi, 2003.
 
Războaiele civile, invadatorii şi dispariţia unei civilizaţii
 
Uluitoarea civilizaţie Cucuteni a dispărut brusc de pe scena istoriei acum aproximativ 4000 de ani în urmă. După ce a ajuns la apogeul său, descoperirile arheologice arată că marile „proto-oraşe” cucuteniene au sfârşit în cenuşă. Mai precis multe dintre aşezările descoperite indică un sfârşit violent. Specialiştii sunt de părere că între triburile cucuteniene au avut loc lupte violente pentru putere şi resurse, satele cele mai mari şi mai bogate fiind primele atacate. ” Există această luptă internă. Sunt foarte multe elemente care ar putea să conducă şi la ideea că diferitele comunităţi cucuteniene mai mari sau mai mici s-au luptat între ele fiindcă găsim elemente nordice în aspectele sudice, găsim elemente sudice în aspectele nordice, găsim elemente vestice în aspectele estice. 

Găsim şi pe cei străini care au venit, nu ştim dacă nu mai cu piese pentru a le schimba ci au venit şi nepaşnic„, precizează Dumitru Boghian. Totodată către sfârşitul eneoliticului, au venit din stepele estice, călăreţi războinici, nomazi care au avut şi ei un rol în distrugerea civilizaţiei Cucuteni. „Sunt acei păstori stepici care au presat în special de la sfârşitul fazei Cucuteni A de la est către vest care probabil foloseau calul şi alte strategii de luptă decât cele ale agricultorilor”, precizează conferenţiarul. 

Totodată specialistul arată că triburile cucuteniene nu au fost pur şi simplu rase de pe faţa pământului, ei continuând să trăiască şi să se amestece, mai ales cei care au supravieţuit, cu noii veniţi. „S-au amalgat cu alte populaţii până şi-au pierdut individualitatea, s-au transformat şi timpurile, lumea nu a mai fost atât de liniştită ca în perioada neoliticului, lumea devine mult mai agitată în perioada aceasta de trecere dintre la sfârşitul eneoliticului şi epoca bronzului, au loc foarte multe mişcări de populaţii, unele foarte violente, dizlocări şi supravieţuiri astfel încât ne trezim la un moment dat că nu mai există cultura Cucuteni”, conchide acesta.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: