Poveştile uluitoare ale războinicilor care au înfruntat singuri armate întregi. Au ucis între 40 şi 300 de soldaţi şi au ţinut în loc câte 15.000 de adversari

Poveştile uluitoare ale războinicilor care au înfruntat singuri armate întregi. Au ucis între 40 şi 300 de soldaţi şi au ţinut în loc câte 15.000 de adversari

Benkei în lupta de la pod FOTO Pinterest.com

De-a lungul istoriei, au fost consemnate fapte de arme aproape imposibil de crezut. Vechile cronici amintesc despre războinici din diferite părţi ale globului care au ţinut singuri piept la armate întregi şi au înfruntat mii de adversari fără niciun sprijin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oamenii sunt capabili de lucruri ieşite din comun, şi pe care povestite ulterior cu greu şi le-ar putea imagina ca fiind posibile. Cu toate acestea mărturiile din trecut, în special cronicile dar şi legendele populare transmise din generaţie în generaţie consemnează câteva fapte de arme care depăşesc limita obişnuitului. 

Este în special vorba despre războinici legendari care au reuşit, singuri, să ţină pe loc şi să înfrunte armate întregi. Sunt luptătorii care au strecurat frică şi respect în sufletul inamicilor, fiind consideraţi în vremuri ale mitului şi superstiţiilor, adevăraţi zei nemuritori.

15.000 de războinici ţinuţi în loc de un singur om

În anul 1066, un astfel de războinic a intrat în legendă. Numele nu-i este cunoscut, dar faptele îi sunt consemnate în Cronica Anglo-Saxonă. Mai precis este vorba despre un viking norvegian care conform cronicii a reuşit să ţină în loc, luptând de unul singur, o armată de 15.000 de saxoni, care luaseră prin suprindere forţele vikinge adunate lângă podul de la Stamford. De altfel această confruntare a intrat în istorie sub numele de bătălia de la podul Stamford. Evenimentele s-au petrecut în felul următor. În anul 1066 murea regele anglo-saxon Edward Confesorul, fără niciun moştenitor. În aceste condiţii coroana Angliei saxone era disputată de mai mulţi pretendenţi. Înainte de a muri, Edward l-a numit succesor pe Harald fiul lui Godwin, un puternic thane(n.r. un fel de conte) de Wessex. 

Evident decizia bătrânului rege l-a nemulţumit pe Harald Hardrade rege al Norvegiei dar şi pe William duce al Normandiei, vasal al regelui Franţei. Ambii doreau coroana saxonă, după o serie de întâmplări şi împrejurări prin care îşi justificau pretenţiile. Harold se vedea nevoit să înfrunte doi adversari foarte puternici. Unul care ataca din nord iar celălalt care venea pe plajele din sud. Primii care au atacat au fost vikingii lui Harald Hardrada. Regele Harold se afla în sud aşteptând invazia normandă, aşa cum a fost anunţat de iscoade. William şi-a amânat însă expediţia peste canalul mânecii iar Harold a fost prins nepregătit de atacul brusc al scandinavilor, în nord. 

Cronica Anglo-Saxonă spune că norvegienii au invadat Anglia cu aproximativ 300 de nave, afirmaţie susţinută şi de cronicile scandinave. ”Se spune că regele Harald avea peste 200 de corăbii în afară de vasele pentru aprovizionare”, arăta Snorri Sturluson în Saga lui Harald.  Armata norvegiană făcuse joncţiunea şi cu forţe ale vikingilor din Orkney dar şi cu mercenari din Flandra şi Scoţia. Totodată alături de armata norvegiană a venit şi bandele vikingului legendar Tostig Godwinson. Se estimează că invadaseră Anglia peste 9000 de vikingi, războinici încercaţi şi feroce. După ce au făcut praf armata saxonă din nord condusă de Edwin de Mercia vikingii s-au îndreptat către sud.  Harold a mărşăluit în cea mai mare viteză către nord pentru a-i întâlni pe vikingi. Se estimează că avea o armată de aproximativ 15.000 de războinici saxoni. 

I-a prins total nepregătiţi pe vikingi în zona numită Podul Stamford. În fapt era un pod îngust care trecea peste râul Derwent. Grosul armatei vikinge se afla dincolo de râu. De altfel războinicii scandinavi era nepregătiţi şi pe deasupra trebuiau să lupte din vale către deal, ceea ce-i transforma în ţintă sigură. Aveau nevoie de timp pentru a se regrupa şi mai ales pentru a ajunge într-o poziţia bună de luptă. Acel răgaz le-a fost oferit de un războinic viking. Este descris ca un berserker uriaş înarmat cu un topor danez, lung şi ucigător. Cronica Anglo-Saxonă spune că a blocat efectiv podul, de unul singur în faţa armatei engleze. În cel mai scurt timp şi-a arătat şi calităţile războinice. Se spune că peste 40 de războinici saxoni au căzut sub tăişul securei sale. 

Părea invinciibil în faţa unei armate întregi, profitând evident de faptul că pe acel pod, nu puteau trece mai mult de doi oameni odată. ” Era unul dintre norvegieni, care a înfruntat de unul singur armata engleză, în aşa fel încât nu puteau trece podul şi nici să-şi asigure victoria”, se arată în cronica Anglo-Saxonă. Moralul saxonilor scădea iar luptătorii refuzau să mai urce pe pod pentru a-l înfrunta pe războinicul viking. În acele momente, un om al regelui saxon s-a strecurat pe sub pod şi printr-o despicătură a traverselor a înfipt lancea adânc în pântecul neprotejat al vikingului. În acest fel saxonii au putut trece podul. 

Omul care inspira teroare chiar şi după moarte

Un alt războinic legendar şi-a creat o faimă aparte chiar şi după moarte. De această dată este vorba despre un luptător din celălalt capăt al lumii, din Japonia medievală. Se numea Benkei şi a fost iniţial un călugăr budist apoi un samurai faimos. În jurul său s-au ţesut numeroase legende, inclusiv aceea că era fiul unui demon sau al unui zeu. Aventurile legendare ale lui Benkei sunt numeroase. Din punct de vedere istoric Benkei ar fi trăit la sfârşitul erei Heian, undeva la finele secolului al XII lea, în Japonia. Era o perioadă a războaielor pentru putere şi a ridicării clasei samurailor ca şi războinici de elită, privilegiaţi. Personajul despre care discutăm se numea Saito Musashibo Benkei. Acesta ar fi fost oferit de mic unei mănăstiri budiste, circulând poveşti despre faptul că mama sa, fiica unui fierar ar fi dat copilul mănăstirii fiindcă fusese conceput în urma unui viol. Benkei a primit încă din copilărie porecla de  Oniwaka, adică ”copilul demon”. Se spune, dar aşa este şi înfăţişat în diferite reprezentări ca un personaj cu trăsături respingătoare, cu un fizic masiv ce dovedea o forţă uriaşă. 

A fost crescut în lumea călugărilor asceţi, acolo unde a învăţat de altfel şi arta samurailor. În special a deprins la perfecţie lupta cu naginata, o armă ca o suliţă, prevăzută la capăt cu o lamă lată şi lungă. Fiind de nestăpânit şi fără să respecte rigorile mănăstirii Benkei a fost alungat.  A devenit un yamabushi, adică membrul unei secte de asceţi ce trăiau în zonele muntoase, retraşi. După un timp Benkei a început să ducă o viaţă de proscris. Îşi ducea veacul prin zona Kyoto şi se spune că avea şapte arme, pe care le căra în permanenţă după el. Poveştile despre Benkei spun că se instalase în zona unui pod şi că provoca pe oricine îi ieşea în cale la luptă. Tot conform legendelor Benkei ar fi ucis nu mai puţin de 999 de oameni care au îndrăznit să se dueleze cu el. A fost învins de unul singur, Minamoto no Yoshitsune un samurai care conducea clanul Minamoto. Benkei a jurat credinţă generalului japonez şi a devenit boduguard-ul său. Alături de şeful clanului Minamoto, Benkei a participat la Războiul numit Genpei, între clanurile Minamoto şi Taira. În urma bătăliei navale de la Dannoura, clanul Minamoto a câştigat supremaţia în Japonia. 

Fratele lui Minamoto no Yoshitsune, numit Minamoto no Yoritomo  l-a trădat însă pe şeful de clan. Mai mult decât atât l-a atacat pe neaşteptate după ce în prealabil, în secret, a strâns o coaliţie împotriva lui. În 1189, , Minamoto no Yoshitsune a fost încercuit în castelul său Koromogawa no tate. Fără şansă Yoshitsune a decis să-şi facă seppuku. Singurul războinic care a supravieţuit a fost Benkei. Acesta i-a promis că-i va reţine pe duşmani până când acesta îşi va duce la bun sfârşit misiunea de onoare a oricărui samurai. Benkei s-a înarmat cu renumita sa Naginata şi s-a aşezat în faţa podului provocând cele câteva mii de războinici adverşi la luptă. Podul era suficient de îngust încât să încapă 3-4 oameni unul lângă altul. Benkei se spune că a ucis peste 300 de luptători inamici.  Speriaţi de acest războinic uriaş, despre care vechile poveşti japoneze spun că avea la numai 17 ani aproape 2 metri, comandanţi lui Minamoto no Yoshitsune au dat ordin ca pur şi simplu să se renunţe la onoare şi să tragă cu săgeţi în Benkei. 

Spre stupefacţia tuturor, Benkei a rămas cu aceeaşi privire cruntă, aşteptându-şi împietrit adversarul. Din armura sa de samurai îi ieşeau peste 20 de săgeţi. Abia după câteva ore, adversarii au îndrăznit să se apropie de Benkei şi să constate că este mort. Acesta a fost războinicul de care adversarii se temeau şi după moarte.

Vă mai recomandăm:


citeste totul despre: