Povestea Mariei Bălan, regina spionajului din România. Comparată cu „Mata Hari“, a fost cea mai temută iscoadă pe frontul de est în Primul Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Bălan a fost una dintre celebrele femei-spion din Primul Război Mondial. Fermeca cu frumuseţea ei ofiţerii şi comandanţii austrieci din Transilvania şi le afla secretele. Datorită ei au fost dejucate numeroase planuri ale armatei austro-ungare. Se spune că avea capacitatea să dispară asemenea unui magician.

În anii duri ai primului război mondial, lupta nu era dusă doar în tranşee şi pe câmpurile de bătălie, acolo unde cifrele oficiale arătau un număr fără precedent de victime în istoria umanităţii. În spatele frontului, de multe ori în saloane, în locuri ferite de gloanţe, obuze sau gaze toxice, lupta era dusă de războinicii ascunşi, cei care încercau cu puterea minţii, cu o mare doză de carismă şi cu farmecele personale să salveze sau să condamne mii de vieţi. 

Este vorba de spionii care acţionau pentru a afla fiecare mişcare a adversarului. Au fost spioni celebri mai ales pe frontul de vest, dar şi pe cel de est. Şi Regatul României intrat în război în anul 1916, a avut spionii săi de geniu. Cel mai important spion al României din primul război mondial şi probabil de pe tot frontul de est a fost o femeie.

Se numea Maria Bălan şi a stârnit uimirea întregii Europe cu calităţile sale ieşite din comun. Se spune că era capabilă să dispară şi să afle absolut tot ce-şi doreşte.

Agentul B-9 coşmarul Austro-Ungariei

Încă din anul 1914, chiar cu doi înainte de intrarea României în război, un agent românesc era infiltrat pe teritoriul Austro-Ungariei. Mai precis în Timişoara, oraşul care adăpsotea o importantă garnizoană austro-ungară. Numele de cod al agentului era B9. Informaţiile despre orice mişcare diplomatică sau militară erau transmise de agentul B9 cu o fidelitate de invidiat. Se spune că putea să afle orice i se cerea. 

Toate rapoartele spionului român ajungeau la Direcţia Siguranţei Generale a statului din Ministerul de Interne al Regatului României şi la secţia a II a Marelui Stat Major din Ministerul de Război al României. După intrarea româniei în război, rolul agentului B-9 devine decisiv.

”Intrând în relaţii cu ofiţeri germani şi austro-ungari din Timişoara, agentul B-9 aduce imense servicii României şi Serbiei în anii primului război mondial, procurând informaţii cu privire la pregătirile militare şi la mişcările de trupelor austro-ungare din Banat precum şi la planurile Puterilor Centrale îndreptate împotriva României”, preciza scriitorul Ion Bodunescu, autorul lucrării ”Descifrarea unei istorii necunoscute”, scrisă în colaborare cu Ion Rusu Şirianu.

image

Trupele române intrând în Timişoara în Primul Război Mondial FOTO opiniatimisoarei.ro

Totodată colonelul în rezervă Ştef Marian preciza că datorită agentului B-9 România a evitat implicarea în operaţiuni militare perdante şi a dejucat numeroase acţiuni ale Corpului 7 de armată austro-ungară. Practic, ofiţerii austro-ungari se simţeau anticipaţi la fiecare pas. Activitatea agentului B-9 a făcut ca serviciile de constraspionaj austriece să investească resurse importante în prinderea lui. Era aproape imposibil, B-9 era ca şi o fantomă. În Transilvania a fost imposibil de demascat. Culmea, a fost dat în vileag la Bucureşti, acolo unde se aflau datele sale personale şi oamenii care l-au trimis în misiune. 

Frumoasa româncă care a fermecat ofiţerimea austro-ungară

Spionii austro-ungarii de la Bucureşti au aflat că B-9 se numeşte de fapt Maria Bălan şi este o frumoasă româncă, de numai 19 ani, spion dublu, pentru România şi Serbia. Totodată, au fost depistate şi metodele sale. În primul rând, în urma ordinelor de la Bucureşti se mutase la Timişoara şi frecventa societatea înaltă a oraşului. Frumuseţea răpitoare a femeii a atras atenţia ofiţerilor şi comandanţilor austro-ungari. Pentru a afla informaţii, Maria Bălan cocheta cu aceştia şi în vâltoarea iubirii le smulgea informaţii preţioase. Ştia să se retragă la timp şi cu motive veridice. În urma deconspirării a fost arestată şi judecată de un tribunal militar. A fost condamnată la moarte prin spânzurare.

Maria Băla şi o dispariţie demnă de Houdinni

În 1918, execuţia Mariei Balan a fost planificată. La momentul respectiv, soldaţii care urmau să o aducă pentru spânzurare au rămas mască. ”Călăii se îndreaptă către celulă pentru a o aduce pe osândită sub funia spânzătorii pregătite din vreme, dar stupoare: celula e goală, «B9» dispăruse”, preciza Ion Bodunescu. Maria Bălan evadase într-un mod misterios. Nu a forţat nici intrarea, nici zăbrelele, era şi imposibil, era o tânără delicată. Nici până astăzi nu este cunoscut modul în care Maria Bălan a evadat. 

Mata Hari de România, spion de talie europeană

Cert este că Maria Bălan a ajuns într-un final la Bucureşti, acolo unde a fost întâmpinată cu braţele deschise. În orice caz povestea ei a făcut înconjurul Europei, fiind comparată cu celebra Mata Hari şi unul dintre cei mai talentaţi spioni ai primului război mondial. ”Faimoasa Maria Bălan, regina spionajului”, se arăta în cotidianul francez Paris Soir. Maria Bălan şi-a schimbat imediat numele, iar soarta ei a fost trecută sub tăcere.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Logofătul Ioan Norocea, considerat mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul: a slujit şapte domnitori, avea spioni la Roma şi la Constantinopol

La ordinea zilei – spionii

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite