O descoperire arheologică unicat în România. Satul dacilor de lângă mlaştină şi tezaurul lor din fier
0
Într-o mlaştină preistorică din comuna Lozna, judeţul Botoşani, populaţiile dacice din nordul Moldovei au construit un sat lacustru, din care nu lipsea un uriaş depozit de unelte şi arme, potrivit arheologilor. Parte dintre aceste vestigii misterioase pot fi admirate în vitrinele Muzeului Judeţean Botoşani.
Lozna este o comună cu un singur sat, aflată la 50 de kilometri de municipiul Botoşani, aproape de graniţa României cu Ucraina. Este un loc izolat, însă dincolo de limitele cătunului, pe şesurile bătute de vânt, se află una dintre cele mai interesante zone din nordul României. Este vorba despre o uriaşă mlaştină preistorică, plină cu turbă, transformată încă de acum zece ani în arie protejată. Rezervaţia naturală este casă pentru peste 200 de specii de flori săbatice, ferigi şi muşchi, indentificate ca fiind deosebit de valoroase.
Însă mai interesant este că sub straturile groase de turbă, în adâncurile mlaştinii, se află o comoară inestimabilă. Turbăria de la Lozna conţine o frântură importantă şi misterioasă din istoria zonei de nord a spaţiului carpato-danubiano-pontic. În jurul ei, în ultimii 60 de ani, au fost identificate numeroase aşezări umane, începând cu cele vechi de peste 8.000 de ani, continuând cu sate dacice din diferite secole şi culminând cu cele din perioada Evului Mediu întunecat, din secolele VII-IX.
Mai mult decât atât, în mlaştina de la Lozna a fost descoperită una dintre cele mai misterioase aşezări dacice de pe teritoriul României, cu vestigii-unicat, unele bine conservate. Cercetările arheologice, organizate mai ales în perioada comunistă, au scos la iveală doar o mică parte din secretele Loznei, restul rămânând încă îngropate sub valurile de turbă.
Căutau turbă şi-au găsit construcţii dacice
Istoria descoperirii din adâncuri este încă şi mai fascinantă. În anul 1952, un grup de muncitori a fost trimis să sape, la Lozna, după turbă. În acele timpuri, acest cărbune inferior – rezultat prin descompunerea resturilor vegetale – era o resursă importantă, fiind folosită mai ales ca îngrăşământ agricol. De-a lungul unui pârâu, oamenii au trasat pe mijlocul mlaştinii un canal colector pentru drenarea apelor. În acel moment, muncitorii au dat peste o serie de vechi construcţii din lemn, înghiţite de mlaştină şi conservate perfect în acest mediu anaerob. Odată cu scoaterea lor, în contact cu aerul, multe dintre ele s-au distrus. Aşa cum arăta profesorul şi arheologul Paul Şadurschi, în mai multe articole de specialitate privind cercetările de la Lozna, au mai rămas doar resturile unor platforme de lemn. Totodată, au fost descoperite oase de animale, coarne şi fragmente ceramice, semn că mlaştina a fost locuită.
Platformă de lemn a unei construcţii dacice, la Lozna FOTO Arhiva Muzeului Judeţean Botoşani
În anul 1959, altă echipă de muncitori a dat peste o monoxilă (n.r. – o barcă scobită în trunchiul unui arbore), însă, la contactul cu aerul, şi aceasta a avut aceeaşi soartă precum cea a construcţiilor din lemn. „Cele mai valoroase vestigii sunt construcţiile din lemn, datate pentru perioada secolelor al II-lea î.Hr. şi al III-lea d.Hr. Erau poduri peste mlaştină, încadrate pe baza materialelor ceramice. Platformele erau realizate din buşteni despicaţi şi perforaţi pe margini, astfel încât să fie susţinute prin ţăruşi“, explică muzeografa Adela Kovacs, de la Muzeul Judeţean Botoşani. În urma cercetărilor amănunţite, specialiştii au ajuns la concluzia că malurile turbăriei au fost locuite de triburi dacice. Se pare că au fost realizate şi o serie de construcţii în interiorul mlaştinii. Aceste edificii lacustre sunt unice pe teritoriul României, fiind mai degrabă specifice zonelor nordice ale Europei.
„De curând, la Muzeul Judeţean Botoşani s-au demarat scanările filmelor vechi şi astfel o mare parte dintre informaţiile cu privire la construcţiile din turbărie au fost recuperate. O mică parte dintr-o construcţie de acest gen a fost adusă la Muzeul Judeţean Botoşani şi este conservată într-o vitrină, fiind accesibilă publicului. Acest tip de amenajare nu este foarte răspândit pe teritoriul sud-est
european, fiind mai degrabă întâlnit în partea nordică a Europei, precum Danemarca şi Suedia“, spune Adela Kovacs.
Uriaşul depozit de unelte şi arme dacice
Dincolo de enigmaticele structuri din lemn, în mlaştină a fost făcută, tot întâmplător, o descoperire uimitoare. Mai precis, în anul 1975, un grup de localnici a găsit, la doi metri sub stratul de turbă, unul dintre cele mai mari depozite de unelte şi arme dacice din fier de pe teritoriul României. Muncitorii au mărturisit că uneltele şi armele se aflau ambalate, separat, în saci din material textil şi depozitate în cutii din lemn. În urma studierii artefactelor s-a ajuns la concluzia, prin analogie cu alte piese asemănătoare, că o bună parte erau dacice, iar altele erau făurite după modele celtice.
Descoperirea localnicilor i-a determinat pe specialişti să demareze săpături arheologice sistematice, iar cu această ocazie au fost scoase la lumină aşezări dacice atât din prima epocă a fierului, cât şi din cea de-a doua. „În anul 1975, s-a găsit «tezaurul de la Lozna», datat în perioada geto-dacică, pe baza caracteristicilor pieselor. Depozitul de piese din fier a fost descoperit de muncitorii care săpau pentru exploatarea turbei. Echipa de cercetători de la Institutul de Arheologie, formată din Silvia Teodor şi Paul Şadurschi, de la Muzeul Judeţean Botoşani, precizau în raportul publicat în anul 1978 faptul că tezaurul ar fi fost depus într-o ladă din lemn care s-a dezintegrat la contactul cu aerul. De asemenea, se pare că fiecare piesă ar fi fost învelită în pânză de sac, de asemenea dezintegrată imediat după descoperire. După înlăturarea pieselor, care cu siguranţă au fost mai multe decât cele păstrate, muncitorii au continuat să sape pentru exploatare, iar arheologii nu au mai putut reconstitui locul descoperirii“, precizează muzeografa Adela Kovacs.
Săpăturile de la Lozna în anii 70 FOTO Arhiva Muzeului Judeţean Botoşani
Piesele din fier sunt, în mare parte, unelte agricole, de dulgherie, dar mai ales unelte folosite de fierarii daci. Pentru specialişti, acest lucru indică faptul că ar fi aparţinut unor ateliere de fierari şi dulgheri. „Cele mai numeroase piese sunt unelte agricole: seceri cu cârlig, coase cu cârlig, verigi de fixare în mâner, două cosoare. O categorie interesantă de piese este cea folosită în ateliere specializate, precum nicovale, ciocan cu feţele dreptunghiulare, daltă cu tub, pilă cu zimţi, unelte de forjă. Menţionăm şi alte tipuri de piese, precum topoare cu înmănuşare verticală, împungătoare pentru cusutul pieilor, cuţite de diferite forme şi mărimi. Piesele au fost interpretate ca fiind inventarul unui atelier de fierar şi dulgher“, adaugă specialista.
Istoria misteriosului „trident“ din adâncurile mlaştinii
Un obiect rar, descoperit în depozitul de unelte şi arme de la Lozna, este o piesă descrisă de unii drept „un trident“, iar de alţii drept „o gheară“. Este o unealtă din fier, cu trei dinţi curbaţi, legaţi de un mâner printr-un tub. Specialiştii din anii ’70 erau de părere că aceste obiecte reprezentau furculiţe folosite pentru a scoate carnea din cazanul cu fiertură. Alţi arheologi, printre care se numără şi Paul Şadurschi, au lansat ipoteza potrivit căreia piesa de la Botoşani ar putea face parte din inventarul unui războinic şi, probabil, avea şi utilizări marţiale.
„Ţinând cont de felul destul de complicat în care poate fi montată la un mâner, piesa descoperită la Lozna se aseamănă cu un trident descoperit într-un mormânt de luptător din necropola scordiscă de la Karabunna, Iugoslavia. Este lucrată din fier oţelit, datat, alături de alte piese din inventarul mormântului, la mijlocul secolului I î.Hr.“, preciza Şadurschi în revista „Hierasus“. Totodată, printre uneltele din fier de la Lozna se află şi arme interesante, precum un vârf lung de lance şi cuţite de luptă.
Podul de lemn de la Lozna in-situ FOTO Arhiva Muzeului Judeţean Botoşani
„Cele mai interesante sunt cuţitele de luptă, de inspiraţie celtică, cu mânerul masiv şi capătul inelar“, punctează Adela Kovacs. De altfel, e bine-cunoscut că dacii au preluat tehnologia, dar şi modelele celtice de armament. În apropierea depozitului, în cadrul unei aşezări de pe marginile turbăriei, a fost găsită şi o zăbală din fier, folosită, în general, pentru caii războinicilor.
Un loc sacru al dacilor
Descoperirile de la Lozna ar putea indica faptul că în urmă cu aproape 2.000 de ani, zona era locuită de triburi dacice. Acestea trăiau în aşezări bine structurate în jurul turbăriei, aveau ateliere de fierărie şi dulgherie şi beneficiau de resurse naturale, inclusiv de fierul de baltă, arăta Şadurschi. Făceau comerţ sau prădau zonele locuite de romani, după cum indică amforele romane descoperite la Lozna. Totodată, pe lângă meşteşugari şi, probabil, agricultori şi crescători de vite, în aşezările de lângă mlaştină trăiau şi războinici, aşa cum o arată armele şi piesa de harnaşament.
Construcţiile din mlaştină, specifice mai degrabă nordului Europei, rămân însă un mister. Nu se ştie la ce foloseau şi cum arătau în realitatea secolelor II şi III d.Hr. Nu sunt excluse, însă, nici ipoteze privind existenţa unui loc de cult, mai ales datorită faptului că depozitul de piese din fier, cu grijă ambalate, ar fi putut fi făcut în cadrul unui ritual de depunere a acestora în mlaştină. O ofrandă importantă, mai ales că implica cheltuirea unor resurse consistente pentru acele comunităţi.
Un loc plin de surprize care aşteaptă să fie descoperit
Nu există însă dovezi de netăgăduit privind aceste supoziţii. Specialiştii spun că noi cercetări în uriaşa turbărie de la Lozna sunt necesare, având în vedere importanţa sitului. Fără sprijin financiar din partea instituţiilor statului, turbăria de la Lozna rămâne doar un vis frumos al specialiştilor şi o splendoare a naturii ascunsă în sălbăticia Moldovei.
Podul dacic conservat la Muzeul Judeţean Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache
„În ciuda importanţei din punct de vedere economic şi arheologic, în momentul de faţă, la Lozna, în turbărie domneşte liniştea. Este un loc care ascunde în continuare surprize şi care merită cercetat în viitor, având în vedere unicitatea artefactelor descoperite anterior“, conchide Adela Kovacs. Până atunci, având în minte această scurtă lecţie de istorie, românii pot admira obiectele antice în cadrul Muzeului Judeţean din Botoşani.
Un pod dacic vechi de aproape 2.000 de ani
Din turbăria de la Lozna a fost recuperată şi o porţiune dintr-un pod de lemn care traversa mlaştina. Fiind un mediu anaerob, piesele din lemn s-au păstrat într-un mod uimitor, iar vechimea podului este estimată la 2.000 de ani. Multe structuri de lemn au fost distruse la contactul cu aerul, mai ales din cauza faptului că au fost descoperite de muncitori sau ţărani veniţi la extras turbă. În orice caz, podul dacic scos din turbăria de la Lozna a fost conservat exemplar şi expus la Muzeul Judeţean Botoşani, într-o casetă mare din sticlă, şi poate fi oricând văzut, fiind singura structură de lemn din perioada dacică păstrată în condiţii atât de bune.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Se încarcă comentariile...
