Megastructuri comuniste din România care au ajuns faimoase în lume. Barajul care a costat 60 de tone de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porţile de Fier I FOTO locuridinromania.ro
Porţile de Fier I FOTO locuridinromania.ro

În timpul regimului comunist s-a construit mult. Megalomania liderilor comunişti pe de o parte, dar şi necesitatea de modernizare a României, a condus la apariţia unor megastructuri care au ajuns faimoase în toată Europa, dar şi în lume.

Încă de la început regimul comunist şi-a propus schimbarea radicală a societăţii româneşti. La 1948, România era o ţară preponderent agrară cu o populaţie majoritar rurală. Comuniştii au venit cu noi concepte împrumutate din Uniunea Sovietică. În primul rând a fost vorba de colectivizarea în agricultură, suprimarea proprietăţii private şi industrializarea masivă a României. 

Industrializarea era o necesitate în România acelor vremuri dar comuniştii au făcut-o brutal, forţat, prin dislocări de populaţii şi problemele sociale aferente care s-au prelungit până astăzi. 

În spiritul progresului socialist, proclamat de liderii comunişti, în România de dinainte de 1989 s-a construit mult. Nu întotdeauna şi bine sau necesar dar în orice caz mult. Cu ocazia industrializării masive dar şi a hei-rup-ului socialist alimentat de megalomania lui Ceauşescu au apărut în România comunistă mega-structuri care au ajuns faimoase în toată lumea. Trei dintre acestea se află în top-uri europene şi mondiale.  

Uriaşul de beton şi fier care a îmblânzit Dunărea

Unul dintre cele mai mari proiecte naţionale din perioada comunistă a fost construirea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I. Pe scurt, este vorba despre Hidrocentrala de la Porţile de Fier. 

Este un adevărat mastodont, una dintre cele mai impresionante amenajări de acest fel din întreaga lume. Este şi cea mai mare centrală hidroenergetică de pe Dunăre. Aceste sisteme au fost proiectate în anii 60 şi au fost realizate printr-o colaborare între România lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Serbia lui Tito. 

Amenajările au fost făcute pentru a îmbunătăţi navigaţia pe Dunăre dar mai ales pentru a produce energie electrică. Construcţia hidrocentralei cu tot cu sistemul de ecluze a început pe 7 septembrie 1964. S-au folosit tehnologiile foarte moderne la aceea vreme.  

Prin amenajarea barajului, valea Dunării a fost transformată în lac de acumulare, comunităţi întregi fiind strămutate. A rezultat o suprafaţă uriaşă de apă cu un volum de peste 2 miliarde de metri cubi şi o lungime de 120 de kilometri cuprinzând tot Defileul Dunării. 

Lucrările au fost terminate în 1971 iar pe data de 16 mai 1972 a fost pus inaugurat oficial în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu şi Tito. Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier I avea două centrale hidroelectrice, dotate cu turbine Kaplan de capacitate mare, două ecluze uriaşe dar şi un baraj deversor cu 14 câmpuri. 

Este şi astăzi una dintre cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi transformă energia hidraulică în energie electrică. După retehnologizare, Porţile de Fier I, asigură 10% din producţia energetică a ţării cu peste 5.200.000 de Mwh pe an.   

Drumul dintre nori

Una dintre cele mai spectaculoase artere rutiere din lume a fost construită în România comunistă. Este vorba despre faimosul Transfăgărăşan sau mai precis, DN 7 C care începe de la Bascov, Argeş şi se opreşte la intersecţia cu DN 1 care face legătura dintre Braşov şi Sibiu. 

Este o şosea uriaşă care trece prin munţi sau printre nori cum spun cei care trăiesc această experienţă.  Transfărăgăşanul are o lungime de 91 de kilometri şi străbate crestele montane la o altitudine de 2045 metri. Pe Transfăgărăşan a fost amenajat şi cel mai lung tunel rutier din România, Capra-Bâlea, pe o lungime de 887 de metri. 

Pentru construcţia Transfăgărăşanului au fost sparţi efectiv munţii Făgăraş fiind dislocate 3 milioane de tone de piatră, cu peste 20 de tone de dinamită. Totodată au avut loc amenajări impresionate cu 830 de transversări şi 290.000 de metri cubi de zidărie, zeci de tone de oţel beton, zeci de mii de acore, mii de metri cubi de nisip, pietriş şi cribluri. Construcţia Transfăgărăşanului a început în 1970 şi a fost ideea lui Ceauşescu. 

eerr

Transfăgărăşanul FOTO playtech.ro

Deşi erau mai multe trecători prin Carpaţii Meridionali care făceau legătura între Muntenia şi Ardeal, Ceauşescu şi-a dorit ceva impresionant, măreţ, tipic noii sale orientări către cultul personalităţii în anii 70. Transfăgărăşanul a avut şi rol practic din punct de vedere rutier, celelalte căi fiind greu accesibile, dar şi din punct de vedere militar.  

Pentru construcţia acestei şosele uriaşe au fost folosiţi în mare parte tinerii români luaţi în armat, ţărani dar şi muncitori civili. S-a muncit într-un ritm alert fără prea multe condiţii de siguranţă. Din această cauză, deşi statisticile oficiale ridicau numărul celor morţi în timpul construcţiei la câteva zeci, în realitate au fost sute de oameni care au murit în timpul detonărilor sau construcţiei Transfăgărăşanului. Şi astăzi este considerat unul dintre cele mai impresionante drumuri montane din lume. 

Barajele plătite în aur

În România comunistă s-au construit şi cele mai impresonante şi scumpe baraje din istoria acestei ţări. Unul dintre acestea a fost Vidraru, în judeţul Argeş. Construcţia a început în 1960 odată cu hidrocentrala şi barajul care zăgăzuia Argeşul. Lacul de acumulare era situat între munţii Ghiţu şi Frunţii, la întâlnirea Argeşului cu râurile Capra şi Buga. Are o lungime de 14 kilometri , întins pe o suprafaţă de 870 de hectare, cu o adâncime de 155 de metri. 

Barajul este la rândul său impresionant, cu o înălţime de 166 de metri, fiind cel mai înalt din România, al cincilea ca dimensiuni în Europa şi pe locul nouă, la vremea aceea, în lume. Lucrările la Vidraru au fost finalizate în 1966 iar raţiunea acestei mega-structuri era prevenirea inundaţiilor dar şi producerea de curent electric. 

aaaaddd

Barajul de la Stânca Costesti FOTO botosaneanul.ro

Un alt baraj impunător este cel de la Stânca-Costeşti judeţul Botoşani. Acesta baraj situat pe râul Prut, în dreptul localităţilor Stânca( jud Botoşani-România) şi Costeşti( republica Moldova) era o necesitate pentru a stăvili inundaţiile şi viiturile devastatoare de pe Prut, viituri care făceau ravagii până la Galaţi. La fel ca Vidraru, şi barajul de Stânca-Costeşti producea electricitate pentru ambele maluri ale Prutului.

A fost realizat pe baza unei colaborări între România şi URSS iar lucrările au început în 1971. Au fost finalizate în 1977 când barajul a fost dat în folosinţă. Pentru formarea lacului de acumulare de la Stânca, întins pe o suprafaţă de 6000 de hectare, au fost strămutate 11 sate iar Lunca Prutului inundată. 

Barajul este înalt de 43 de metri şi cu o lungime a coronamentului de peste 300 de metri. Este un colos din beton şi fier întărit cu o serie de contraforţi şi cu un deversor în formă de pod. Pentru construirea barajului s-au cheltuit 60 de tone de aur. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Orban: Avem datoria să îi păstrăm în memorie pe aceia care s-au jertfit pentru ca visul de libertate să devină realitate

Coşmarul închisorilor comuniste. Fiică de demnitar: Am să mă întâlnesc cu tata. Nici nu-mi dădea prin cap că el murise

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite