Parcare cu plată şi chioşc de flori în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apariţie insolită în centrul municipiului Botoşani, într-o parcare foarte utilizată a fost amplasat un magazin în care se vor vinde flori. Realizat din plastic şi termopan, acesta a fost amplasat în parcarea de lângă Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu", iar câţiva muncitori lucrau de zor la finisaj.   

 Montarea chioşcului, care ocupă aproape patru spaţii destinate autoturismelor s-a făcut, culmea, într-o parcare prevăzută cu parcomat, astfel încât, la orele de vârf, chiar dacă ar vrea să plătească pentru o parcare, şoferii tot nu au unde să îşi lase maşinile. În schimb, vor putea cumpăra câteva flori.

Cum amplasarea magazinului a stârnit nemulţumirea botoşănenilor care lucrează la bibliotecă, dar şi a celor care muncesc la băncile din apropiere, vineri la amiază viceprimarul Cătălin Alexa şi consilierul municipal Volinaşi Costin s-au deplasat la faţa locului să vadă despre ce este vorba. Concluzia a fost una cât se poate de rapidă: chioşcul a fost montat legal. Motivul? Patronul vindea flori lângă Hala Centrală, iar zona s-a înschis comerţului pentru că acolo se construieşte o parcare subterană. „A fost eliberat un acord de rezervare a spaţiului public provizoriu, pe durata cât sunt lucrări în zona parcării de la Big. Preţul de rezervare a locului public este mult mai mare decât ce se obţine din locul de parcare", a explicat viceprimarul Alexa, care a promis că este o situaţie provizorie şi că, probabil, în şase luni magazinul va fi ridicat de acolo. El a mai spus că, deşi s-au ocupat patru locuri de parcare, s-ar fi amenajat altele pe strada 1 Decembrie, adică tot în zona ultracentrală, astfel încât botoşănenii nemulţumiţi au o soluţie alternativă.

În ciuda asigurărilor date de viceprimar, când au observat că edilii se apropie de magazin, muncitorii care lucrau acolo şi-au abandonat uneltele şi s-au ascuns în spatele magazinului. Cînd jurnaliştii i-au văzut şi acolo s-au dus pe gardul bibliotecii, după care, fiind iarăşi descoperiţi, au mers spre celălalt corp al instituţiei. La faţa locului a mai sosit un consilier, Romulus Eram, care lucrează la o firmă ce îşi are sediul în apropiere. El a descris foarte plastic ce se întâmplă: „Este construcţie cu caracter provizoriu, vinde ace, brice şi carice. Asta-i situaţia".

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite