Ororile Holocaustului în România. Cum au fost omorâţi sute de mii de evrei pe teritoriile controlate de români

Ororile Holocaustului în România. Cum au fost omorâţi sute de mii de evrei pe teritoriile controlate de români

Pogromul de la Iaşi FOTO Adevărul

În anii de început ai celui de-Al Doilea Război Mondial s-a declanşat un val de epurări şi crime antisemite fără precedent. Şi în România a fost documentat un adevărat holocaust al evreilor. Se preconizează că, în teritoriile administrate de români, au fost omorâţi în jur de 380.000 de evrei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre cele mai negre pagini din istoria umanităţii a fost Holocaustul evreilor din anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Milioane de oameni - bărbaţi, femei, copii, bătrâni - au fost omorâţi pe considerente etnice şi în numele unor idealuri extremiste. Cele mai cumplite masacre ale populaţiei evreieşti au fost orchestrate de regimurile de extremă dreapta din Europa şi duse la bun sfârşit în lagăre de exterminare, tabere de muncă forţată sau ghetouri. 

Exterminarea a devenit politică de stat, de exemplu, în Germania Nazistă, acolo unde câteva milioane de evrei au fost omorâţi în numele purificării naţiunii germane de ”elemente inferioare”. Ca stat aliat al Germaniei Naziste în anii de început al celui de-al doilea război mondial, dar şi ca ţară în care anti-semitismul a escaladat în perioada interbelică încurajat de organizaţiile de extremă dreaptă,şi în România evreii au devenit ”ţapi ispăşitori”. Se preconizează că în teritoriile administrate de România în anii celui de-al doilea război mondial au fost omorâţi, în urma unei politici extremiste de epurare a guvernului condus de mareşalul Ion Antonescu, în jur de 380.000 de evrei.
 
Anti-semitismul românesc şi problema evreiască  
 
Încă din evul mediu evreii au fost ţinta atacurilor anti-semite. Veniţi pe continentul european în număr mare încă din primele secole ale erei creştine, evreii au devenit ”ţapi ispăşitori” pentru tot ceea ce se întâmpla negativ în societate. Din cauza diferenţelor religioase, culturale dar şi a meseriilor practicate de evrei precum negoţul sau cămătăria, aceştia au fost priviţi cu neîncredere în societatea europeană medievală profund mistică şi adesea intolerantă. De altfel evreii au fost măcelăriţi ori de câte ori se ivea ocazia, gloatele fiind asmuţite de liderii politici sau religioşi împotriva acestora, mai mult din dorinţa de a-i deposeda de bunuri dar şi de averile obţinute prin comerţ şi activităţi de natură financiară. Spre deosebire de restul ţărilor medievale europene, unde pogromul îndreptat contra evreilor, era o realitate cotidiană în Principatele Române, ”jidovii” cum erau numiţi de populaţie, erau toleraţi, cu antipatie, dar toleraţi. 

Odată cu trecerea secolelor lucrurile s-au schimbat însă. Anti-semitismul a escaladat, iar evreii au devenit şi pentru români, un element negativ care trebuie înlăturat din societate. Şi asta în condiţiile în care numărul evreilor care veneau să se stabilească în Principate creştea constant. Multe oraşe mai ales din Moldova erau împânzite de evreii care se ocupau în special cu negoţul dar şi cămătăria. Contrastul dintre aparenta bunăstare a evreilor şi sărăcia lucie a ţăranilor agricultori autohtoni mai ales începând cu secolul al XVIII lea a inflamat şi mai mult sentimentul anti-semit. Pentru ţăranul român evreul nu putea fi acceptat, în primul rând, fiindcă nu era creştin. Iar mai apoi era perpetuată ideea, mai ales în Biserică, că ei sunt vinovaţi de uciderea lui Hristos. Mai mult decât atât a ucide un păgân nu era considerat un păcat. ”Credinţa populară era că uciderea unui ”jid” nu numai că nu te încarcă de păcate, dar chiar îţi mântuie sufletul de 40 de păcate”, scria Andrei Oişteanu în lucrarea sa ”Imaginea evreului în cultura română”. Începând cu secolul al XIX lea, anti-semitismul românesc a fost alimentat şi de intelectualii naţionalişti. 

Evreii erau văzuţi ca elemente periculoase. Mai ales în contextul în care aceştia încep să practice arendăşia. Evreul este văzut, mai ales prin prisma arendaşilor Fischer de exemplu în Moldova, drept un afacerist pus pe sărăcirea şi impilarea ţăranului român.  Treptat evreul, necreştin, fără proprietate funciară, specializat în activităţi nepopulare şi influent la nivel internaţional în anumite cazuri este privit ca un duşman al poporului român. ”Întrebăm acum de ce folos, de ce necesitate pot fi evreii, economic şi politic, pentru o ţară a cărei populaţie se stinge din momentul în care ei intră în contact cu ea. Românul e leneş, e imoral, e vicios. De ce însă nu e imoral şi vicios acolo unde nu sunt evrei?",scria poetul Mihai Eminescu în ziarul ”Timpul”. Lucrurile se agravează în perioada interbelică, atunci când odată cu realizarea României Mari, un număr însemnat de evrei vin să se stabilească într-un nou val pe teritoriul ţării. 

Totodată obligaţi de forurile internaţionale românii trebuie să accepte acordarea cetăţeniei evreilor stabiliţi în România. Pe fondul apariţiei organizaţiilor de extremă dreaptă, precum Legiunea Arhanghelului Mihail fondată de Corneliu Zelea Codreanu, evreii devin inamicul numărul unu. ”Majoritatea proveneau din familii înstărite şi erau, în acelaşi timp, fii unor profesionişti din clasa de mijloc şi de aceea dispuneau de o pregătire prealabilă care le asigura un bun randament în sălile de cursuri. Prezenţa lor în facultăţi ca medicina şi dreptul provoca nemulţumiri”, scria istoricul spaniol Francesco Veiga în lucrarea ”Istoria Gărzii de Fier”. Ascendenţa uluitoare a mişcării legionare în România, după 1930 a exacerbat şi mai mult anti-semitismul românesc. Mai mult decât atât Carol al II lea, pentru a câştiga sprijinul Mişcării Legionare, o forţă politică, agreeată inclusiv de Germania Nazistă, a început să oficializeze anti-semitismul în România. În primul rând a definit termenul de evreu iar noua lege lăsa această minoritate la cheremul extremiştilor.
 
Preludiul masacrelor împotriva evreilor
 
În 1941, după abdicarea regelui Carol al II lea şi preluarea puterii de către generalul mai apoi mareşalul Ion Antonescu încep să apară primele discuţii concrete la nivel oficial despre soarta evreilor din România, considerate elemente indezirabile. Stenograme ale Consiliului de Miniştrii din 1941 consemnează atitudinea şi viziunea lui Antonescu despre problema evreiască în România. Documentele au fost scoase la iveală de CNSAS şi fac parte din rechizitoriul lui Antonescu din 1946.  Pe 15 aprilie 1941 Antonescu spunea făţiş în Consiliul de Miniştri că ”Dau drumul mulţimei să-i masacreze. Eu mă retrag în cetatea mea şi după ce-i masacrează pun iarăşi ordine”. Apoi 25 iunie 1941 Mihai Antonescu spunea că deja Ion Antonescu a început să-i scoată pe de ascuns pe toţi evrei din comunele rurale din Moldova, Basarabia şi Bucovina. 

Mai mult decât atât, pe 5 septembrie acelaşi an, Antonescu promitea că ”Am să fac o operă de curăţire totală şi de evrei şi de ucrainieni, greci şi găgăuţi, care rând pe rând trebuie să fie evacuaţi din ţară”. Totodată Antonescu punea problema evacuării totale a evreilor din regiunile ocupate împreună cu armata germană, adică din Basarabia şi Bucovina, precizând că ”Basarabia nu va avea niciun picior de evrei”.Antonescu anunţă şi măsuri concrete împotriva evreilor, măsuri prezentate în aceleaşi stenograme. ”Evreii care au fost scoşi din viaţa economică au fost puşi la muncă. Dacă nu pot să o facă plătesc. Acela care nare posibilitatea să plătească, plăteşte comunitatea, dacă nu este expediat din ţară., pentru că noi nu ţinem paraziţi în ţară. La început este ţinut în lagăr şi apoi expulzat dacă nu plăteşte comunitatea pentru el”, se arată în aceleaşi documente. Stenogramele arată că odată cu trecerea lunilor, în anul 1941 s-au luat şi măsuri concrete împotriva evreilor, cu numeroase victime. ”Deocamdată au plecat jidanii de la Iaşi. Am destule greutăţi cu cei care i-am dus la Bug. Numai eu ştiu câţi au murit pe...”, ar fi spus Antonescu pe 13 noiembrie 1941. Era însă doar începutul.
 
”Trenurile morţii„ şi începutul Holocaustului
 
Primul masacru îndreptat împotriva evreilor a avut loc la Iaşi, aşa cum reiese şi din stenogramele Consiliului de Miniştri. Mai precis în perioada 27-29 iunie 1941 a avut loc aşa numitul pogrom de la Iaşi iniţiat de mareşalul Ion Antonescu, şeful statului român. Alegerea Iaşiului ca început al atrocităţilor nu era întâmplătoare. Conform datelor de recensământ în 1930 Iaşiul avea o populaţie de peste 102.000 de cetăţeni dintre care peste 34.000 erau evrei. Adică o comunitate numeroasă. Pe baza principiilor de epurare etnică iniţiate de Antonescu în Basarabia şi Bucovina, Iaşiul a fost şi el inclus în acest ”program” de ”curăţire a terenului”. Totul a început cu pregătirea pogromului. Mai precis pe 25 iunie, jandarmii ieşeni au sfătuit populaţia românească şi creştină să-şi însemne casele cu semnul crucii, tocmai pentru a fi recunoscuţi evreii. 

Mai apoi pe 26 iunie 1941 au început inclusiv în presa ieşeană instigările la pogrom. Pe 27 iunie 1941 s-a declanşat iadul contra evreilor. Totul a început cu percheziţiile comandate de prefectul judeţului Iaşi colonelul Dumitru Captaru. În aceeaşi zi, la cinci zile după ce România intrase în război de partea Germaniei naziste, Antonescu dă telefon la Iaşi şi ordonă ”curăţarea Iaşiului de evrei”. După acel telefon s-a dezlănţuit măcelul. Pe 27 iunie soldaţi români de la Iaşi au omorât 400 de evrei lângă Sculeni. Victimele au fost jefuite şi bătute iar mai apoi obligate să-şi sape groapa şi executate. Mai apoi pe 28 iunie autorităţile dar şi cu ajutorul unei părţi a locuitorilor Iaşiului au început masacrele în oraş. Mulţi evrei au fost bătuţi şi omorâţi în case şi pe stradă. Alte mii au fost duşi cu forţa la sediile de poliţie şi arestaţi. 

Totodată evreii au fost jefuiţi şi lăsaţi fără bunurile de valoare. Pe 29 iunie, numită şi ”Duminica neagră”, mii de evrei din arest au fost împuşcaţi de soldaţi. Se presupune că aproape 8000 de evrei au fost omorâţi în arest şi încă 5000 în ziua precedentă pe străzi, înjunghiaţi, împuşcaţi şi bătuţi. Restul au fost duşi cu forţa către ”trenurile morţii”. Propriu-zis 7000 de evrei au fost duşi în gara din Iaşi şi băgaţi în vagoane pentru vite. Au fost închişi, fără apă şi fără mâncare. O garnitură urma să plece către Iaşi iar cealaltă către Podul Iloaiei. Fără aer şi însetaţi în plină vară, mii de evrei au murit sufocaţi în trenurile morţii. Cei decedaţi erau aruncaţi direct din tren şi băgaţi în gropi comune. Nimeni nu avea voie să se apropie de garniturile de tren şi să dea ajutor muribunzilor din tren. Se spune că doar o mie au supravieţuit ”trenurilor morţii”. Rapoartele post-belice arată că 14.000 de evrei au fost omorâţi în pogromul de la Iaşi. 
 
Evrei măcelăriţi la abator
 
O altă manifestare deosebit de  violentă căreia i-au căzut victime evreii a fost consemnată la Bucureşti în anul 1941. Mai precis în perioada 21-23 ianuarie 1941 avea loc cunoscuta ”rebeliune legionară”. Iniţial ataşaţi puterii de mareşalul Ion Antonescu, legionarii care formau un adevărat Guvern Legionar s-au răsculat împotriva liderului statului. În timpul rebeliunii legionare, membrii grupării extremiste româneşti, au desfăşurat un adevărat pogrom împotriva evreilor din Bucureşti. Mai precis legionarii din Bucureşti au ridicat de pe stradă, din sinagogi sau din casele proprietate personală în jur de 1800 de evrei. Aveau vârste cuprinse între 18 şi 85 de ani şi au fost adunaţi de-a valma în centre legionare. Aici au fost bătuţi, schingiuiţi şi mutilaţi de legionari şi obligaţi să spună unde-şi ţineau banii şi bijuteriile. 

Bineînţeles având în vedere politica anti-semită din aceea perioadă a statului român, evreii nu puteau aştepta ajutor din partea nimănui. În cele din urmă au fost duşi la un abator şi executaţi cu sânge rece. ”Au fost ucişi la abator cu instrumentele folosite de obicei pentru căsăpirea animalelor. A doua zi, de-abia dacă mai rămăsese vreo prăvălioară evreiască pe Lipscani care să fi scăpat întreagă şi s făcuseră cozi lungi în faţa morgilor”, scria Ivo Porter, un spion britanic din România acelor ani şi care a descris pogromul în cartea sa ”Operaţiunea Autonomous”. Totodată acelaşi agent britanic arată magnitudinea crimelor făcute de legionari în acele zile la abator. ” Cel puţin 800 de evrei, negustori,avocaţi,medici cu nevestele şi copiii lor au murit, dar cifra estimativă s-a ridicat la 1800. În aceea noapte la Bucureşti avusese loc unul dintre cele mai îngrozitoare pogromuri din timpul războiului”, scria Ivo Porter. 
 
Masacre în Bucovina şi Basarabia
 
Măcelul a continuat în zonele eliberate. Odată ce armata română şi germană înainta în Bucovina şi Basarabia au fost înregistrate alte omoruri îndreptate împotriva populaţiei evreieşti. La Cernăuţi în special au avut loc numeroase atrocităţi. ”Unul dintre cele mai mari măceluri ale zilei a avut loc în Cernăuţi, capitala Bucovinei, acolo unde 2000 de evrei au fost ucişi de soldaţii români în cooperare cu localnicii, jandarmii şi soldaţii germani.”, preciza Radu Ioanid în lucrarea sa „The Holocaust in Romani: The destruction of jews and gypsies unde the Antonescu regime”. Alte măceluri au avut loc la Hotin şi Soroca iar uciderile au continuat şi în Basarabia, conform datelor în ghetourile din Chişinău, Bălţi,Soroca şi Hotin fiind omorâţi peste 64.000 de evrei. 

La toate acestea se adaugă alte peste 44.000 în alte localităţi din Basarabia. Totodată evrei din Basrabia şi Bucovina, ca parte a planului de epurare a mareşalului Antonescu, au fost încolonaţi şi deportaţi în Transnistria. Au fost încolonaţi şi trimişi practic pe jos în Transnistria. Mulţi s-au înecat în Nistru, au murit pe drum iar o mare parte au decedat ca urmare a condiţiilor inumane din Transnistria. Se presupune că au murit în Transnistria în jur de 120.000 de evrei deşi se vehiculează şi cifra de 400.000 de victime în Basrabia şi Bucovina. În total în urma Holocaustului din România au pierit în jur de 380.000 de evrei, în teritoriile controlate de statul român.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările