Scandalurile sexuale din sânul Bisericii de acum câteva veacuri. Preoţi cu apucături homosexuale şi clerici care preacurveau
0Vechile documente înregistrează numeroase derapaje ale feţelor bisericeşti acum câteva sute de ani. Un ierarh a fost ars de viu pentru practici considerate neortodoxe, iar alţii au fost reclamaţi de enoriaşi.
Scandalurile din ultima perioadă din sânul Bisericii nu sunt o noutate a vremurilor contemporane. Vechi documente din istoria românilor arată că în Principatele Române şi în veacurile trecute au existat acuze grave aduse preoţilor, călugărilor şi chiar înalţilor ierarhi. În special însă clerul mărunt era considerat de clerul străin ca cel mai predispus destrăbălării şi derapajelor de tot felul din cauza, spun aceeaşi călători, a educaţiei şi a instrucţiei precare în special, dar şi a numirilor prea pripite a acestor slujitori ai Bisericii.
De-a lungul timpului au fost consemnate în acte diferite acuze la adresa clerului, de la preacurvie la sodomie şi purtare necuviincioasă. Bineînţeles, erau de partea cealaltă şi clerici apreciaţi, adevăraţi părinţi şi dezvoltatori ai culturii şi spiritualităţii româneşti.
Înalt ierarh ars de viu pentru sodomie
Una dintre primele consemnări privind acuzele de sodomie aruncate asupra unui înalt ierarh poate fi plasată în secolul al XVI lea. Se precizează că domnitorul Moldovei, de origine armeană, Ioan Vodă cel Cumplit(1521-1574) îl condamnă pe vlădica Gheorghe (n.r. - în aceea perioadă având rangul de episcop) la o moarte cumplită după ce ar fi fost dovedit cu păcatul sodomiei. Mai precis din ordinul domnitorului episcopul a fost ars de viu în piaţa publică fiindcă era sodomit. Această pedeapsă era în acord cu celebrul cod Teodosian care pedepsea sodomia cu moartea, mai ales în cazul feţelor bisericeşti, fiind considerat un păcat deosebit de grav.
De altfel pedeapsa dată episcopului de voievod era unicat în istoria românilor. Bogdan Petriceicu Haşdeu arăta, încă din secolul al XIX lea, că anumite derapaje ale clericilor erau cunoscute în mănăstirile Moldovei, dar nimeni nu îndrăznise până la Ioan Vodă cel Cumplit să-i şi pedepsească pentru acestea. ”Monastirile consumau în trândăvie şi în desfrânări sudoarea Moldovei. Ioan-Vodă dede o pildă neauzită până atunci în istoria românilor. Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi. Divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian, ”Sodomitul să piară prin flăcări în prezenţa poporului”. Mărşavul episcop fu ars de viu”, scria Haşdeu în lucrarea sa, ”Ioan Vodă cel Cumplit”. Era de altfel primul scandal de acest fel în sânul Bisericii consemnat şi făcut public.
”I-au sărutat cu râvnă curvească”
Dacă în cazul vlădicii Gheorghe se poate bănui lesne că a fost o răzbunare a unui voievod puţin ataşat de religie, contra boierilor şi a clerului, alte documente dezvălui acuze grave aduse unor clerici în secolul al XVIII lea. De această dată derapajele de la morala vremii nu mai sunt semnalate de voievod, ci de enoriaşi, care sunt semnalate şefilor Bisericii. Un asemenea caz este semnalat la 29 aprilie 1739, după cum se arată în lucrarea Constanţei Vintilă Ghiţulescu, ”În şalvari şi cu işlic”. Mai precis se consemnează că Mitropolia judeca cazul arhidiaconului Ştefan acuzat de sodomie.
”Ancheta scoate la iveală şi înclinaţiile homosexuale ale diaconului care ”ca un porc de câine au sărutat pe un cafegiu al nostru”, povesteşte un călugăr de la mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti”, se arată în lucrarea mai sus menţionată. Alte mărturii arată că acelaşi arhidiacon făcuse un obicei din această practică şi cu alţi slujbaşi, ”că i-au sărutat cu râvnă curvească, ci încă le-au grăit şi cuvinte asemenea sărutării”. La o distanţă de numai patru ani Mitropolia din Ţara Românească judeca un alt caz de sodomie. Acuzat era de această dată egumenul Teofil al mănăstirii Căldăruşani. În actele vremii se spune că acesta a fost dovedit ca practicant al sodomiei. ”Au făcut sodomie cu ţiganii, însă ţiganii făcând cu el sodomie", se precizează în documente.
Preacurvie cu fina şi cu doamnele din mahala
Pe lângă sodomie sunt atestate şi alte acuze grave aduse unor clerici. De exemplu tot în secolul al XIX lea, preotul Vladislav din Bucureşti întreţinea relaţii sexuale nelegitime cu soţia altui preot. Pentru comportamentul considerat imoral al preotului şi preotesei puneau mărturie oamenii care locuiau în mahalaua Ceauş Radu, jurând pe Evanghelie. Totodată în acelaşi secol sătenii din Bogdăneşti, judeţul Vâlcea, se plângeau Mitropolitului că preotul Stoian preacurvea tocmai cu fina sa. De altfel chiar şi călătorii străini veniţi în Principatele Române remarcau faptul că membrii clerului mărunt aveau două patimi, beţia şi slăbiciunea pentru femei. ”Este greu să găseşti în Europa un cler mai neştiutor, mai superstiţios şi mai dedat desfrâului decât cel din Ţara Românească. Întâlnirile lor obişnuite, după slujba bisericească, sunt la cârciumi şi în locuri de perdiţie", scria francezul Laurençon venit în vizită în Principatele Române în secolul al XIX lea.
Inclusiv Radu Rosetti, un boier sadea, scria în acelaşi veac despre derapajele unor feţe bisericeşti care, mărturisea, aveau adevărate haremuri în lăcaşele de cult. ”Şi să nu se creadă că numai stăpînii mireni uzau de drepturi regaliene asupra ţigancelor aparţinîndu-li: aceste roabe alcătuiau adevarate haremuri pentru igumenii mănăstirilor pe cari generozitatea pioşilor donatori le înzestrase cu număroase suflete de ţigani. Mai cu samă egumenii greci ai mănăstirilor închinate aveau reputaţia că ştiu, prin schimburi, să-şi alcătuiască seraiuri de frumuseţi ţigăneşti”, preciza acesta în „Amintiri. Ce-am auzit de la alţii“.
Preoţi aleşi la întâmplare şi contra unor sume frumuşele
O cauză a acestor scandaluri şi derapaje, dar şi impresia jalnică lăsată intelectualilor străini care vizitau Principatele, poate fi găsită şi în modul în care erau recrutaţii viitorii preoţi la finele evului mediu. Mărturiile lui Pompiliu Eliade, un intelectual român din secolul al XIX lea, absolvent al Universităţii din Sorbona, sunt grăitoare. Acesta precizează, pe baza documentelor de epocă, că în veacul al XVIII lea oricine putea ajunge preot, inclusiv personaje cu o reputaţie îndoielnică.
”Acest cler era recrutat la întâmplare:haimanale de prin ţară, fii de mici negustori, sârbi, bulgari, greci fără căpătâi, feciori de boiernaşi, în sfârşit, oameni a căror condiţie i-ar fi obligat să plătească un bir greu, îndeosebi ţărani ce posedă câţiva ducaţi cu care să poată cumpăra o preoţie - iată din ce e alcătuit clerul nemănăstiresc”, preciza acesta. Cu alte cuvinte funcţia era cumpărată, de oricine dorea o poziţie cât de cât privilegiată şi posibilitatea de a se căpătui pe spinarea enoriaşilor.
Eliade arată că şcolile de pe lângă mănăstiri erau frecventate în special de viitorii călugări şi pe deasupra erau şi foarte puţine. Apoi din rândul ”absolvenţilor”, majoritatea erau pregătiţi ca înalţi ierarhi, adică latura educată a clerului. Preoţii de mir, mai ales cei de la sate, nu urmau însă nicio şcoală, spune Eliade. Iar preoţia costa patru ducaţi. ”Toată ştiinţa lor se mărgineşte la a citi, de bine, de rău, cele patruzeci şi trei de slove ale scrierii chirilice şi la a cânta pe nas în strană", preciza consulul Austriei la Iaşi, Raicevich.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
