Partea neştiută a lui Ion Creangă, amant înfocat. Aventurile amoroase ale lui Popa Smântână: însemna casele amantelor şi i-a făcut un copil unei călugăriţe

Partea neştiută a lui Ion Creangă, amant înfocat. Aventurile amoroase ale lui Popa Smântână: însemna casele amantelor şi i-a făcut un copil unei călugăriţe

Genialul Ion Creangă iubea cu nădădăi , inclusiv călugăriţe, fete de hangiu sau evreice FOTO Adevărul

Pe lângă un povestitor genial, un dascăl cu chemare şi un prieten de nădejde, Ion Creangă a fost şi un amant focos. Veselul humuleştean iubea cu năbădăi femeile din târgul Ieşilor, fără să-l oprească nici sutana, nici nevasta şi în niciun caz scrupulele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ion Creangă, veselul humuleştean care a populat universul literaturii universale cu inegalabilele sale personaje, a rămas cunoscut ca un scriitor genial, prieten de nădejde, dar şi un pedagog de excepţie. 

Cu toate acestea, în spatele imaginii de individ bonom, puţin greoi şi aşezat, se afla un diacon răzvrătit, un om cu vederi politice reacţionare, un mare amator de vin şi, în primul rând, un amant focos. 

Culmea, imaginea lui Creangă nu a fost asociată niciodată cu cea a iubăreţului, cum a fost cazul lui Eminescu sau al lui Caragiale. Femeile nu au încăput niciodată în imaginarul popular, asociat lui Ion Creangă, afară poate de iubirea inocentă din copilărie pentru Smărăndiţa.  

Cu toate acestea ”Popa Smântână”, cum era cunoscut în târgul Ieşilor, din ceea ce spun criticii şi biografii despre viaţa sa, îi întrecea în aventuri şi amantlâcuri dubioase pe mult mai faimoşii într-ale amorului ”Nenea  Iancu” şi Eminescu.

Creangă, diaconul fără chemare căsătorit din interes

Ion Creangă născut la Humuleşti în anul 1837 în familia unui ţăran din Neamţ, Ştefan Apetrei, a avut o copilărie idilică, descrisă în lucrearea sa ”Amintiri din Copilărie”, considerată capodoperă a literaturii române. Ambiţia Smarandei, mama lui Creangă, a fost ca micul Nică să devină preot, să nu rămână la coarnele plugului, în bordeiul îngust cu cei şapte fraţi ai săi. S-a străduit şi l-a dat la şcoală, ajungând, în cele din urmă, la Seminarul Teologic - ”fabrica de popi” -  de la Fălticeni şi apoi la seminarul de la Socola, din bariera Ieşilor. 

Creangă nu avea tragere către preoţie, cum spune şi criticul Vladimir Streinu: ”Ion Creangă a fost un cleric onorabil, dar fără vreo chemare deosebită pentru preoţie”. Cu toate acestea, i-a făcut pe plac mamei sale şi a absolvit seminarul de la Socola. Nu mai trebuia decât să se căsătorească şi putea fi hirotonisit. Însă, în mintea tânărului de 22 de ani, stăruiau imaginea satului natal şi chipurile fetelor frumoase, crâşmele şi discuţiile intelectuale la care participa cu nesaţ. Este descris de contemporani ca un prea vesel şi îndreptat către plăcerile vieţii, pentru a se cufunda în sobrietatea preoţească. 

Totodată, nu îi prea suporta pe membrii clerului, numindu-i ”boaite” şi profitori. Pentru progresistul şi cititul Creangă, clerul era învechit, absurd, pe alocuri, şi avea nevoie de o reformă. S-a răzvrătit făţiş, tăindu-şi pletele, şi-a ras barba, trăgea cu puşca în ciori, îşi sfida superiorii şi mergea la teatru. A sfârşit prin a fi răspopit. Nu a regretat, deoarece humuleşteanului de pe uliţele Iaşului îi plăceau mai mult vinul, discuţiile de la "Junimea", compania lui Eminescu şi, bineînţeles, femeile din toate categoriile sociale şi din toate neamurile. 

Înainte de a fi scăpat de preoţie, Creangă a rămas şi fără nevastă, Ileana Creangă, fata popii de la Trei Ierarhi, care a divorţat de Popa Smântână, pentru a se duce după un călugăr de la Golia. De altfel, Creangă s-a căsătorit cu ea din interes, în 1859, spune George Călinescu în ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”, numai pentru a ajunge diacon şi a primi parohie. Deci, nici nevasta nu a fost o mare pierdere pentru ”Popa Smântână”.
 
Diaconul proaspăt căsătorit umbla după călugăriţe

Humuleşteanul şi-a dovedit veleităţile de amorez, imediat după căsătorie. Culmea, în loc să petreacă cu proaspăta soţie, Ileana, vestea hirotonosirii, diaconul de 22 de ani şi-a luat prietenul Gheorghe Ienăchescu, şi el proaspăt hirotonisit, şi a dat iama pe la mănăstiri. Nu căuta să-şi mângâie sufletul, ci, se pare, poftele trupeşti. Mai precis, Creangă avea o anumită pasiune pentru călugăriţe şi, în special, pentru una de neam boieresc, pe care o chema Evghenia. 

”Anecdota spune că, nu mult după hirotonisire, Creangă şi cu Ienăchescu au plecat să dea singuri, fără diaconiţe, o raită pe la mănăstiri şi că, într-una dintre ele, Creangă cunoscu o tânără maică Evghenia, de neam boieresc, frumoasă, sprinţară şi foarte bogată, cu care tânărul diacon ar fi având cândva oarecare legături”, scria George Călinescu în lucrarea sa ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”. Deşi destrăbălările lui Creangă pe la mănăstirile unde sălăşluiau fără voia lor în apartamente luxoase fetele de boier, cărora părinţii nu le-au putut oferi zestre suficientă, sunt bârfe ale contemporanilor lui Creangă, criticul George Călinescu tinde să creadă că totul este adevărat. 

”Creangă nu putea ţine în chip deosebit la o nevastă luată din socoteli profesionale, şi de-ar fi ţinut, nestatornicia lui la femei şi, în toate, e o latură a caracterului care i se dezvăluie încă din copilărie ”, adăuga George Călinescu în aceeaşi lucrare. Cât despre pasiunea pentru , călugăriţe, Creangă mărturiseşte personal, spunând în spirit de glumă că a prins ”gust de călugărie”. 

”Că diaconul Creangă s-ar fi dus pe la mănăstiri în scop de petrecere şi că ar fi putut avea chiar şi unele legături sentimentale, fiind atunci un tânăr plăcut la vedere, este un lucru ce poate n-a fost, dar care n-ar fi de mirare”, ţinea să precizeze Călinescu. Tot criticul spune că diaconul a mai avut o relaţie extraconjugală cu o maică,  Evlampia, care i-ar fi născut lui Creangă un copil, pe Valeriu, care a murit la doar 15 ani.
 
Însemna casele amantelor

Maicile nu erau singurele femei după care Ion Creangă se dădea în vânt. Humuleşteanului îi plăcea orice femeie frumoasă din târgul Ieşilor şi, mai ales, disponibilă. Contemporanii lui spuneau că avea obiceiul de a însemna casele amantelor sau ale femeilor care-i mai făceau cu ochiul, ca să nimerească la ele după vreo petrecere bahică la Bolta Rece sau Binder. 

O ispravă hazlie care îl are protagonist pe Creangă şi nelipsitul Ienăchescu este povestită tot de Călinescu. După ce au băut bine, cei doi prieteni au pus ochii pe o evreică şi au dat să-i însemne casa. ”O anecdotă cu variante spune că Ion Creangă şi cu Ienăchescu ar fi zărit la Piatra sau la Iaşi o evreică frumoasă în uşa unei dughene şi că Creangă ar fi invitat pe Ienăchescu să pună un semn pentru regăsirea fetei. Semnul pus şi evreica nu mai fu găsită, fiindcă semnul lui Ienăchescu, batjocorit de Creangă cu expresia ”popă”, fusese un câine”, scria George Călinescu.

Aventură pe malul iazului cu fata hangiului

O altă ispravă amoroasă cunoscută a diaconului s-a consumat pe malul Prutului.  Când era vorba de o femeie frumoasă, spuneau şi contemporanii lui ”Popa Smântână”, Creangă  nu numai că nu refuza, dar şi provoca până obţinea ce-şi dorea. Întâmplarea are loc în 1872, când diaconul şi nelipsitul Ienăchescu se aflau pe malul Prutului, la Sculeni. 

Acolo, Creangă a pus ochii pe fata unui hangiu evreu. ”Merse în cămaşă de noapte şi înfăşurat ca o nălucă în cearşaful patului să stea de vorbă cu frumoasa fată a hangiului evreu. Pe cartonul unei cărţi, ca un Stendhal rustic însemnător de fericiri intime, Creangă nota odată cu creionul: Astăzi, 16 ianuarie 1872, s-a întâmplat un plăcut accident pentru mine”, scria Călinescu.

Tinca Vartic, adevărata iubire
 
După despărţirea de soţie, Creangă, spun biografii, a avut mai multe ţiitoare, ”din prostime”, care i-au servit drept amante. Adevărata iubire a lui Creangă a fost însă Tinca Vartic, femeia care i-a stat alături până la moarte. O cunoaşte în 1874 şi se mută cu ea la Bojdeuca din Ţicău. 

”Cu Tinca, diaconul dezlegase în sfârşit problema sentimentală în chipul cel mai fericit, după opinia lui. El îşi găsise nu o femeie inferioară, dar trebuitoare - ca un Rousseau sau un Goethe - ci femeia pe potriva lui, femeia cu totul egală cu el“, preciza Călinescu în ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”. Tinca era o fată din popor, de numai 19-20 de ani. 

Nu s-au căsătorit niciodată. ”Nu văzu în Creangă decât un om cu care trăieşti şi dacă la început diaconul, fiind însurat, nu era drept să pretindă cununia, mai apoi, nunta i se păru de prisos, deoarece la ţară concubinajul este răspândit, socotindu-se ca o căsătorie legală, dar «fără cununie», în care uniunea aproape animală nu e lipsită, totuşi, de statornicie şi nu e privită cu dispreţ de ceilalţi.”, preciza Călinescu.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
citeste totul despre: