Premiul Iorga nu se acordă în acest an. Lucrările publicate sunt prea slabe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai puţini vizitatori sunt de la an la an
Tot mai puţini vizitatori sunt de la an la an

Nepotul lui Nicolae Iorga dar şi ceilalţi patru membri au juriului au decis că niciuna dintre apariţiile editoriale din ultimul an nu-şi justifică primirea acestui premiu. Decizia este o premieră în ultimii nouă ani.

Cinci apariţii editoriale, publicate până pe 15 octombrie, au fost analizate de juriul condus de istoricul Andrei Pippidi. Membrii juriului au decis că niciuna din apariţiile editoriale nu merită premiate în acest an întrucât nu se ridică la nivelul aşteptat. „ Prin acordarea acestui premiu se urmăreşte recunoaşterea meritelor unor personalităţi consacrate din domeniul ştiinţelor umaniste care s-au ocupat de-a lungul timpului de elaborarea unor studii ştiinţifice privind viaţa şi opera istoricului Nicolae Iorga, cât şi stimularea interesului tinerilor cercetători pentru aceeaşi tematică. Noi am făcut două nominalizări dar au fost şi lucrări primite direct de juriu. Niciunul dintre autori nu s-a ridicat la nivelul aşteptat", a declarat Violeta Budăi Damaschin, preşedintelui Asociaţiei Culturale "Nicolae Iorga" din Botoşani care precizează că manifestările dedicate marelui istoric Nicolae Iorga nu vor fi umbrite de neacordarea premiului .

Valoarea premiului estecuprinsă între 2500 şi 5000 de lei. Premiul Naţional "Nicolae Iorga"este acordat şi finanţat de Primăria Botoşani şi Consiliul Local, la propunerea celor care organizează în fiecare an manifestări menite să pună în valoarea personalitatea lui Nicolae Iorga, respectiv Asociaţia Culturală „Nicolae Iorga" şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional. Este pentru prima dată în ultimii nouă ani când acest premiu nu se acordă.

Manifestările dedicate comemorării lui Nicolae Iorga vor avea loc anul acesta în perioada 26-27 noiembrie, atît la casa memorială "Nicolae Iorga", cât şi la Teatrul "Mihai Eminescu".

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite