Preot român în Marea Britanie: nu e plătit pentru serviciile sale pastorale şi munceşte în construcţii ca să se întreţină

Preotul Paul Loghin (33 de ani) are o activitate pastorală voluntară în Marea Britanie, pentru românii credincioşi de acolo, şi se întreţine ca specialist în amenajări interioare.

Paul Loghin este un cunoscut al şantierelor din Londra. Are 33 de ani şi a venit în Marea Britanie acum 11 ani. Munceşte cot la cot cu alţi români, majoritatea tineri de la ţară, în construcţii. Este un adevărat specialist al izolărilor şi amenajărilor interioare, iar în prezent are chiar propria echipă.

Puţini dintre cei pentru care lucrează ştiu însă că Paul de pe şantier are şi o altă misiune după ce pune casca şi salopeta în portabagajul maşinii. Paul, specialistul în izolaţii şi amenajări interioare, devine părintele arhidiacon Paul Loghin, ajutor al înalţilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din diaspora, printre care şi al mitropolitului Iosif al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Paris.

În zilele libere, părintele arhidiacon Paul Loghin străbate parohiile româneşti din tot Regatul Unit. Pe lângă slujbe, el ajută şi la organizarea comunităţilor româneşti, dar întreprinde şi o vastă misiune filantropică. „A fost o chemare lăuntrică pe care nu am putut să nu o ascult. Nu ştiu, cu puterea raţiunii, să explic de ce am ajuns acolo, în Marea Britanie“, spune Paul Loghin.

De ce a plecat în Marea Britanie

Paul Loghin s-a născut la Botoşani şi a urmat cursurile Seminarului Teologic din localitate. Apoi, Facultatea de Teologie. Acum 11 ani, în 2007, la numai 22 de ani, a fost hirotonit diacon. La scurt timp avea să părăsească România pentru a ajunge în Marea Britanie, mânat, spune părintele, de o chemare lăuntrică şi de o dorinţă de a cunoaşte lumi şi culturi noi .

„Motivele acestei alegeri au fost diverse. A fost pe de o parte dorinţa de a mă implica în domeniul bisericesc, filantropic şi pastoral. Mereu am considerat că aceasta este o misiune de căpătâi a Bisericii, iubirea şi milostenia. Pe scurt, filantropia. Apoi a fost o dorinţă lăuntrică de a cunoaşte locuri noi, alţi oameni, alte societăţi şi mentalităţi. A trebuit să primesc binecuvântarea, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi am plecat în necunoscut“, a precizat Paul Loghin.

În Marea Britanie, diaconul botoşănean şi-a început misiunea. S-a stabilit iniţial în Londra, dar a străbătut zeci de mii de kilometri prin tot Regatul Unit, ajutând la slujbe, pentru a cerceta cazurile sociale, dar şi pentru tot felul de misiuni filantropice. Pentru diaconul de la aceea vreme, parohia sa era Marea Britanie. Datorită misiunilor sale filantropice şi pastorale, Paul Loghin a primit titlul onorific de arhidiacon în Marea Britanie. Sau mai precis un diacon-şef, numit pe lângă episcop. Aşa a ajuns o persoană de încredere a mitropolitului Iosif al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale.

„Responsabilitatea mea este să-l ajut pe părintele mitropolit Iosif al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Paris. Pană de curând îl aveam alături şi pe Preasfinţitul Ignatie, arhiepiscop de Huşi, arhivicar pe Spania şi Portugalia, având ca ascultare şi Regatul Unit.  Îi însoţesc la slujbe şi slujim în Biserică. Apoi comunicăm cu oamenii spre o bună rânduială. Le ascultăm problemele şi încercăm să le oferim soluţii. Este o provocare adaptarea într-o ţară cu alte obiceiuri, altă limbă, altă mentalitate. Merg în toată Marea Britanie, din sudul Angliei până în nordul Scoţiei, în Ţara Galilor şi chiar Irlanda. Ajut la slujire şi mă implic în diferite misiuni pastorale şi filantropice pentru toţi românii ortodocşi şi nu numai. Mai precis pentru toţi ortodocşii, indiferent de naţionalitate. Sunt şi ruşi, sârbi, bulgari şi aşa mai departe“, spune Paul Loghin.

Arhidiaconul botoşănean spune că numărul parohilor româneşti din Marea Britanie este foarte numeros, datorită numărului mare de emigranţi din România. „Sunt foarte mulţi români în Anglia. Sunt comunităţi puternice în majoritatea marilor oraşe. Să nu mai vorbim de Londra, unde poate sunt cei mai mulţi. Românii care vor să beneficieze de serviciile unui preot se organizează într-o parohie. Apoi, cu binecuvântarea episcopului, după ce se cercetează la faţa locului situaţia, este trimis un preot care să slujească.  La prima vedere pare a fi o bucurie pentru slujitorii Biserici, că au credincioşi care să fie păstoriţi. În realitate este un motiv de îngrijorare. Atâţia oameni dezrădăcinaţi nevoiţi să plece departe de casă pentru un trai decent nu este un motiv de bucurie în niciun caz“, spune Loghin. Numai în Londra sunt şase parohii româneşti. Iar arhidiaconul Paul Loghin le străbate pe toate, de obicei alături de episcop sau mitropolit, dar şi pentru a-i ajuta pe preoţii din diferitele zone ale Marii Britanii.

Munca pe şantier

Toată această muncă filantropică şi pastorală arhidiaconul botoşănean o face însă sub formă de voluntariat. A plecat în Anglia fără să ceară nimic în schimb. Pentru a se întreţine, arhidiaconul munceşte pe şantier. A început de la munca de jos şi s-a apucat de o meserie în care nu avea niciun fel de experienţă. „Eu nu sunt plătit pentru serviciile mele. Nici nu mi-aş dori. Este misiunea şi cred drumul meu. Pentru ceea ce am fost hărăzit. Am ştiut că plec să fac voluntariat. Mi-am asumat asta. M-am angajat în construcţii pentru a mă întreţine. Noi, slujitorii Bisericii din diaspora, muncim pentru a ne întreţine. Sunt şi şoferi de TIR, şi în construcţii, şi în IT. Suntem aproape de credincioşi, trăim greutăţile, problemele lor şi ajungem poate să-i înţelegem în felul acesta“, adaugă arhidiaconul.

Paul Loghin este căsătorit, are un copil şi, pentru a le oferi un trai mai bun, a dat dovadă de aceeaşi perseverenţă şi pricepere ca şi în cariera ecleziastică. A învăţat repede şi a muncit mult. Astăzi este un adevărat specialist în izolaţii şi amenajări interioare. Şi-a constituit propria echipă, formată din români. „Eu lucrez pe şantier şi fac amenajări interioare. Lucrez împreună cu câţiva băieţi români. Luăm casa şi facem structuri metalice, pereţi din rigips, punem izolaţie, placăm pereţii“, spune Paul Loghin.

Biserica din portbagaj

După ce termină o săptămână istovitoare de muncă pe şantierele din Anglia, Paul Loghin îmbracă straiele arhidiaconului. Începe cealaltă misiune. Se urcă în maşină şi conduce oriunde este chemat în Marea Britanie. Fie pentru a sluji, pentru pentru a face un fel de achete sociale pentru episcop sau pentru misiuni filantropice de ajutorare a românilor din Anglia aflaţi în impas.

„Duminică ne dedicăm timpul exclusiv Bisericii şi omului. Ori de câte ori sunt cazuri sociale şi trebuie să cercetez situaţia plec, fiindcă asta este misiunea mea. Totodată, am făcut călătorii misionare. De exemplu, odată cu Presfinţitul Ignatie trebuia să plecăm din Londra către Aberdeen, în Scoţia. Am plecat de cu seară şi am condus 8-9 ore. Am ajuns la 5 dimineaţa. Am dormit trei ore şi apoi am făcut liturghia împreună cu părintele paroh de acolo. Au urmat apoi întâlnirile cu oamenii din parohie. Şi de multe ori aşa arată programul nostru.  În ciuda oboselii este o misiune care trebuie făcută. Repet, acesta este drumul meu. Au fost şi momente grele, când simţeam crunt oboseala, dar le pui pe seama ispitei. Fiindcă noi, ca slujitori, dacă spunem că nu mai pot, atunci nu am mai fi slujitori. Cu Dumnezeu, mergi înainte“, spune arhidiaconul.

Preoţii ortodocşi din Anglia, adaugă arhidiaconul, slujesc în biserici anglicane sau catolice. Uneori chiar în casa omului care-i cheamă. Parohiile iau naştere la cererea românilor care se adună într-o comunitate. „Parohia se naşte din dorinţa omului de a fi în contact cu Dumnezeu. Şi cum poţi să fii mai bine în contact cu Dumnezeu dacă nu în casa Lui. Şi casa lui Dumnezeu nu este doar biserica, ci şi credincioşii care o formează. Ei sunt cununa ei. Nu avem propriile bisericii, slujim în cele catolice şi anglicane, pe care le închiriem împreună cu membrii parohiei. Dar  ce sentiment te pătrunde când faci un Sfântu Maslu în casa omului. Atunci oamenii se unesc cu slujitorii Bisericii în rugăciune şi se roagă pentru toată lumea. Este un sentiment uluitor. Acolo toată lumea vine în ajutor, cu o rugăciune, cu un gând bun, îşi împărtăşesc sentimentele. Dorinţa de a nu pierde contactul cu ceea ce strămoşii noştrii ne-au lăsat şi anume credinţa. De multe ori înainte de slujbă punem icoanele şi toate obiectele de cult împreună pe pereţii bisericilor din Anglia şi este un sentiment înălţător“, spune Paul Loghin. Românul spune că obiectele de cult încap în portbajgajul său, iar biserica poate fi amenjată oriunde există un grup de credincioşi.

Cea mai importantă misiune a arhidiaconului în diaspora este cea filantropică. Numeroşi români ajung în impas în străinătate. Fie sunt aduşi şi păcăliţi, lăsaţi pe stradă, fără bani şi fără să cunoască limba, fie păţesc necazuri. „Tot omul are nevoie de ajutor, de implicarea semenilor în viaţa celuilalt, de a ajuta să treacă peste momentele grele din viaţă. Biserica are datoria morală să ofere un exemplu de filantropie. Dacă noi, slujitorii bisericii, propovăduim cele morale, dar nu demonstrăm şi faptic aceste lucruri, atunci este o notă puţin plăcută. În diaspora, dacă un român are probleme, şi ne referim la probleme reale, probate, atunci luăm măsuri şi îi ajutăm. La biserică românii se întâlnesc şi se ajută. Nu doar se rezumă la religie, ci şi la celalalte probleme, filantropice, sociale. Sunt aduşi români în străinătate şi lăsaţi de izbelişte. Uneori, familii împreună cu copii. Li se promite mare cu sarea, dar îi lasă în ţară străină fără bani, fără nimic. Nici măcar nu ştiu limba. Sunt neajutoraţi.  Şi atunci noi îi ajutăm. Facem tot posibilul să găsim o modalitate de a-i trimite în siguranţă acasă sau dacă vor să rămână să aibă unde sta şi eventual un loc de muncă“, spune Paul Loghin.

„Necredinciosul din România devine credinciosul de afară“

De altfel, arhidiaconul botoşănean spune că parohiile din Anglia şi întrega diaspora nu sunt doar locuri unde se practică cultul religios, ci şi adevărate locuri de socializare şi ajutor reciproc. Un catalizator al comunităţilor româneşti.

„Acolo se creează centrul spiritual al acelei comunităţi. În diasporă, în străinătate, singurul loc unde poţi să vorbeşti româneşti, unde te poţi identifica ca român, unde te poţi ruga, este biserica. Niciun alt loc nu îndeplineşte toate aceste cereri. Acolo omul interacţionează cu fraţii lui români. În biserică ne ajutăm foarte mult. Îţi poţi găsi viitoarea soţie, un nou job. Sau, cum se întâmplă deseori, ai ajuns în străinătate şi cauţi loc de muncă. Acolo socializezi şi poţi fi ajutat“, spune Paul Loghin.

Totodată părintele arhidiacon spune că în biserică românii luptă cu dorul de casă şi cu sentimentul de dezrădăcinare. „Dorul de ţară este permanent. Dacă nu ştii să-l controlezi, te macină, te înebuneşte. Acolo oamenii se descarcă sufleteşte. Îşi spun problemele, primesc o vorbă bun, un gând bun, un sfat. Într-o lume de multe ori egoistă acolo apare altruismul. Te ţine departe şi de tentaţiile unei lumi plină de ispite, de multe ori fatale. Părinţii şi copii suferă unii după ceilalţi. Este cutremurător. În biserică aceşti oameni învaţă să se aline. Există un fenomen foarte interesant. Necredinciosul din România ajunge credinciosul din afară“, adaugă arhidiaconul.

Paul Loghin este absolvent şi al Facultăţii de Muzică, secţia Muzică Religioasă a Universităţii Ovidius din Constanţa. În acest an arhidiaconul şi-a început şi masteratul în canoane juridice, la aceeaşi universitate.