Moldoveanul vizionar care a întrecut marile puteri europene la tehnologie militară
0
Cel mai vizionar comandant militar al Principatelor Române în Evul Mediu a fost domnitorul Moldovei Ioan Vodă cel Cumplit, considerat un Napoleon al vremurilor sale. Acesta a întrecut cu mult statele occidentale în privinţa noilor tehnologii militare, mai ales cele care ţin de folosirea artileriei
Principatele Române au avut o istorie zbuciumată cu multe lupte interne, cu invazii, cotropiri şi în cele din urmă secolele de suzeranitate otomană. În această lume a războiului şi a luptei pentru putere, un voievod al Principatului Moldovei s-a remarcat ca un strateg militar de geniu. Evident, păstrând proporţiile, un Napoleon al Moldovei. Este vorba despre controversatul şi, totodată, fascinantul Ioan Vodă cel Cumplit sau cel Viteaz, cum a fost promovat mult timp de istoriografia românească.
Armeanul musulman ajuns domnitor pe tronul Moldovei
Ioan Vodă a ajuns domnitor al Moldovei în 1572, într-o perioadă tulbure pentru istoria Moldovei. Acesta luase locul lui Alexandru Lăpuşneanu, un voievod cu o reputaţie proastă, mai ales în rândul boierimii. Ioan Vodă era din start un personaj exotic. Era fiul din flori al unei armence, membră a unei puternice familii de negustori. A fost prezentat drept bastard al lui Ştefăniţă, nepotul lui Ştefan cel Mare. De altfel, prin această legătură de sânge a putut emite pretenţii la tronul Moldovei. A bântuit prin Europa şi prin Orient până la 40 şi ceva de ani, atunci când ajunge pe tronul Moldovei. S-a ocupat cu de toate, de la mercenariat până la negustorie de pietre preţioase. Iniţial, a trăit în Polonia, iar mai apoi fugar, nu se ştie prea bine de ce, ajunge în Hanatul Crimeei.
Îl impresionează pe han prin forţa sa fizică, prin caracterul deosebit, dar şi prin curajul de care dădea dovadă, mai ales pe câmpul de luptă. Ajunge şi prin Germania, dar în cele din urmă se stabileşte în Imperiul Otoman. Nu a fost un om foarte religios, religia fiind doar o oportunitate pentru Ioan Vodă. A fost, rând pe rând, catolic, luteran şi chiar musulman, în funcţie de cum îi dictau interesele. Era însă cu multe calităţi şi foarte caristmatic. În plus, impresiona prin forţa fizică. „Bărbat înalt de stat, frumos la chip, cu ochi mici şi ameninţători, cu un trup puternic, plin de putere”, scria despre acesta istoricul polonez Gorecki. Până şi adversarii îi recunoşteau pregătirea temeinică, dar şi inteligenţa.
”Era un om foarte primejdios, rău şi cu minte adâncă, elocvent şi învăţat în cărţi”, preciza şi călugărul Azarie. Cert este că Ioan Armeanul şi-a făcut prieteni în lumea bună a vremii, iar din negoţ a strâns o avere frumuşică. Profitând şi de nemulţumirea boierilor faţă de domnia lui Lăpuşneanu, dar şi de relaţiile din lumea tătară, germană şi ungară, Ioan reuşeşte să-şi cumpere tronul cu bani grei. Obţine mazilirea lui Lăpuşneanu şi se instalează domn cu ajutorul unui contigent otoman şi muntenesc.
Ioan Armeanul reformatorul
Deşi a domnit numai doi ani, Ioan Vodă a încercat să modernizeze Moldova, atât cât s-a putut. În primul rând, s-a răzbunat pe boierii trădători, care i-au şi pregătit un complot între timp. Pe mulţi i-a tăiat şi le-a luat pământurile. În schimb, a oferit beneficii sporite ţăranilor liberi şi boierimii mici şi mijlocii, baza armatei. Totodată, a fost şi primul voievod care a îndrăznit să secularizeze averile mănăstireşti. De altfel, Ioan Vodă s-a convertit la ortodoxism doar pentru a putea fi uns domn.
Opreşte abuzurile clerului, ia satele din stăpânirea mănăstirilor, aşa cum arată un act din 1599 şi care spune că ”a luat Ioan voievod toate satele mănăstirilor”. Pe deasupra, condamnă la moarte mai mulţi ierarhi bisericeşti prinşi cu diferite pricini. Până şi mitropolitul Moldovei a fugit, spun cronicile, cu multă avere, peste munţi, în Ardeal, de teama lui Ioan Vodă. De aici şi faima de om rău şi „cumplit” transmisă de scriitorii bisericeşti. Ioan Vodă a bătut şi prima monedă inscripţionată în limba română. În locul unor monede din metal preţios, acesta comandă bănuţi din aramă pe scria ”Ţeara Moldovei”. Era o uniformizare monetară necesară care a stimulat mult comerţul şi a dus la o creştere economică senzaţională într-un timp scurt.
Renunţă şi la vechea capitală voievodală de la Suceava. Mai ales că în timpul lui Lăpuşneanu, la cererea turcilor, zidurile au fost demantelate. În schimb, mută capitala la Iaşi, aflat într-o zonă mai bună şi aproape de cazaci, aliaţii săi de încredere. Este reorganizată cancelaria, dar pe plan extern sunt înregistrate şi succese diplomatice. Bun cunoscător de limbi străine, fin diplomat şi cunoscător al etichetei şi uzanţelor din Occident, dar şi Orient, Ioan Vodă reuşeşte să stabilească legături cu principii vecini şi reuşeşte să aducă Hotinul în hotarele Moldovei.
Regele artileriei din estul Europei
Dar, mai presus de toate, Ioan Vodă a fost un strateg excepţional şi un vizionar în domeniul militar. Majoritatea reformelor sale administrative au avut ca efect întărirea capacităţii militare a voievodatului. Privilegiile date boierii mijlocii, mici şi ţărănimii libere a asigurat forţe credincioase, dar şi capabile economic să-şi procure arme mai bune. Reforma monetară şi creşterea economică foarte mare i-a permis să cumpere armament la ultimele standarde ale epocii şi chiar să-şi facă propriile turnătorii de tunuri şi ateliere de armament. Ioan Vodă a văzut viitorul artileriei şi a investit masiv în producţia de tunuri. În numai doi ani, Moldova a ajuns să deţină cea mai importantă artilerie europeană, cu aproximativ 200 de tunuri faţă de numai câteva zeci, deţinute de mari puteri europene. Multe tunuri erau făcute după proiecte ale voievodului.
Erau adaptate realităţilor din zona Balcanică şi est-europeană, a unui război rapid, uneori de guerrilă. Erau tunuri de calibru mic, uşoare, manevrabile. Era nevoie de numai doi cai pentru a transporta un tun moldovenesc. Artileria era inima noii armate moldoveneşti a lui Ioan Vodă, susţinută de contingentele de armată moldoveneşti organizate, la fel, pentru un război eficient, în mare viteză. Ioan Vodă a dat o atenţie deosebită cavaleriei uşoare moldoveneşti, capabilă să hărţuiască, să flancheze şi să urmărească trupele în retragere. O forţă letală încă din timpurile lui Alexandru cel Bun, compusă în mare parte din răzeşi, înarmaţi cu lănci şi arcuri. Apoi, erau trupele de şoc ale boierimii, dar şi infanteria moldovenească bine înarmată cu ghioage şi paloşe. Aşa cum arată şi mulţi cronicari de-a lungul secolelor, moldovenii erau o forţă de temut pe câmpul de luptă şi se bazau mai ales pe cavalerie.
„Supuşii sunt toţi bărbaţi viteji, ageri, şi nu făcuţi să stea pe perne, ci la război pe câmpul de luptă. Acest domn prea vestit poate să ridice la luptă 60.000 de oameni de ispravă, adică 40.000 de călăreţi şi 20.000 de pedeştri”, arăta medicul veneţian Matteo Muriano, într-o scrisoare către dogele Republicii Veneţiei, despre armata Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare.
Un alt italian, scria la 1564, aproape de domnia lui Ioan Vodă că moldovenii erau războinici puternici, foarte îndemnânatici mai ales în lupta corp la corp. „Oamenii sunt de felul lor şireţi, cu trupul înalt şi vârtos şi sunt cruzi în război. Sunt înarmaţi cu suliţe foarte lungi, cu scut şi cu sabie încovoiată, arme îndeosebi turceşti. Câţiva folosesc buzdugane de fier şi cei mai mulţi securea. Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreţ de duşman şi încredere în sine încât cu puţine forţe au bătut adeseori, chiar oştiri puternice de ale vecinilor lor. Au fost supuşi de turci mai mult din faptul că erau slăbiţi de dezbinările dintre ei decât înfrânţi în luptă”, preciza italianul Anton Maria Graziani.
Numai trădarea l-a pierdut pe Ioan Vodă
Reformele şi viziunea strategică a lui Ioan Vodă au transformat armata Moldovei într-o forţă de-a dreptul redutabilă, cu succese militare incredibile. În februarie 1574, turcii vin în Moldova şi cer haraciul, dar dublează suma cerută, adică 80.000 de galbeni. Ioan Vodă, după consultarea cu Sfatul Domnesc, refuză. Cum era de aşteptat, turcii trimit un corp consistent de armată, împreună cu un nou pretendent la tron, Petru Şchiopul. Ioan Vodă mobilizează armata şi îşi pune la treabă artileria. La Jiliştea, cu o strategie perfectă şi focuri devastatoare de artilerie, Ioan Vodă, cu o armată de numai 9.000 de moldoveni şi puţin peste 1.000 de cazaci, distruge oastea turcească şi muntenească de 42.000 de oameni.
Cei care au scăpat, au fost vânaţi de cavaleria uşoară moldovenească şi măcelăriţi. Armata moldoveană îi bate pe turci din nou, ruşinos, lângă Chilia şi Cetatea Albă. Scapă puţini dintre ei. Cucereşte şi Brăila şi îşi trimite contingentele la Dunăre. Victoriile lui Ioan Vodă produc mare îngrijorare la Constantinopol. Sultanul Selim trimite 60.000 de oameni contra Moldovei, printre care şi tătari şi munteni. Portarul Sucevei, trimis să blocheze, direct la Dunăre, invazia otomană, reuşeşte să-şi atingă obiectivul. Ioan Vodă scria istorie militară în estul Europei.
Atunci însă a intervenit trădarea. Ieremia Cernăuţeanul, portarul Sucevei, se lasă cumpărat de Petru Şchiopul şi lasă trupele otomane să treacă Dunărea. Mai mult, vine cu informaţii mincinoase la Ioan Vodă privind efectivele reale ale duşmanului. Chiar şi aşa, cu cel mult 30.000 de oameni, Ioan Vodă face din nou ravagii în rândul turcilor. Este trădat de contingente boiereşti, inclusiv de comandantul cavaleriei. În plus, o ploaie pornită aproape din senin udă pulberea şi scoate din luptă artileria moldovenească. După incursiuni ca în baladele cavalereşti, armata moldoveană cedează din cauza setei şi a trădărilor. Ioan Vodă are parte de un sfârşit cumplit, fiind rupt în bucăţi cu ajutorul cămilelor.
Se încarcă comentariile...
