Misterioasele construcţii de cinci mii de ani, comparate cu piramidele egiptene. Locul neaşteptat unde se află

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ness of Brodgar FOTO orcadian.co.uk
Ness of Brodgar FOTO orcadian.co.uk

Unul dintre cele mai spectaculoase şi misterioase situri arheologice din Europa se află în insulele Orkney, o zonă îndepărtată şi izolată a Europei. Aici au fost descoperite structuri vechi de mii de ani care sunt însă comparabile cu piramidele egiptene

Arhipelagul Orkney se află în extremitatea nordică a Scoţiei şi este format din 70 de insule, din care numai 20 sunt locuite. Administrativ, Orkney aparţine Scoţiei şi implicit Marii Britanii, dar este o zonă izolată, bătută de vânturile nordului, cu foarte puţini locuitori, adică 20.000, majoritatea stabiliţi pe Mainland, cea mai importantă insulă. Pe Mainland se află şi cele două oraşe importante din insulă, dintre care Kirkwall este cel mai proeminent. Deşi pare un capăt de lume, în arhipelagul Orkney se află una dintre cele mai importante comori arheologice din Europa. Deşi acest ţinut pitoresc dar izolat, pare un loc uitat de lume, în rumă cu cinci mii de ani a fost unul dintre cele mai importante centre neolitice din Europa, cu structuri care pot egala, spun unii specialişti, prin complexitate şi valoare, piramidele din Egiptul Antic. Specialiştii care au descoperit construcţiile, mormintele şi templele din Orkney nu au găsit suficiente superlative pentru a descrie complexurile neolitice din acest loc aparent uitat de lume.

Misterele de la capătul lumii

În anul 1850, o bucată mare de pământ şi nisip s-a desprins de pe ţărmurile insulei Mainland, în urma unei furtuni violente. Atunci, în acest loc care se numea Skara Brae, au ieşit la iveală structuri de piatră foarte vechi. După ce au consemnat descoperirea, autorităţile de la acea vreme au abandonat-o. Abia în 1930, după alte furtuni care efectiv scoateau la iveală de sub pământ şi nisip construcţii de piatră, au început cercetările arheologice sistematice.  La Skara Brae a fost  descoperit un întreg sat din piatră, cu locuinţe interconectate şi cu mărturiile unei civilizaţii bine structurate. S-a ajuns la concluzia că este o aşezare neolitică, veche de aproximativ cinci mii de ani, locuită de agricultori şi păstori. În total, au fost descoperite opt locuinţe, construite după acelaşi plan. Adică o cameră centrală mare, cu vatra pentru foc, un pat de o parte a camerei şi un soi de spaţiu pentru depozitare cu rafturi de cealaltă parte. Locuinţele erau interconectate cu tuneluri acoperite. Uimitor este faptul că aceste locuinţe aveau şi spaţii separate pentru nevoile fiziologice, un soi de toalete neolitice. Inventarul descoperit era bogat şi indica prezenţa unei civilizaţii neolitice înfloritoare cu artizani care făceau bijuterii, zaruri şi alte obiecte decorative. În gropile menajere au fost descoperite resturi de animale domestice, ceea ce indica faptul că cei care locuiau acest sat din piatră erau crescători de vaci şi oi, dar totodată şi vânători şi pescari.

skara brae

Parte a satului de la Skara Brae FOTO secret-scotland.com

Incredibil este faptul că oamenii care au trăit la Skara Brae în urmă cu cinci milenii au confecţionat numeroase piese de mobilier, de la cufere şi până la mese sau un soi de dulapuri, exclusiv din piatră, cu o precizie uluitoare. Descoperirile de la Skara Brae au aprins scânteia în privinţa importanţei total nebănuite a insulelor Orkney în istoria veche a Europei. Pe insula Mainland au fost descoperite numeroase alte dovezi care arată că aici a fost un puternic centru neolitic, poate cel mai important din Britania şi unul dintre cele mai deosebite din Europa. Pe lângă satul de piatră de la Skara Brae, pe Mainland se află două uriaşe cercuri de pietre, de mari dimensiuni, asemănătoare celui de Stonehenge, numite Stones of Stenness şi Ring of Brodgar. În apropierea lor au fost găsite numeroase morminte din piatră, îngropate, sub forma unor camere funerare de mari dimensiuni. Cel mai impresionat este Maes Howe,  despre care arheologul Stuart Piggott spunea că este ”un monument la superlativ, care prin originalitatea sa iese mult în evidenţă”. Întregul Mainland este un centru neolitic de mari proprorţii, cu o misterioasă şi fascinantă aşezare, dar şi numeroase morminte unicat şi locuri de cult impresionante.  Orkney, spun mulţi specialişti, era unul dintre marile centre ale neoliticului european.

Loc sumbru şi misterios: perla din nordul Europei

Nici cele două cercuri uriaşe de piatră, nici măcar satul de piatră sau misteriosul mormânt de la Maes Howe nu egalează însă o descoperire care a transformat Orkney într-un magnet pentru arheologi şi care efectiv a schimbat istoria neoliticului în această parte a Europei. În anul 2003, arheologii care lucrau în apropiere de Ring of Brodgar, celebrul cerc de pietre uriaşe, au dat peste o structură bizară, aflată sub o movilă de pământ. Din aproape în aproape,  pământul a fost îndepăratat, iar arheologii au dat peste un complex imens întins pe numai puţin de 2.5 hectare. Întreaga construcţie realizată din pietre uriaşe decorate se afla ca o peninsulă între două surse de apă potabilă şi conectată cu un drum, evident tot din piatră cu marele cerc de pietre din Ring of Brodgar. Întregul complex era format din 14 structuri din piatră, misterioase şi totodată fascinante. Unele dintre ele sunt unice în Europa, construite pe piloni, cu numeroase nişe şi încăperi de diferite forme. În încăperea numărul opt, au fost găsite câteva linguri de piatră, unice în neoliticul european, cu o lucrătură extraordinar de precisă şi fină. În plus, în această încăpere a fost evidenţiată urmă de culoare pe structura pereţilor, ceea ce indica faptul că încăperile sau măcar o parte a lor erau pictate pe interior. Întregul complex era apărat de două ziduri înalte de patru metri şi lungi de 100 de metri fiecare.  În interiorul complexului, dar şi în clădiri exteriore au fost găsite numeroase oase de cerb, de bovine, dar şi vase sau alte obiecte din ceramică perfect executate şi decorate. Specialiştii au ajuns la concluzia că au dat peste un templu neolitic uriaş, unicat în lumea europeană care a stârnit o adevărată efervescenţă ştiiţifică în jurul său.

Mai precis, un complex de cult, cu mai multe temple, unele cu pereţii decoraţi sau coloraţi, cu încăperi specifice unor ritualuri astăzi necunoscute, cu zone de sacrificiu. Tuneluri şi drumuri de piatră conectau această incintă sacră a templelor cu bucătării şi anexe gospodăreşti care deserveau complexul de cult. În plus, uriaşul complex de temple era legat printr-un drum de cercul de pietre de la Ring of Brodgar, ca parte a unei  întregi zone cultice. Acest complex de temple poartă numele de Ness of Brodgar. ”Nu era un spaţiu de locuit. Era un centru ceremonial extrem de vast. Dar credinţele religioase ale celor care l-au construit rămân un mister”, precizează Colin Richards, profesor la Universitatea din Manchester, pentru ”The Guardian”. 

Acest complex uriaş se află, specialiştii spun că nu întâmplător, între cercul cu pietre de mari dimensiuni dar şi impozantul mormânt din piatră de la Maes Howe. De altfel, cercetătorii au ajuns să compare complexul de la Ness of Brodgdar cu marile piramide egiptene, mai ales prin complexitate şi precizia execuţiei, în condiţiile în care ambele monumente au fost realizate cam în aceeaşi perioadă.Specialiştii  estimează că Ness of Brodgar a fost construit în anul 3200 îHr. Pentru specialişti, descoperirea a schimbat percepţia asupra neoliticului britanic, dar şi european. În insulele Orkney, spun aceştia, se afla unul dintre cele mai mari şi importante centre religioase din urmă cu cinci mii de ani în Europa. „Londra este, în momentul de faţă, hub-ul cultural al Marii Britanii de astăzi, dar acum 5000 de ani, Orkney era centrul inovaţiilor şi al inspiraţiei culturale şi tehnologice pentru restul insulelor britanice. Ideile de aici se propagau în celelalte locuri. Primele vase din ceramică canelate, atât de distinctive în acea epocă, au fost făcute aici. Primele ”henges”, acele cercuri de piatră cu şanţuri în jurul lor, au fost ridicate în Orkney.  Aici era locul unde se năşteau noile trenduri şi noile moduri de gândire ale vremii”, crede Tom Muir, istoric la Orkney Museum. 

Păstori, agricultori şi un uriaş mister

Se pune mereu întrebarea cine au fost cei care au construit complexurile din insulele Orkney, altfel spus, cine a făcut Ness of Brodgar, satul de la Skara Brae sau Ring of Brodgar şi pentru cine a fost ridicat mormântul de piatră de la Maes Howe. Momentan, nimeni nu ştie răspunsul la aceste întrebări. Întreaga civilizaţie din Orkney este un adevărat mister. Specialiştii bănuiesc că au fost populaţii neolitice care au ajuns pe insulele Orkney cu ajutorul bărcilor şi s-au stabilit pe Mainland. Şi asta în condiţiile în care, deşi bătută de vânturi, zona este prielnică agriculturii şi mai ales creşterii animalelor, cu păşuni verzi şi întinse, fiind, totodată, o zonă bună pentru pescuit. Aceste triburi neolitice ar fi ridicat toate aceste monumente. Alţi specialişti bănuiesc că în Orkney era doar o zonă sacră, unde oamenii veneau pentru a face ritualuri şi a îngropa morţii de seamă. În acest context, satul de la Skara Brae ar fi fost doar locuinţe ale preoţilor sau ale celor care deserveau complexurile. Nu se ştie nici de ce locul a fost abandonat la un moment dat, şi nici cine l-a construit. Întregul complex arheologic din insulele Orkney a fost inclus în patrimoniul UNESCO. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Obiectiv turistic unicat în România. Muzeul de artă funerară în aer liber cu o vechime de peste două secole

La o săptămână distanţă, Guvernul condamnă vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite