Moartea cumplită a unui tânăr de 20 de ani după un accident rutier grav. Venea de la un grătar cu prietenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 20 ani a murit după ce a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a izbit frontal de un alt autoturism. Tânărul venea de la un grătar cu prietenii organizat în afara municipiului Botoşani.

Un botoşănean de 20 de ani a murit, în acest weekend, în urma unui accident rutier deosebit de grav. Acesta s-a izbit cu maşina, frontal, de un autoturism care circula din sens opus. În urma impactului tânărul, aflat la volan, a murit aproape pe loc.

Accident după un grătar cu prietenii

După informaţiile iniţiale tânărul s-ar fi aflat la un grătar cu prietenii, lângă o pădurice de la marginea municipiului Botoşani, pe drumul ce leagă oraşul de Suceava. La un moment dat botoşăneanul de 20 de ani a vrut să plece în oraş. A luat maşina şi a urcat dealul către giratoriul de la intrarea în oraş.

 În apropierea giratoriului a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de o autoutilitară. În urma impactului tânărul de 20 de ani a fost prins între fiarele contorsionate. A fost scos fără semne vitale de echipajul unei ambulanţe sosite la faţa locului.  Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze, băiatul murind lângă maşina distrusă. Sunt continuate cercetările pentru a se vedea cu exactitate cum s-a produs accidentul. Tânărul mort era angajat al unui service auto din Botoşani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

O maşină a luat foc pe Autostrada Soarelui în urma unui accident. Sensul de mers spre Bucureşti, blocat

VIDEO Accident rutier cu trei morţi, pe E85, la Mihăileşti. Printre victime este şi un copil de trei ani

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite