Dorin Umbrărescu, supranumit „regele asfaltului”, reclamat pentru drumurile blocate de nămeţi din Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Botoşani va înainta în cursul acestei zile un raport Ministerului Transportului în care va prezenta modul în care firma omului de afaceri Dorin Umbrărescu a acţionat pe drumurile naţionale ce străbat judeţul Botoşani. Consiliul Judeţean a trimis deja raportul către Ministerul Transportului întrucît  a folosit  utilajele de la drumuri judeţene ca să deblocheze tronsoane de la Naţionale.

 Firma UMB Spedition Bacău a fost desemnată de Compania Naţională de Autostrăzi să deszăpezească drumurile naţionale din Moldova şi, implicit, Botoşani în această iarnă. Firma lui Dorin Umbrărescu este considerată  responsabilă de blocarea pentru 24 de ore  a  drumurilor naţionale din Botoşani. Potrivit autorităţilor , firma omului de afaceri Dorin Umbrărescu nu a acţionat corespunzător pe 12.12.2012  şi peste 200 oameni de au stat între nămeţi ore întregi fiind nevoie de intervenţia jandarmilor, pompierilor şi chiar al armatei ca să fie salvaţi.

Mai mult, firma băcăuană a dovedit că nu are suficiente utilaje de intervenţie. „ Nu au autofreze iar două din cele 19 utilaje sunt defecte. Am solicitat ajutorul judeţelor vecine care să ne trimită şase utilaje pentru drumurile naţionale”, a declarat Costică Macaleţi, prefectul judeşului Botoşani.

Primele  porţiuni din drumul naţional care leagă Botoşaniul de Iaşi şi Dorohoi au fost deschise circulaţiei abia astăzi.  Mai mult, la orele amiezii, un autobuz şi trei tiruri cu marfă au rămas blocate pe drumul care leagă Botoşaniul de Suceava. A fost nevoie de intervenţia armatei ca maşinile să fie scoase din zăpada care atingea pe alocuri un metru.  

La orele amiezii erau închise circulaţiei  DN24C, pe tronsonul Santa Mare – Rădăuţi Prut,  DN29, pe sectorul Botoşani – Săveni – Manoleasa , DN29A, pe tronsonul Dorohoi – Rădăuţi Prut,  DN29D, pe segmentul Botoşani – Ştefăneşti, DN29, Suceava– Huţani , DN29C, Cucorăni – Bucecea, cu restricţie pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone “În raportul pe care îl voi trimite Ministerului Transporturilor am prezentat exact situaţia de pe drumurile naţionale care străbat judeţul Botoşani dar şi felul în care am fost nevoiţi să acţionăm de urgenţă  pentru că drumarii nu şi-au făcut treaba corespunzător. Iarna abia a început iar ei nu au măcar utilaje suficiente ”, a mai spus prefectul judeţului Botoşani

Un raport către Ministerul Transporturilor a întocmit şi Consiliul Judeţean Botoşani care a fost nevoit să dirijeze utilajele de deszăpezire de la drumurile judeţene către drumurile naţionale ca sinistraţii să poată fi scoşi din nămeţi.” Nu am avut de ales. Au fost dirijate maşinile de pe drumuri judeţene pentru că sute de oameni era blocaţi în nămeţi pe drumurile naţionale. Degeaba deblocam noi pe drumuri judeţene dacă  drumurile naţionale erau închise”, a declarant Gheorghe Sorescu, subprefectul judeţului Botoşani.

Intervenţia utilajelor de la DJDP Botoşani pe drumurile naţionale reprezintă o cheltuială suplimentară pentru Consiliul Judeţean.  “ Sunt cheltuieli suplimentare. Încă nu am făcut calculele. Permanent am trimis maşini pe drumurile naţionale pentru că au fost situaţii de urgenţă” , a declarat Sorin Clim, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani.

Un bilanţ provizoriu arată că peste 300 de persoane, majoritatea elevi, au fost blocate miercuri în judeţul Botoşani. "Pe drumurile nationale şi-au bătut joc. Noi am lucrat pe naţionale miercuri după-amiază, noaptea trecută, ca să scoatem lumea din zăpezi. Cei de la Drumuri Naţionale au avut nişte utilaje care s-au defectat şi nu au avut capacitatea de a îndepărta zăpada. Au lame mici, nu au autofreze mari",  a declarat Florin Ţurcanu, preşedinte CJ Botoşani  

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite