Mărţişorul românesc de pe tarabă, urmaşul talismanului dacic. În trecut era purtat la mână şi apoi era atârnat de creanga unui copac

Mărţişorul
românesc de pe tarabă, urmaşul talismanului dacic. În trecut era purtat la mână şi apoi era atârnat de creanga unui copac

Mărţişorul, simbolul primăverii. FOTO: ADEVĂRUL

Simbolul mărţişorului. Specialiştii în etnografie spun că mărţişoarele, simbolurile venirii primăverii, au o origine milenară şi semnificaţii de mult uitate. Acum multe sute de ani, mărţişoarele erau talismane purtate pentru a aduce noroc şi erau simboluri păgâne dedicate Zeiţei Mamă.

Specialiştii etnografi spun că pe teritoriul României mărţiţoarele au fost purtate din timpuri imemoriale. Cu toate acestea, primele mărturii scrise privind confecţionarea mărţişoarelor la români apare la Iordache Golescu, în secolul al XIX-lea. De atunci, specialiştii au încercat să reconstituie istoria mărţişorului şi simbolistica iniţială a acestuia, astăzi uitată.

Laura Tocariu, şefa Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean de Istorie din Botoşani, spune că mărţişoarele sunt întâlnite în zona de sud-est a Europei, atât la românii din Balcani, cât şi la popoare precum bulgarii,albanezii şi macedonenii. Tradiţia mărţişorului era întâlnită şi în Roma antică, acolo unde pe 1 martie era sărbătorită primăvara. Sărbătoarea romană coincide şi cu tradiţiile geto-dace privind începuturile primăverii.

Specialistul etnograf Margareta Mihalache arată că mărţişorul are legătură cu un cult agrar, al Zeiţei Mamă. „Este întâlnit şi mărţişorul cu denumirea de «grâuşor» şi are legătură cu o zeitate agrară. De altfel, 9 martie în calendarul iulian este legat de începutul anului agrar. Vorbim despre un cult şi o legătură cu Zeiţa Mamă“, arată Margareta Mihalache. Cultul zeiţei mamă este atestat încă din perioada neolitică. Cu alte cuvinte, originea mărţişorului, arată specialiştii poate fi căutată până în neolitic, adică acum 6.000 de ani în urmă.

Mărţişoarele, simbolul primăverii. Din vremea dacilor

Cele mai multe legende arată cu certitudine prezenţa mărţişorului, mai ales a sforilor de mărţişor roşii şi albe, în cultura geto-dacică. Specialiştii spun că în această perioadă simbolul devine unul solar. Cea mai cunoscută poveste este cea a Babei Dochia, aşa cum a fost ea transmisă inclusiv de Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae“. Etnograful Margareta Mihalache spune că cea mai cunoscută versiune are legătură inclusiv cu zeul dacic Zalmoxis. În cadrul aceste versiuni, Baba Dochia este o femeie care paşte oile la poalele Ceahlăului. Avea pe ea nouă cojoace şi a sfidat  luna martie, urcând totuşi la munte cu oile, deşi celelalte păstoriţe au avertizat-o că această lună este schimbătoare. Cu toate acestea, femeia urcă şi, drept răzbunare, este transformată de martie sau mai bine zis de zeul intemperiilor în stană de piatră.

„Ea cere îndurare zeului Zalmoxis să fie transformată într-o bătrână care paşte oile pe muntele Ceahlău. Cele 9-12 zile de la începutul lunii martie sunt zilele în care Baba Dochia urcă Ceahlăul“, precizează Margareta Mihalache.

Şnururile mărţişorului sunt „funia anului“

Această legendă a Babei Dochia prezintă şi originea şnururilor de mărţişor, albă şi roşie. „Baba Dochia torcea funia anului cât urca pe Ceahlău. Una era roşie şi alta, albă. Vechii români nu aveau decât două anotimpuri în calendarul lor popular, vara şi iarna. Sfoara roşie simboliza vara cu fertilitatea şi belşugul iar cea albă, iarna“, spune Margareta Mihalache. Totodată, sforile albe şi roşii au legătură şi cu fecunditatea şi fertilitate, în special cea roşie, dar şi cu opoziţia frig-cald, îngheţ-viaţă.

Specialiştii etnografii mai spun că, de fapt, mărţişorul este la origine un talisman cu proprietăţi magice. Nu era purtat în piept, ci la încheieturi, după un ritual bine precizat. „La început mărţişorul era un fel de talisman pus de părinţi la începutul zilei de 1 martie, până la răsăritul soarelui, copiilor. Era purtat la încheietura mâinii, la gât, fie în primele 9 zile ale lunii martie, fie până când înfloreau anumiţi copaci. Fetele îl purtau şi spuneau că această culoare duală, roşu şi alb, le va ajuta să fie albe dar rumene în obraji tot anul“, precizează Laura Tocariu.

De cele mai multe ori, mărţişorul era confecţionat din cele două şnururi albe şi roşii sau din bănuţi de aramă sau argint, simboluri lunare, spune etnograful Margareta Mihalache. „Se obişnuia să fie purtat bănuţul de argint sau de aramă. Era considerat că avea acea putere de a ajuta astrul nopţii să crească şi în acest fel să ajute şi culturile agricole. Bănuţul de argint era purtat şi de fete la gât ca să le păzească de rele, dar şi ca să nu le ardă soarele obrazul primăvara. După 9-12 zile se practica un rit arhaic, cu un descântec, şi se arunca bănuţul în soare“, spune Margareta Mihalache. În general, adaugă specialiştii, mărţişoarele erau lăsate după 9-12 zile de purtat în diferite locuri cu semnificaţie şi descântece. „După ce erau purtate, şnururile de la mărţişor era agăţate de crengile copacilor. Era un ritual al fertilităţii“, spune Laura Tocariu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările