Războinicul cu 1.200 de copii care a terorizat Europa. Stăpânea nomazi diformi şi era plătit cu mii de kilograme de aur în schimbul păcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Războinicii huni au fost consideraţi nişte monştrii de către contemporanii lor. Au devastat Europa şi au umilit un imperiu milenar. Au făcut ravagii în toată lumea civilizată sub conducerea unui personaj ajuns legendar.

În primele secole ale erei creştine, Imperiul Roman era doar umbra uriaşei forţe politice şi militare care a reuşit să cucerească popoare şi regiuni de pe trei continente. Mânat de probleme interne, de corupţie şi decadenţă morală, Imperiul Roman se divizase după moartea ultimului mare împărat, Teodosie, în anul 395, în două facţiuni distincte, Imperiul de Apus şi Imperiul de Răsărit, condus de lideri slabi, ameninţaţi în permanenţă de comploturi ale ofiţerilor şi pretendenţilor care visau laurii imperiali.

Totodată, Roma se dovedea neputincioasă în faţa valului uriaş de barbari de diferite neamuri care atacau graniţele şi au ajuns să se stabilească pe teritoriul imperiului. 

Practic, în secolul al V-lea, Imperiul se afla la cheremul acestor barbari, luaţi de multe ori ca mercenari în armatele Romei, plătiţi pentru a nu mai ataca sau transformaţi în mentori pentru împăraţii romani. În acest context, Europa a fost lovită de un neam de războinici porniţi din hăurile Asiei. Descrişi ca monştrii sălbatici, dedaţi doar jafului şi războiului, aceştia au minat din temelii lumea civilizată a latinităţii. Se numeau huni şi au reuşit să fie consideraţi de lumea creştină un blestem venit din ceruri pentru a pedepsi decadenţa care domnea în imperiu. Un neam de altfel misterios care a generat numeroase controverse.

”Aceste fiinţe trăiesc ca nişte animale”

În timp ce Imperiul se confrunta cu propriile sale probleme, la fruntariile estului şi-au făcut apariţia, mânate din Asia, populaţii ciudate la sfârşitul secolului al IV-lea. Au lovit iniţial triburile de alani între Volga şi Don răspândindu-se către vest. Aici i-au atacat pe puternicii ostrogoţi stabiliţi în stepele estice din nordul Mării Negre. Au fost pur şi simplu spulberaţi de hoardele asiatice, iar regele goţilor Ermanaric se sinucide.

Aceste triburi se mişcau ca vântul şi atacau tot ce le stă în cale. Atunci i-au văzut şi romanii. Se numeau huni şi erau triburi de călăreţi războinici, nomazi, crescători de vite care se deplasau în căruţe dintr-un loc în altul, cu tot avutul lor. Mânuiau cu o precizie uimitoare arcul, trăgând din goana calului. Aspectul lor fizic însă i-a făcut să tremure pe contemporanii lor. ”Hunii depăşesc în ferocitate şi barbarie tot ce spoate imagina mai sălbatic. Trupul lor îndesat, cu braţe enorme şi un cap nemăsurat de mare, le dă o înfăţişarea monstruoasă... 

Aceste fiinţe trăiesc ca nişte animale. Viaţa lor este atât de primitivă, încât nu cunosc nici condimentele, nici focul: mănâncă rădăcinile plantelor sălbatice, carne crudă pe care o încălzesc între fese şi spinarea cailor. Nu mânuiesc plugul(...) Turmele îi urmează în migraţii, vitele trag căruţe unde trăieşte familia lor: acolo femele ţes şi cos, fac dragoste cu soţii lor, nasc şi îşi cresc copii până la pubertate”, scria autorul latin Ammianus Marcellinus. Totodată aceşti huni, spun aceeaşi contemporani, se automutilau şi îşi petreceau tot timpul călare. ”Brăzdează adânc cu fierul obrajii copiilor lor imediat după naştere(...) Îmbrăcămintea lor constă dintr-o tunică de in şi o cazacă din piei de şobolani sălbatici, cusute laoaltă; tunica e închisă la culoare şi putrezeşte pe trupul lor(...) Pe cal îşi petrec ei viaţa, îşi ţin adunările, fac schimburi,beau şi mănâncă, ba chiar şi dorm aplecaţi pe grumazul animalului lor de călărie”, scrie acelaşi Ammianus Marcellinus. Totodată se spunea că atacă în goana calului, scoţând urlete îngrozitoare şi se retrag în mod viclean pentru a-şi păcăli adversarul. 

Mongoli, coreeni sau turcici

Originea acestor războinici este contestată. Nimeni nu ştie cu exactitate de unde veneau şi de ce au plecat din locurile lor de baştină. Sunt mai multe teorii. Istoricii moderni cred că ei se trag din neamurile Xiong Nu, nişte triburi din nordul Chinei, călăreţi războinici care atacau China şi împotriva cărora a fost ridicat Marele Zid Chinezesc. Alţi specialişti spun că de fapt hunii erau turcici. Sunt şi opinii care le stabilesc locul de origine în vechea Coree, pe baza unor statute de călăreţi nomazi orginari din aceea zonă. ”Una dintre ipoezele cele mai lauzibile se dovedeşe a fi de origine coreeană, din timpuri imemoriale. O suprapopulare a putut antrena o plecare masivă spre nordul Chinei, înaintarea implicând exoduri ale unor ramuri atât spre vestu manciurian, cât şi spre nordul Tibetului până la Pamir.”, scrie Maurice Bouvier Ajam în lucrarea sa ”Attila, Biciul lui Dumnezeu”. Descoperirile arheologice au arătat însă că războinici huni veniţi în Europa, aveau origini diverse, cu un amestec de populaţii turcice şi mongoloide. 

Cert este că veneau de undeva din stepele Asiei şi au atacat cu ferociatea toate populaţiile care le stătea în cale. Întâi în Caucaz, apoi la nordul Mării Negre, peste teritoriul actual al României, în Balcani şi s-au oprit tocmai în apropirea Austriei de astăzi, pe malurile Dunării. De ce au plecat către Europa? Şi la această întrebare există numeroase variante de răspuns. Cele mai plauzibile fiind suprapopularea, schimbările climatice sau conflictele repetate cu dinastia Han în China, o dinastie care dorea să scape de aceşti războinici nomazi prădalnici. Cert este că la sfârşitul secolului al IV lea se aflau până în inima Europei. Unii împăraţi romani pentru a-şi asigura liniştea, le plăteau un fel de taxă de protecţie şi îi flatau cu ranguri onorifice în armata romană. Ba chiar îi foloseau ca mercenari pentru a se apăra de alţi barbari.

Attila, şeful taberelor de căruţe

Masa uriaşă de huni care s-a revărsat dintre Caucaz până în centrul Europei, nu erau unită şi nu avea lideri comuni. Din contră era împărţită în facţiuni. Una dintre cele mai importante grupări era condusă de hunul Roas şi îşi avea sălaşurile în apropiere de actualul oraş Linz. Roas băgase deja frica în Honorius, împăratul Apusului dar şi în omologul său răsăritean. Împăratul din Răsărit, Teodosius al II lea, îi oferise pentru a-l măguli chiar titlu de general roman şi îi oferea sume uriaşe pentru a-i câştiga pacea. În taberele lui Roas, în palatele de lemn din Europa ale hunilor se va naşte Attila, nepotul său. S-a născut probabil în 395 d Hr pe malurile Dunării şi contrar aparenţelor era un barbat educat. Cu o inteligenţă sclipitoare, a beneficiat de profesori greci şi latini, învăţând totodată tradiţia războinică hunică. În adolescenţă a stat chiar în Ravenna, reşedinţa preferată Romei, de către ultimii împăraţi ai Apusului roman, într-un schimb diplomatic între Roas şi împăratul roman Honorius. 

Aici a văzut punctele tari şi slabe ale Imperiului. Întors în taberele de căruţe ale hunilor va deveni mâna dreaptă a unchiului său, călătorind pentru a obţine supunerea triburilor hunice, din Europa până în Asia. ”Attila vorbeşte greaca şi latina şi, după cum afirmă contemporanii săi, mai bine greaca decât latina. El este reprezentantul unchiului său în relaţiile cu cele două imperii”, scrie Maurice Bouvier-Ajam. La doar 27 de ani este asociat la conducerea triburilor hunice ale unchiului său. Atât Roas cât şi Bleda, fratele mai mare al lui Attila, mor în condiţii suspecte, ceea ce a făcut pe mulţi să bănuie că tânărul Attila a fost cel care i-a asasinat pentru a obţine mai repede puterea supremă. După ce ajunge lider al hunilor Attila, va deveni coşmarul Europei. Reuşeşte să unească sub conducerea sa, o masă uriaşă de barbari. Mai precis toate triburile hunice, din Caucaz, Balcani şi vestul Europei, dar şi neamuri germanice sau turcice. 

”De îndată ce accede la putere, el înţelege să fie tratat de către partenerii lui internaţionali ca stăpân al unui imperiu, iar leaţii lui Teodosius(n.r. împăratul roman de Răsărit) vor fi primii care-i vor recunoaşte acest statut; ei i se vor înclina(...)Tot ce se întinde de la munţii Urali şi de la Marea Caspică până la Dunăre constituie imperiul său.”, scrie Ajam. Centrul stăpânirii sale se afla în Pannonia, pe teritoriul Ungariei actuale, datorită păşunilor mănoase ideale pentru crescătorii de vite huni dar şi pentru caii lor. Aici Attila şi-a fixat capitala sa, descrisă de o serie de contemporani. ”Plăcută capitală! La drept vorbind, este un oaş de corturi şi căruţe, în centrul căreia se ridică un sat înconjurat de palisade”, scria Priscus, un contemporan al lui Attila.

”Biciul lui Dumnezeu”

Nemulţumit de modul în care îl trata Teodosius al II lea, împăratul roman de Răsărit dar şi de faptul că nu-i îndeplinea cererile crescânde de fonduri în schimbul păcii, Attila începe prăpădul. Se îndreaptă prima dată către Balcani şi Constantinopol. Hoardele sale de călăreţi războinici şi de neamuri barbare supuse, devastează frumoasele oraşe romane din Balcani. Nimeni nu-i poate sta în cale. Armatele împăratului sunt bătute una după alta, iar Attila ajunge la porţile Constantinopolului. Împăratul roman disperat cere pace. 

O pace scumpă plătită. Îi dă regelui hun nu mai puţin de 2000 de kilograme de aur drept tribut plus sume uriaşe pentru răscumpărarea prizonierilor romani. Attila se retrage dar sub pretextul dorinţei de a-i bate pe vizigoţii stabiliţi în Franţa actuală, se aruncă asupra vestului. Face un prăpăd cumplit, cucerind şi asediind oraşele din Galia acelor vremuri. Slabul împărat Valentinian al III lea, stăpânul Imperiului de Apus, este depăşit de situaţie. Attila, este numit ”biciul lui Dumnezeu„, o pedeapsă divină pentru păcatele din Imperiu. El dealtfel este stăpânul neîncoronat al Europei. Sume uriaşe, curg din prăzi şi tributurile oferite de împăraţii unui Imperiu muribund. Attila, şeful taberelor de căruţe şi a războinicilor diformi făcea legea. Pe lângă numărul mare de trupe pe care-l avea la dispoziţie, 500.000 după unii, Attila a beneficiat de sprijinul a doi generali, unul roman, celălalt grec care au îmbinat tactici romane cu cele ale războinicilor huni.

Europa salvată de o beţie

Singurul care a reuşit să-l învingă pe Attila a fost generalul roman Aetius, prieten de altfel al regelui hun, din adolescenţă. Aetius a reuşit să-l înfrângă, într-o bătălie rămasă legendară. A avut loc în Franţa actuală, pe Câmpiile Catalunice. Mai precis în anul 451 d Hr o armată romano-gotică i-a bătut pe huni. Nu a fost o victorie decisivă fiindcă Attila s-a regrupat imediat şi a trecut prin foc şi sabie Italia, ajungând aproape să cucerească Roma. Culmea a fost convins de papa Leon I, în mod misterios, să lase capitala eternă în pace. Lumea părea neputincioasă în faţa acestui şef războinic. Culmea, a fost salvată de o beţie. 

Mai precis se spune că la nunta lui Attila cu Ildico, din 453 d Hr, hunul ar fi băut prea mult. Autorul antic Priscus, spune că acesta bea fără măsură. Din această cauză ar fi suferit o sângerare esofagiană în timpul somnului şi s-ar fi înecat cu propriul sânge. Sunt însă şi păreri care arată că de fapt Attila a murit otrăvit în urma unui asasinat comandant de împăratul roman de Răsărit, sătul de ameninţarea hunică şi de plata unui tribut atât de mare. Sunt şi legendele germanice, care spune, fără însă vreun temei, că ar fi fost ucis în somn de o prinţesă burgundă luată cu forţa de nevastă de marele rege hun. Cert este că după moartea sa, stăpâniea hunică se destramă şi nu mai reprezintă o ameninţare.

Regele cu 1200 de copiii

Attila este descris de Priscus şi de alţi contemporani ca un lider schimbător cu mania grandorii. Era ba crud, ba prietenos şi foarte şiret în relaţiile diplomatice. Totodată acelaşi Priscus spune că era un mare beţiv, preferând să bea până la inconştienţă. Totodată despre Attila se spune că era mare iubitor de femei. Ar fi avut peste 300 de neveste şi alte sute de concubine. Mai mult decât atât se spune că avea cu ele peste 1200 de copii, iar istoricul Iordanes, spune că ”toţii copiii lui formau aproape un popor„. Cu toate acestea niciun urmaş al lui Attila nu a reuşit să-i continue moştenirea războinică.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Cum arătau cu adevărat geţii. Miturile privind aspectul lor impunător au fost spulberate de specialişti

T

ezaur misterios descoperit pe teritoriul României. Cum era folosită de fapt comoara geţilor de la Stânceşti şi care-i sunt originile

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite