Modul incredibil în care europenii foloseau urina, până acum 300 de ani. Cea mai preţioasă era în Portugalia
0
Până acum 300 de ani, europenii foloseau urina într-un mod greu de imaginat astăzi. Era folosită inclusiv pentru clătirea gurii, iar romanii taxau comerţul cu urină, fiind considerat cel mai eficient înălbitor pentru dantură.
În mod normal, în secolul al XXI-lea, urina este un reziduu organic de care toată lumea se debarasează imediat după îndeplinirea necesităţilor fiziologice. În plus, provoacă repulsie.
Nu la fel au stat lucrurile, în Europa, până în secolul al XVIII-lea. Urina a fost folosită atât ca înălbitor de rufe, potenţiator de culoare, dar şi ca apă de gură destinată înălbirii dinţilor. Romanii au fost cei care au dat tonul şi au transformat urina într-un bun de preţ, pentru care se mai plăteau şi taxe.
Apă de gură direct din toaletă
Cel mai probabil, spun specialiştii, romanii sunt cei care au introdus pe scară largă folosirea urinei ca apă de gură. Aceasta a început să fie folosită din secolul I î.Hr. după ce s-a ajuns la concluzia că este un lichid bogat în amoniac, în fosfor sau potasiu. Toate aceste minerale, credeau medicii şi vindecătorii romani, puteau curăţa eficient dinţii şi chiar să-i albească. Tocmai de aceea urina a devenit extrem de preţioasă.
Urina era colectată din urinalele toaletelor publice romane şi mai apoi comercializată ca apă de gură. Cel mai probabil suferea un proces de tratare necunoscut astăzi.
Cea mai preţioasă era însă urina provenită din provincia Hispania şi cu precădere Lusitania, adică Portugalia de astăzi. O sticluţă cu urină portugheză era deosebit de scumpă.
Folosirea urinei ca apă de gură în Roma Antică este atestată şi documentar. Poetul roman Cattulus glumea pe seama rivalului său Egnatius, care folosea urină ca să-şi albească dinţii. ”Egnatius, fiindcă are dinţii albi ca zăpada, zâmbeşte tot timpul. Dacă eşti un jurat în curtea de judecată, când consiliul smulge lacrimi, el zâmbeşte; dacă eşti doborât de durere la rugul piosului tău fiu, şi mama plânge deznădăjduită, el zâmbeşte. Orice ar fi, orice s-ar întâmpla, sau ar face, el zâmbeşte (....) În Hispania se obişnuieşte ca să-şi spele dinţii şi gingiile cu urină, în fiecare dimineaţă, aşa se face că dinţi sunt atât de lustruiţi încât doar arată că ţi-e gura plină de urină”, scria Cattulus.
Comerţul cu urină a devenit atât de important încât împăratul Vespasian a decis să-l taxeze. În unele cazuri, urina era amestecată cu laptele de capră. Ideea romană privind apa de gură cu urină a fost păstrată până prin anul 1700.
Urina, detergent şi înălbitor universal
Urina nu era folosită doar ca apă de gură, ci şi ca balsam şi înălbitor pentru rufe, dar şi în industria pielăriei. Romanii amestecau urina cu apă şi apoi o aruncau peste hainele care urmau să fie spălate. După ce erau amestecate cu urină, hainele erau bine clătite şi aerisite pentru a scoate mirosul neplăcut.
Vechii romani, apoi şi oamenii Evului Mediu european, credeau că urina face hainele mai moi şi le păstrează culorile vii. Principalul ingredient ar fi tot amoniacul din urină, care ar lega mai bine culorile de ţesătură şi totodată ar păstrat culoarea mai vie.
În plus, existenţa credinţa că acelaşi amoniac din urină scoate petele din ţesături. În industria pielăriei, urina era folosită încă din timpul romanilor tocmai pentru a înmuia pielea. Şi asta datorită conţinutului mare de uree. Pielea era tratată cu urină tocmai pentru ca pielarii să îndepărteze mai uşor resturile de carne sau părul de animal.
Ba chiar urina a fost considerată un fel de medicament universal, inclusiv pentru impotenţă sau pentru regăsirea echilibrului energetic. S-a renunţat la aceste practici odată cu dezvoltarea medicinei, dar şi cu apariţia produselor de curăţenie mult mai eficiente şi evident cu un miros mult mai plăcut.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
