Protest cu aproape 500 de oameni la Botoşani. Aceştia au scandat împotriva restricţiilor

Protest cu aproape 500 de oameni la Botoşani. Aceştia au scandat împotriva restricţiilor

Protest în faţa Prefecturii FOTO botosaneanul.ro

Sute de botoşăneni s-au adunat astăzi la protestul împotriva restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei. Aceştia s-au adunat în faţa Prefecturii şi mai apoi au plecat în marş pe străzile oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Protestul s-a declanşat în faţa Prefecturii Botoşani în jurul orei 17.00. Dacă la început a fost un număr redus de persoane, protestatarii s-au înmulţit considerabil către ora 18.00, ajungând la aproximativ 500 de persoane. Mulţi dintre cei prezenţi în faţa Prefecturii şi-au aruncat măştile şi au scandat împotriva restricţiilor impuse de autorităţi. 

Municipiul Botoşani şi încă alte 8 localităţi din judeţ au intrat în scenariul roşu de sâmbătă, restaurantele, cinematografele s-au închis iar circulaţia a fost restricţionată după ora 20.00. O parte a protestatarilor au venit cu steaguri tricolore şi au strigat ”Libertate” sau ”Nebunia omoară România”. 

După ora 18.00, protestatarii au mărşăluit pe străzile oraşului, pe Pietonalul Unirii, în Centrul Istoric, coborând apoi pe Pietonalul Transilvaniei. În tot acest timp, protestatarii au fost flancaţi de jandarmi. În drumul lor, oamenii veniţi la proteste i-au îndemnat şi pe ceilalţi botoşăneni să iasă din case şi să ceară stoparea interdicţiilor. 

 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările