Portret/ Elena Mândrescu, ambasadoarea cântecului popular din Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Mândrescu
Elena Mândrescu

De mai bine de un sfert de veac, solista Elena Mândrescu a susţinut sute de spectacole atât în ţară, cât şi pentru românii din Diaspora. Elena Mândrescu provine dintr-o familie de oameni simpli de la ţară, despre care spune că au făcut-o să iubească valorilor autentice româneşti.

Primii zece ani din viaţă i-a petrecut pe meleagurile natale, în localitatea Ungureni.

Aici a descoperit dragostea pentru cântecul popular. „Simplitatea versurilor şi a înţelepciunii populare au la bază, în primul rând, credinţa în Dumnezeu, care se regăseşte în firea omului de la ţară“, mărturiseşte artista.

Primul cântec l-a cules din satul natal

Debutul în lumea artistică l-a făcut în copilărie. „Directorul şcolii i-a sfătuit pe părinţii mei să mă îndrume spre lumea cântecului popular. Mama şi tata s-au mutat în Botoşani pentru ca eu să am şansa să cunosc personalităţii ale lumii artistice“, a spus Elena Mândrescu. La 17 ani, Elena Mândrescu a început cursuri de canto la Şcoala Populară din Botoşani.

Îndrumată de profesorul Alexandra Mircea, a început să desluşească tainele interpretării cântecului popular. Dragostea pentru folclorul românesc a determinat-o să--şi formeze încă de la început un repertoriu personal. ,,Primul cântec al meu, «Cine n-are noroc, n-are» l-am învăţat de la o bătrână din satul meu şi este vechi de sute de ani. Maestrul Cobâlă i-a asigurat aranjamentul orchestral, iar piesa a prins foarte bine la public şi a fost cartea mea de vizită“, a mărturisit artista. Lupta nu a fost însă deloc uşoară. Cu timpul, artista a descoperit că nu-i este suficient doar talentul pentru a rezista în lumea fascinantă a folclorului. Părerea specialiştilor, dar şi recunoaşterea colegilor din breaslă au fost praguri greu de trecut.

A cântat cu nume grele ale folclorului

Elenei Mândrescu i-au trebuit zece ani de muncă, sute de repetiţii, înregistrări şi spectacole pentru a deveni un nume în muzica populară.

Alături de Orchestra „Rapsozii Botoşanilor“, condusă de maestrul Ioan Cobâlă, solista a urcat pe toate scenele ţării, dar a concertat şi pentru românii din străinătate. A promovat cântecul popular alături de Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Benone Sinulescu şi alţi mari artişti ai folclorului românesc.
Dragostea pentru meleagurile natale şi oamenii locului s-au regăsit în toate cântecele ei. „Simpla recunoaştere a publicului că am reprezentat cu mândrie această zonă şi am făcut să se audă peste tot numai de bine despre Botoşani este suficient pentru mine“, a spus artista.

Ea a înregistrat peste 100 de cântece populare, din care multe au devenit şlagăre. Solista are înregistrate şase CD-uri şi un DVD şi lucrează la un nou album muzical care va ieşi pe piaţă de Paşte. „Sunt piese noi din folclorul autentic, care cred că vor ajunge la inimile tututor. În această perioadă grea, cântecul popular poate fi un bun mijloc de a aduce linişte şi bucurie în suflete şi de a mai uita de necazuri“, a mai declarat Elena Mândrescu.

Profil

Născută: 6 iunie 1962, Ungureni, Botoşani.
Studii: În 1980 a absolvit cursurile Şcolii Populare de Artă Botoşani.
Familie: Este căsătorită şi are o fiică.

Întrebări şi răspunsuri

Care este ultimul proiect la care lucraţi?
Am primit o propunere din partea studioului Radio Iaşi de a realiza o emisiune de dedicaţii muzicale. Trebuie să colaborez cu Laurenţiu Ursache, care este unul dintre cei mai cunoscuţi redactori ai postului. Emisiunea este difuzată în direct şi durează trei ore. Este o experienţă nouă, care mă va îmbogăţi spiritual.

Pregătiţi un nou CD în acest an?
Da, lucrez la un nou material folcloric alături de orchestra „Rapsozii Botoşanilor“. CD-ul va conţine 20 de noi înregistrări şi va apărea în perioada Sărbătorilor Pascale.

Ce-i place
Elena Mândrescu iubeşte oamenii buni şi sensibili. Artista spune că este o persoană cu frică de Dumnezeu şi merge des în pelerinaje prin locurile sfinte. În ultima perioadă, botoşăneanca spune că i-a plăcut să se implice în multe acţiuni caritabile.

Ce nu-i place
Artistei nu-i plac oamenii orgolioşi, egoişti şi cei lipsiţi de smerenie. Elenei Mândrescu nu crede în dictonul „scopul scuză mijloacele“ şi spune că nu a profitat niciodată de oameni pentru a reuşi în carieră sau în viaţa personală.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite