Minunile din codrii seculari ai Voronei: mănăstiri medievale, obiceiuri păstrate de sute de ani, locuri sfinte ale pustnicilor şi poieni încărcate de legendă
0
În codrii seculari ai Voronei, vechi parcă de când lumea, timpul se opreşte în loc. Fiecare potecă şi fiecare arbore au propriile legende. Mănăstirile medievale, copacii făcători de minuni şi abundenţa tradiţiilor vechi de sute de ani fac din această zonă idilică locul perfect de odihnă a sufletului.
Vorona este o comună situată la 20 de kilometri de municipiul Botoşani. Satul de oameni gospodari, păstrători de tradiţii magice din vremea dacilor, este înconjurat de codrii seculari ai Voronei. Odată păşind pe poarta pădurii, o lume a mitului şi legendei se deschide.
Fiecare copac are povestea lui, poienile oferă călătorului ceva mistic, iar mănăstirile medievale din mijlocul codrilor cheamă la purificare spirituală. Satul Vorona, care în limba rusă veche înseamnă ”cioară”, îşi poartă numele de la sihaştrii ruşii care au bătut din zorii evului mediu acestei meleaguri.
Documentar localitatea este atestată în anul 1403, printr-o danie de la Cancelaria Domnească a voievodului Alexandru cel Bun. Tradiţiile păstrate cu sfinţenie încă de locuitorii acestor ţinuturi arată însă că voronenii au rădăcini şi mai adânci. Măştile şi tradiţiile păgâne de iarnă, aduc aminte de ritualuri magice din vremea dacilor. Jocul de oină, păstrat în zonă ca şi întrecerile bărbăteşti dintre flăcăi conduc către aceeaşi origine milenară. Dincolo de zonele locuite se întinde cu adevărat un loc al mitului şi legendei.
Minunile din codrii seculari ai Voronei
Odată ce călătorul păşeşte pe potecile pădurii, se desprinde parcă de tot ceea ce este lumesc. Pe sute de hectare se întind bătrânii codrii ai Voronei. Aici în mijlocul lor pe drumuri forestiere se ajunge la vechile mănăstiri. Prima este Vorona, un aşezământ locuit de maici. A fost însă mănăstire de călugări până în anii celui de-al doilea război mondial când a fost abandonată. Aici într-un beci al mănăstirii ar fi fost închis chiar voievodul Alexandru Ioan Cuza, deghizat în negustor. L-ar fi încătuşat stareţul supărat că cineva străin i-a călcat moşiile.
Gărzile domneşti l-ar fi salvat pe voievodul venit în plimbare călare de la casa aghiotantului său de la Botoşani Costnier Pisoschi. De cuza se leagă şi alte legende ale locului. La aproape 3 kilometri de mănăstire într-o poiană se află un gorun bătrân de 300 de ani. Aici după ce s-a eliberat de la mănăstire, spun sătenii, Cuza s-ar fi sfătuit cu oamenii locului şi ar fi hotărât secularizarea averilor mănăstireşti. În acestă poiană încă vin călătorii pentru a admira natura şi pentru a medita. La Mănăstirea Vorona, se află încă vechea biserică ridicată la sfârşitul secolului XVIII de boierii locului, iar chiliile din jur ca şi lacul maicilor îmbie la linişte sufletească. Dealtfel orice călător obosit poate s se cazeze la chiliile mănăstirii şi să aibă parte de o masă pe cinste la bucătăria mănăstirii.
Mărul făcător de minuni şi sfântul din mijlocul codrilor
Tot prin pădure la cinci kilometri de mănăstirea Vorona, se ajunge la un al doilea schit, Sihăstria Voronei, de această dată locuit doar de călugări. Întemeiat pe la 1500 de călugări greci şi ruşi, vechiul schit adăposteşte la rândul său alte minuni şi alte legende. În curtea mănăstirii se află un măr făcător de minuni, spun sihastrii.
Acesta ar fi vindecat-o de epilepsie pe fiinca voievodului Mihail Sturza, aflat în vizită şi care i-ar fi oferit copilei un măr din acest copac. Minunea spun călugării se datorează un mare pustnic rus care a trăit pe aceste meleaguri şi care este îngropat la rădăcina mărului. Este vorba de Onufrie, un bogat nobil rus, care a renunţat la familie şi ranguri pentru tihna monahală din pădurile Voronei. Se spune că sihastrul a făcut multe minuni, iar moaştele sale se află în bisericuţa din curtea mănăstirii. Se spune că îi alină pe toţi cei aflaţi în necaz şi supărare.
Pelerinii pot merge şi pe urmele pustnicului. Pe poteci ştiute doar de călugări, prin sălbăticia Voronei, după o oră de mers pe jos, se poate ajunge la peştera, din stâncile calcaroase ale Voronei, unde Sfântul Onufrie a trăit şi s-a rugat până la moarte. Şi cum călătorul se afundă în pădure şi culege fragi sau alte roade ale pădurii pe care numai aici le mai găseşte, legendele se descoperă alături de localnici sau călugării care ştiu poveştile locului, de la zimbrii vrăjiţi ce colindau odinioară cărările până la voievozi ce îşi căutau aici liniştea zbuciumului sufletesc. Pentru oricine doreşte o evadare magică din cotidian, codrii seculari ai Voronei reprezintă destinaţia ideală.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Recomandări pe aceeaşi temă
Peisajele superbe, codrii seculari şi păstrăvăria din munţii Giumalău, descoperite pe două roţi
Se încarcă comentariile...
