Portret/ Evelina Ciubotariu uită de emoţii în faţa microfonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evelina Ciubotariu
Evelina Ciubotariu

Are şase ani şi a debutat când avea trei. Atunci când urcă pe scenă „încremeneşte“ o mulţime de adulţi cu vocea ei. Când primeşte un premiu, abia îl poate duce. Încă nu a învăţat să citească, în schimb, atunci când leagă silabe şi le pune pe note muzicale, adulţii se opresc s-o asculte.

Ca orice copil pasionat de muzică, Evelina a început să cânte prin casă folosind pe post de microfon fel şi fel de obiecte.

Primul pas a fost un microfon de jucărie făcut cadou de părinţii ei. Vizitele la Teatrul „Vasilache“ au început să-i deschidă Evelinei tot mai mult gustul pentru muzică, fiind impresionată cel mai mult, spune botoşăneanca, de copiii care cântau pe scenă, costumaţi în haine atât de frumoase.

„La unul din spectacolele unde am dansat şi eu am văzut o fetiţă cântând o melodie foarte frumoasă. «MiReLa» se numea melodia. Era o fetiţă blondă cu ochii albaştri, cu părul foarte lung care se numea Miruna şi care mi-a plăcut foarte tare. Am vrut sa aflu cine a invitat-o sa cânte şi aşa am ajuns să iau cursuri de muzică cu domnul profesor Mihai Paul Ciprian, tăticul Mirunei. Am devenit o foarte bună prietenă a Mirunei şi încerc mereu să ajung să cânt ca ea“, a spus artista.

A fost Miss la trei ani

Evelina a început să ia cursuri de muzică încă de la trei ani şi jumătate, sub îndrumarea lui Paul Ciprian. În afară de orele cu profesorul de muzică, Evelina mai exersează şi acasă, două ore pe zi cu „mami“. Odată valorificate calităţile Evelinei, spectacolele, în care mica artisă îşi arăta performanţele nu au întârziat să apară.

„Viaţa mea fără muzică ar fi urâtă şi plictisitoare şi viaţa tuturor cred că ar fi la fel deoarece muzica este cel mai frumos lucru. Deşi sunt mică, am participat la multe spectacole şi de curând am început să concurez alături de alţi copii talentaţi“, spune Evelina. Pe cât este de talentată pe atât este de frumoasă. Atât prin vocea pe care o are, cât şi prin frumuseţea cu care a înzestrat-o natura, Evelina a început să strângă premii.

Primul concurs la care Evelina şi-a etalat calităţile a fost „Top Models“ 2008, unde s-a clasat pe locul III şi a primit titlul de Mini Miss Grădiniţa Nr. 9.

A urmat apoi Festivalul de muzică „Tinere Speranţe“ 2009, unde a obţinut locul II. În acelaşi an a primit aprecieri din partea juriului şi la Festivalul „Micul Prinţ“.

 Anul 2009 a mai urcat-o pe artistă cu o treaptă în competiţia „Top Models“, iar calităţile vocale i-au fost răsplătite cu trofeul concursului la categoria ei de vârstă. De asemenea, săptămâna trecută, mica artistă a primit premiul special la categoria ei de vârstă în cadrul Festivalului Naţional „Ghiocelul de Argint“ de la Bârlad. „Din acel moment mi-am propus să nu mai cobor de pe scenă“, a mărturisit artista, care doreşte să participe la cât mai multe spectacole şi concursuri, unde este convinsă că va impresiona juriul, doar cu ajutorul profesorului ei de muzică.

Cântă cu Unik Melody

După ore şi ore de repetiţii, în noiembrie 2009 a venit şi răsplata mult aşteptată, înregistrarea primei melodii, pe CD-ul „Cheiţa unui cântec“, lansat cu grupul de muzică Unik Melody, din care Evelina face parte. Pentru micuţa artistă, acesta a fost cel mai important moment.

„Îmi doresc să devin un artist complet şi sper să inspir şi eu alţi copii, aşa cum m-a inspirat pe mine prietena mea Miruna. Pe viitor îmi doresc să înregistrez melodiile pe care le învăţ şi să le adun într-un CD personal, dar în acelaşi timp să fac parte, în continuare, din grupul Unik Melody“, a declarat artista, care vrea să devină o stea în muzica uşoară.

Profil

Născută: 11 septembrie 2004, Botoşani.
Studii: Grădiniţa Nr. 9 din Botoşani.
Familie: Are un frate mai mare.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt pasiunile tale?
Pasiunea cea mai mare este muzica. Alături de domnul profesor Paul Mihai Ciprian, am făcut primii paşi în această lume minunată. O alta pasiune a mea este desenul şi acest lucru îl exersez în fiecare zi, atât la grădiniţă, cât şi acasă.

Care sunt cei mai înfocaţi fani ai tăi?
Sunt colegii de grădiniţă, cei de la grupul de muzică la care activez şi vecinii de la bloc, dar cel mai înfocat dintre toţi este fratele meu Şerban.

Cum te simţi când urci pe scenă?
Când urc pe scenă păşesc cu ceva emoţii, dar în momentul când iau microfonul în mână ştiu că trebuie să transmit publicului ceea ce simt şi emoţiile dispar.

Ce-i place
În afară de muzică, Evelinei îi place să danseze. Nu lipseşte din faţa televizorului atunci când se anunţă desene animate cu prinţese. Totodată, Evelina este pasionată de muzica lui Michael Jackson, artist pe care îl ascultă în fiecare zi.

Ce nu-i place
La preferinţele culinare, micuţa este un pic mofturoasă. Nu suportă mâncărurile cu ficat şi orez. De asemenea, Evelina detestă oamenii mincinoşi, băieţeii răutăcioşi şi muzica proastă.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite