România intră în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă cunună de usturoi din lume. Cât s-a muncit la funia istorică de la Copălău

România intră în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă cunună de usturoi din lume. Cât s-a muncit la funia istorică de la Copălău

Cununa gigant de la Copălău măsoară 304 metri FOTO Cosmin Zamfirache

O familie din localitatea botoşăneană Copălău a legat căţei de usturoi într-un cordon lung de 300 de metri, o performanţă în curs de certificare pentru Cartea Recordurilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

O familie din localitatea botoşăneană Copălău şi-a dorit ca de sărbătoarea comunei să ajungă în Cartea Recordului. Învăţătoarea Cătălina Mursa (36 de ani) a decis să facă o cunună de usturoi-gigant. După aproape trei luni de trudă şi peste 300 de kilograme de usturoi consumate, funia a fost terminată la sfârşitul săptămânii trecute. A fost măsurată şi are exact 304 metri lungime.
 
Oficialităţile spun că a fost depăşit recordul mondial cu 50 de centimentri. „Este cu certitudine cea mai lungă funie de usturoi din lume. Ne-am interesat şi recordul mondial era deţinut de un fermier din Ungaria cu o cunună de usturoi de 254 de metri. A noastră are 304 metri şi este demnă de cartea recordurilor“, spune Ciprian Ivanov, primarul din Copălău. 
Familia Mursa, localnicii care au împletit funia-gigant FOTO Cosmin Zamfirache
 
Totodată edilul vrea să înscrie cununa gigant în Cartea Recordurilor, dar şi la World Academy Awards din Statele Unite. Deşi autorităţile locale n-au avut fonduri pentru a aduce un expert de la Cartea Recordurilor, primarul spune că s-a ajuns la o soluţie de compromis. „Costurile cerute erau uriaşe şi a fost acceptată soluţia ca un inginer cadastral să ofere o adeverinţă cu măsurătoarea oficială, să adăugăm poze şi un video şi să trimitem şi la Cartea Recordurilor şi în Statele Unite“, a detaliat Ivanov.
Primarul comunei Ciprian Ivanov FOTO COsmin Zamfirache
 
Învăţătoarea care a realizat cununa spune că a muncit zi şi noapte alături de familie. „Ideea mi-a venit în 2004 tot la un festival al usturoiului, dar manifestarea a fost suspendată. Când a fost reluată, am început prima dată singură să împletesc. Apoi a venit şi soţul şi cei doi copii mai mari de 9 şi 13 ani. În ultima săptămână am muncit zi şi noapte să terminăm“, spune învăţătoarea.
 
Artă cu căţei de usturoi
 
Învăţătoarea nu s-a rezumat doar la împletit funia-gigant. Cu ajutorul copiilor de la şcoală a început să folosească usturoiul de Copălău şi în scop artistic. „Din căţei facem felicitări, bucheţele de flori, tot felul de obiecte de artizanat, le colorăm, le vopsim. Totul a plecat de la un proiect UNICEF derulat la noi în comună. Mă gândesc că usturoiul este un brand al comunei şi poate fi promovat într-o multitudine de forme, nu doar vândut la piaţă. Am amenajat şi un stand al artei cu căţei de usturoi, evident din grădinile de la Copălău“, spune Cătălina Mursa.
 Felicitări din căţei de usturoi FOTO Cosmin Zamfirache
 
Usturoiul, brandul comunei
 
Copălăul este o localitate situată la 24 de kilometri de municipiul Botoşani, pe drumul către Iaşi. Comuna este renumită în România tocmai pentru usturoiul care creşte pe colinele şi la poalele pădurilor din zonă. 
Planta-condiment este principala sursă de venit a majorităţii familiilor din Copălău şi un brand al localităţii, fiind considerat unicat în ţară. Localnicii sărbătoresc anual planta crescută de secole în comună la „Sărbătoarea usturoiului“. Anul acesta, spre deosebire de ediţiile precedente, usturoiul va duce Copălăul şi în cartea recordurilor.
Standul cu ornamente artistice din usturoi FOTO Cosmin Zamfirache
 
Usturoiul de Copălău, anti-cancerigen
 
Specialiştii agricoli din comună spun că usturoiul cultivat de zeci de generaţii la Copălău are proprietăţi miraculoase, documentate în perioada comunistă de ingineri agronomi japonezi: „Pe vremea lui Ceauşescu  usturoiul a fost studiat de specialişti. Urma să fie omologat, din păcate nu s-a mai făcut nimic. Concluziile de atunci ale specialiştilor de la Iaşi, dar mai ales de la Tokyo din Japonia, unde au fost trimise mostre, au fost că acest usturoi ar fi anti-cancerigen“, spune agentul agricol Ioan Ungureanu. Acesta precizează că specia nu mai creşte în altă parte din România: Localnicii cunosc secretele usturoiului de Copălău FOTO Cosmin Zamfirache
 
„Solurile din Copălău au o compoziţie chimică aparte. Acest usturoi este şi aromat şi dulce, dar şi iute în acelaşi timp“. Bătrânii îi cunosc bine proprităţile. ”Usturoiul ăstea îl creştem din moşi strămoşi. Îl puneam în pământ şi iese. El nu are nevoie de îngrăşământ. Este şi singurul usturoi care rezistă iarna. Îl pui aşa cum este pe funie, îngheaţă şi apoi când trece frigul îşi revine”, spune Maria Apăvăloaie, o bătrână care vinde usturoi din copilărie.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările